Publicat de: Ovidiu Creanga | 8 Iunie 2011

–––––––––- Original Message

Cartea de fatã, , de Pavel si Anatoli Sudoplatov,

a produs consternare la aparitia ei la editura Little, Brown and Co. din New York. Putine cãrti publicate în America au provocat dezbateri atât de aprinse între istorici ca aceastã autobiografie a generalului-locotenent Pavel Anatolievici Sudoplatov.

Printre dezvãluirile cãrtii se numãrã: modul în care savantii atomisti Oppenheimer, Fermi, Szilard, Fuchs si Pontecorvo au furnizat sau au permis transferul de informaþii stiintifice esentiale cãtre URSS; cum a organizat Sudoplatov asasinarea lui Lev Trotki la ordinul direct al lui Stalin; rolul real jucat de sotii Alfred si Ethel Rosenberg în spionajul atomic al URSS; de ce a inventat Stalin complotul medicilor si conspiratia sionistã din URSS, care i-a distrus pe evreii sovietici; cum a creat Stalin criza Berlinului pentru a preveni folosirea de cãtre SUA a bombei atomice împotriva iminentei victorii comuniste în China; cum au organizat Hrusciov si colegii lui arestarea si împuscarea lui Beria pentru a sterge propria lor complicitate la crimele lui Stalin.

Cine este Pavel Sudoplatov?

„SPECIAL TASKS. The Memoirs of an unwanted witness: a Soviet Spymaster”
(MISIUNI SPECIALE. Memoriile unui martor nedorit: un ºef sovietic de spioni), de Pavel Sudoplatov, Anatoli Sudoplatov, publicatã de editura Little, Brown and Co. din New York, 509 pagini

Cititorul se va întreba cine este acest autor si cum a avut el acces la secrete atât de mari, multe dintre ele rãmase neelucidate pânã acum?
Pavel Sudoplatov a fost director-adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie 1941, el a fost numit director general al Administraþiei Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne
(NKVD) al URSS. Apoi a devenit directorul general al Direcþiei a IV-a din NKVD, însãrcinatã cu rãzboiul de partizani contra Germaniei naziste, care invadase URSS la 22 iunie 1941.

În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost seful Biroului de Informatii al Comitetului Special al URSS pentrul Proiectul Atomic, care a reprezentat principala sursã de informatii pentru dezvoltarea tehnico-stiintificã a armelor atomice sovietice. Sfera de activitate în care era angajat Sudoplatov a fost realmente extraordinarã: rãpire si asasinare; sabotaj si rãzboi de partizani în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial; înfiintarea de retele ilegale de spioni sovietici în SUA si Europa Occidentalã. Însã domeniul crucial de activitate în care a fost angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe teritoriile SUA, Angliei si Canadei.

Pavel Sudoplatov a fost arestat dupã cãderea de la putere a lui Lavrenti Beria. În pofida torturii si a izolãrii complete în închisoare, acesta a refuzat sã se „confeseze”, insistând cã acuzatiile aduse contra lui sunt deformãri ale activitãtilor sale pentru care el a fost decorat si promovat pânã la gradul de general-locotenent. A fost eliberat din închisoare dupã
15 ani de temnitã grea, dar abia în anul 1992 va reusi sã-si obtinã reabilitarea. A rãmas un adept al comunismului, el atribuind cãderea URSS-ului faptului cã oameni inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea statului sovietic (pag. XIII). În acest sens el scrie cã: „cei care pretind a scrie istoria noastrã nu pot reabilita imperiul tarist si pe Lenin cu scopul de a-l prezenta pe Stalin drept un criminal, este prea facil, având în vedere intelectul si viziunea lui. Cârmuitorii victoriosi ai Rusiei au avut întotdeauna trãsãturi combinate de criminali si de oameni de stat. În aceastã privintã se trece cu vederea cã Stalin si Beria, care au jucat roluri tragice si criminale în istoria noastrã, au jucat în acelasi timp un rol constructiv, transformând Uniunea Sovieticã într-o superputere nuclearã. Or, tocmai aceastã realizare este cea care a determinat evolutia ulterioarã a evenimentelor din lume” (pag. 5). Acest concept a fost cel mai bine prezentat lumii de cãtre Winston Churchill prin aceste cuvinte: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pãmântul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, tara sa era cea mai mare superputere militarã a lumii, întrecutã doar de Statele Unite ale Americii”.

Sudoplatov a refuzat sã-i ajute pe istoricii rusi sã se descurce în labirintul arhivelor secrete din Moscova, pe considerentul cã Stalin nu poate fi judecat obiectiv prin prisma standardelor de azi si cã el trebuie evaluat în contextul timpurilor în care a condus tara. De acelasi refuz ferm s-a izbit si Jerrold Schecter, seful biroului din Moscova al revistei americane „Time”, când l-a vizitat pe Sudoplatov la spitalul unde se trata de insuficienþã cardiacã, la vârsta de 85 de ani. Acesta ar fi dus cu el în mormânt tot ce a dezvãluit în aceastã carte dacã Jerrold Schecter nu s-ar fi dus la fiul lui Pavel Sudoplatov, academicianul rus Anatoli Sudoplatov, cãruia i-a cerut ajutorul direct si personal în a-l convinge pe tatãl sãu sã spunã ce stie înainte de moartea sa iminentã.

Robert Oppenheimer a fost directorul proiectului Manhattan, proiect care a dezvoltat prima bombã atomicã

Cum au furat sovieticii secretul primei bombe atomice

Editorii americani ai acestei cãrti semnaleazã de la primele pagini ale introducerii cã aspectul inedit, adus la cunostinta publicului de acest autor militar, este modul concret în care au procedat sovieticii pentru a fura secretele atomice descoperite de savantii de la Los Alamos, pentru construirea primei bombe atomice. Este clar acum cã, fãrã participarea voluntarã la trãdare a savanþilor participanti la Proiectul Manhattan, sovieticii n-ar fi putut copia asa repede bomba atomicã americanã. Prima bombã atomicã detonatã de sovietici în anul 1949 a fost o copie fidelã a bombei americane. Le-au trebuit savantilor sovietici zece ani pentru detonarea cu succes a celei de-a doua bombe atomice, care a fost în totalitate un produs sovietic.

Prima bombã atomicã a fost rezultatul unui efort colectiv intens, coerent si insistent, care a costat 2 miliarde de dolari si la care au participat zeci de mii de ingineri, tehnicieni, fizicieni si alti specialisti americani. Munca lor a ajuns de-a gata în mâinile spionilor sovietici, care au dus-o la Moscova cu riscul vietii lor (sotii Alfred si Ethel Rosenberg au fost curierii sovietici care au sfârsit pe scaunul electric când s-a aflat ce transportau în valizele lor). Mai mult de 90% dintre agentii recrutati de sovietici în strãinãtate erau de origine evreiascã, a cãror urã contra lui Hitler i-a fãcut sã-si riste viata si avutul pentru a ajuta URSS-ul în lupta contra Germaniei (pag. 4).

Cum a fost posibil ca savanþii atomisti sã transfere sovieticilor descoperirile lor stiintifice? Sudoplatov povesteste cã s-a actionat pe trei idei principale: 1) teama visceralã a savanþilor cã Hitler ar putea fi primul care sã obþinã bomba atomicã; 2) egalitatea statutului de puteri nucleare dintre SUA ºi URSS va contribui la pacea mondialã, altfel s-ar fi anihilat reciproc; 3) exploatarea aroganþei depistate de sovietici la discuþiile secrete cu savanþii atomiºti, care se considerau o specie nouã de oameni de stat, al cãror mandat depãºea graniþele þãrilor din care proveneau ei (pag. XIV). Deci n-a fost vorba de bani sau alte valori pentru obþinerea colaborãrii savanþilor atomiºti de la Los Alamos. A fost o colaborare voluntarã ºi gratuitã, deºi Stalin era pregãtit sã plãteascã eventual sumele necesare pentru transferul tehnologiei nucleare. Chiar dacã directorul Proiectului Manhattan, prof. dr. Robert Oppenheimer, era decedat din anul 1967, familia acestuia l-a acþionat în justiþie pe Sudoplatov la apariþia acestei cãrþi, pentru a salva reputaþia savantului.
ªi n-a fost singurul scandal provocat de aceastã carte. Statul ucrainian s-a sesizat din oficiu ºi l-a dat în judecatã pe Sudoplatov pentru asasinarea lui Evghen Konovaletz, eroul naþional al Ucrainei, despre care nu se ºtia cine l-a ucis în exil. Sudoplatov descrie în detaliu cum l-a ucis pe Konovaletz, la Amsterdam, din ordinul direct ºi personal al lui Stalin, pentru cã era liderul ucrainienilor din exil cu acces direct la Hitler ºi Hermann Göring.

Misiune în Mexic: uciderea lui Troþki

Ramon Mercader, cel care, trimis de Stalin, l-a omorât pe Troþki în Mexic, unde acesta din urmã se afla în exil

Un capitol întreg al cãrþii este consacrat de Sudoplatov modului cum a organizat ºi instruit echipa trimisã în Mexic cu misiunea uciderii celui mai mare duºman al lui Stalin ºi unul dintre fondatorii statului sovietic:
Leon Davidovici Bronstein, intrat în istorie sub numele conspirativ de Troþki. Se cunoaºte faptul cã ºi Lenin se temea de Troþki, care-l întrecea ca orator ºi ca organizator de geniu al Armatei Roºii. Întrebat de un jurnalist cum explicã el succesul constant al cuvântãrilor sale în faþa unor sãli pline cu oameni atât de diferiþi ca pregãtire, Troþki a dat urmãtorul rãspuns: „Eu când mã urc la tribunã îmi imaginez cã sunt în faþa unei sãli pline cu idioþi ºi cã trebuie sã vorbesc în aºa fel încât sã fiu înþeles de ultimul idiot din ultimul rând al sãlii respective”. Cel care l-a ucis pe Troþki, la 20 august 1940, a fost agentul lui Sudoplatov, un comunist catalan cu numele de Ramon Mercader, care n-a reuºit sã fugã din locuinþa lui Troþki dupã ce l-a rãnit mortal. A fost prins, judecat ºi condamnat de mexicani, care l-au închis timp de 20 de ani. A fost bãtut în fiecare zi în închisoare pânã au reuºit sã scoatã de la el informaþia
capitalã: cine a fost ordonatorul crimei comise de el. A petrecut ultimii ani de viaþã la Moscova cu o pensie de general KGB ºi a decedat în 1978 la
65 de ani.

Eduard Beneº ºi Imre Nagy, agenþi ai Moscovei

Sudoplatov mai dezvãluie cã printre agenþii lui plãtiþi s-a numãrat ºi preºedintele Cehoslovaciei, Eduard Beneº, recrutat de NKVD în anul 1938, ºi care a facilitat cedarea cãtre URSS a unei pãrþi din teritoriul þãrii sale (pag. 104). Când Cehoslovacia a fost cotropitã de naziºti, Beneº a fost scos din þarã de oamenii NKVD-ului, pe cãi cunoscute numai de ei.
Nimeni n-a ºtiut cum a ajuns el la Londra. Sudoplatov scrie cã, la plecare, lui Beneº i s-a înmânat suma de 10.000 de dolari, o avere pentru acele vremuri ºi i s-a cerut o chitanþã. Cu acei bani Beneº a trãit confortabil la Londra pe toatã durata rãzboiului. În anul 1945 s-a dus la Moscova împreunã cu Jan Masaryk cu convingerea cã va fi repus în funcþia de preºedinte, numai cã Stalin îl pregãtea pe comunistul ceh Klement Gottwald pentru funcþia supremã a Cehoslovaciei.

Dupã încheierea rãzboiului, Sudoplatov este trimis de Molotov la Praga cu misiunea de a-l determina pe Eduard Beneº sã se retragã în liniºte din viaþa politicã a Cehoslovaciei. În acest scop, Sudoplatov a luat cu el, la Praga, pe Piotr Zubov, ofiþerul NKVD care-l recrutase pe Beneº, ºi, mai ales, n-a uitat sã ia chitanþa contra cãreia îi înmînase acestuia cei 10.000 de dolari. Pentru cazul cã Beneº ar putea opune rezistenþã cererii lui Molotov, autorul cãrþii scrie cã a luat cu el 400 de militari îmbrãcaþi în civil, care ar fi intevenit dacã ar fi fost nevoie. Totul s-a desfãºurat în secret ºi fãrã incidente, Eduard Beneº anunþând public cã se pensioneazã pe motive de sãnãtate. A murit în anul 1948 (pag. 233-235).

Un alt lider european care este demascat de Sudoplatov ca fiind agent plãtit al NKVD este Imre Nagy al Ungariei, despre care scrie urmãtoarele:
„Beria avea de asemenea planuri de schimbãri în conducerea Ungariei. El a avansat propunerea ca Imre Nagy sã fie candidat la postul de prim-ministru. Încã din anii 1930, Nagy a fost un agent NKVD cu normã întreagã, cu numele de cod Volodea, ale cãrui servicii erau considerate de mare valoare. Ideea lui Beria era de a avea prin Nagy pe omul sãu într-o poziþie cheie în conducerea Ungariei. Nagy va executa supus instrucþiunile Moscovei” (pag. 367).

Tito cãtre Stalin: „eu voi trimite la Moscova un singur om ºi nu va mai fi nevoie de altul”

Caricaturã înfãþiºându-l Tito, vândut americanilor. Preºedintele Iugoslaviei era cunoscut pentru pãrerile contrare lui Stalin

Pagini întregi sunt dedicate descrierii planurilor lui Stalin de asasinare a mareºalul Iosip Broz Tito, preºedintele Iugoslaviei. Dupã trei încercãri nereuºite, efectuate de alte cercuri din anturajul lui Stalin, acesta decide sã apeleze la Sudoplatov pentru uciderea lui Tito. Îl cheamã la Kremlin ºi-i aratã o scrisoare olografã ºi nesemnatã, care cuprindea o propunere de atentat la viaþa lui Tito. Dupã citirea scrisorii, Sudoplatov a demonstrat punct cu punct toate detaliile care probau cã autorul scrisorii este fãrã experienþã în domeniu. Stalin a fost impresionat de sistemul puternic de apãrare construit în jurul liderului iugoslav, informaþii pe care Sudoplatov le avea de la un agent al sãu aflat în garda personalã a lui Tito. Chestiunea ridicatã de Sudoplatov era cã în condiþii de pace se pune problema moralã a trimiterii unui agent sovietic la moarte sigurã, întrucât el nu avea nicio ºansã de a scãpa neprins. În plus, se cunoºtea cã Tito nu va intra în panicã având experienþã personalã de luptã în rãzboi (pag. 339). Douã zile mai târziu, planurile contra lui Tito au fost abandonate de îmbolnãvirea lui Stalin ºi decesul sãu la 5 martie 1953. În biroul lui Stalin de la vila Kunþevo s-a gãsit, printre alte documente personale, urmãtoarea scrisoare de la Tito: „Aþi trimis aici trei oameni ca sã mã ucidã ºi toþi trei au fost capturaþi. Dacã nu încetaþi, eu voi trimite la Moscova un singur om ºi nu va mai fi nevoie de altul”. ªocheazã limbajul specific corespondenþei dintre doi gangsteri.

Finlanda a facilitat Pactul Molotov-Ribbentrop

La 8 aprilie 1938 – povesteºte Sudoplatov – Boris Rîbkin, ºeful rezidenþei NKVD din Finlanda, este convocat la Kremlin, unde Stalin ºi alþi membri ai Biroului Politic îi încredinþeazã oficial misiunea de a oferi verbal guvernului finlandez un pact secret, fãrã participarea ambasadorului sovietic la Helsinki. În schimbul semnãrii de cãtre Finlanda cu URSS a unui Pact de Asistenþã Mutualã Militarã ºi Economicã în caz de atac din partea unei terþe puteri, sovieticii ofereau finlandezilor siguranþa eternã contra unui rãzboi din partea puterilor europene ºi privilegii economice reciproce pe o bazã permanentã. În aceastã ofertã s-a inclus împãrþirea sferelor de influenþã militarã ºi economicã din zona þãrilor baltice care se aflau între Finlanda ºi URSS. Guvernul Finlandei a respins oferta, preferând o colaborare cu Germania.

Mareºalul Carl Gustav Mannerheim, preºedintele Consiliului de Apãrare al Finlandei, l-a informat pe Hitler despre pactul propus de Stalin, fãrã sã evalueze consecinþele indiscreþiei sale. Hitler a tras concluzia cã Stalin este apt pentru o asemenea abordare cu Germania, din moment ce un pact similar fusese oferit Finlandei. Aºa a ajuns Ribbentrop la Moscova, unde a semnat cu Molotov pactul care le poartã numele. Deºi refuzatã de Mannerheim, oferta sovieticã a produs o sciziune profundã în conducerea Finlandei, fapt care va fi speculat de sovietici la încheierea unei pãci separate cu Finlanda în anul 1944. Ca urmare a înfrângerii în rãzboi, Finlanda a pierdut 22.000 de mile pãtrate din teritoriu în favoarea URSS-ului, iar frontiera de stat dintre cele douã þãri a fost mutatã cu mult mai spre nord de oraºul Leningrad (azi Sankt-Petersburg) decât prevedea pactul propus de Stalin în anul 1938.

Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în 1939. Molotov, ministul de externe rus, se aflã pe scaun, în spatele sãu este Ribbentrop (în centrul imaginii, cu cravatã), ministrul de externe al Germaniei naziste; Stalin se aflã în stânga lui

Sudoplatov aduce ºi detalii inedite privind negocierile secrete purtate de Stalin cu Hitler în lunile premergãtoare invaziei URSS de cãtre Germania.
Astfel, la 10 ianuarie 1941, Molotov semneazã cu ambasadorul german la Moscova, Friederich Werner von der Schulenburg, un protocol secret prin care Germania cedeazã URSS-ului, în schimbul a 7,5 milioane dolari-aur, teritorii ale Lituaniei care aparþineau Germaniei, precum ºi dezvoltarea cooperãrii economice pe toatã durata anului 1941. Alt detaliu inedit oferit de Sudoplatov este acela cã în consultãrile secrete dintre Hitler, Ribbentrop ºi Molotov privind o alianþã strategicã între Germania, Japonia ºi URSS, au fost manifestãri care l-au condus pe Stalin la iluzia cã va putea cãdea la o învoialã cu Hitler. Din rapoartele spionilor sovietici la Londra (Philby ºi Cairncross), Stalin ºtia cã Hitler cãuta insistent o formulã paºnicã de soluþionare a litigiilor Germaniei cu Imperiul Britanic înaintea atacãrii URSS-ului pentru evitarea unui rãzboi pe douã fronturi.
Asta l-a fãcut pe Stalin sã calculeze greºit cã mai are cel puþin un an pânã la agresiunea nazistã contra URSS. În sprijinul acestei teorii, cã Stalin se baza pe contactele sale personale cu Hitler în a-l convinge sã nu atace URSS, Sudoplatov aduce ºi urmãtorul detaliu semnificativ: în luna mai 1941, Stalin se autonumeºte prim-ministru al guvernului URSS, iar în declaraþia agenþiei TASS privind aceastã schimbare în conducerea guvernului sovietic se comunicã publicului larg cã Stalin este gata de negocieri internaþionale ºi cã el va conduce personal tratativele cu Germania. Toate aceste detalii aruncã o luminã nouã asupra circumstanþelor care l-au fãcut pe Stalin sã ignore toate avertismentele privind iminenta invazie a URSS-ului de cãtre Germania nazistã.

Otrãvurile fãrã urmã, o specialitate sovieticã

Sudoplatov scrie cã absolut toþi cârmuitorii sovietici de la Lenin la Gorbaciov au manifestat un mare interes pentru otrãvuri ºi administrarea lor secretã oamenilor deveniþi indezirabili. În acest subiect autorul se pronunþã cu competenþã ºi autoritate ca specialist militar însãrcinat pe linie de serviciu sã foloseascã otrãvuri puternice ca instrumente de asasinare rapidã, secretã ºi eficientã a celor condamnaþi politic sã disparã.

La ordinul direct al lui Lenin, în secretariatul lui de la Kremlin s-a înfiinþat un laborator în subordinea primului-ministru, numit „Speþialnîi Kabinet”, care avea ca obiect de activitate cercetarea, proiectarea ºi fabricarea de otrãvuri puternice. De la acest laborator a cerut Lenin sã i se aducã otravã la vila sa de la Nijni-Novgorod (azi oraºul Gorki), unde zãcea paralizat ºi informat de medici cã sifilisul de care suferea duce în final la demenþã. Stalin a supus spre examinare aceastã cerere Biroului Politic, care a refuzat s-o aprobe. În 1937, acest laborator a fost transferat la NKVD, în subordinea directã a ministrului securitãþii statului. Între anii 1960-1970, acest laborator special de otrãvuri purta numele strict-secret de „Laboratorul Toxicologic nr. 12”, aflat în structurile KGB.

Notorietatea acestui laborator continua sã fascineze preºedinþii URSS-ului, Gorbaciov fiind interesat despre acesta când aflase cã Brejnev afirmase public cã Hruºciov era mai uºor de îndepãrtat de la putere prin Laboratorul 12 decât printr-o Plenarã a C.C. al PCUS.
Otrãvurile acestea nu lãsau urme, iar la autopsie se constatau indiciile unui infarct miocardic sau o comoþie cerebralã. Aºa a fost ucis diplomatul suedez Raoul Wallenberg, la ordinul lui Molotov, care se temea cã va povesti în Suedia despre procedeele prin care NKVD a încercat sã-l recruteze ca agent de influenþã. La fel a fost ucis jurnalistul bulgar Markov, care, fiind angajat al televiziunii britanice, îl critica constant pe preºedintele Bulgariei, Teodor Jivkov. Otrava a fost administratã prin vârful unei umbrele cu care Markov a fost împuns „din greºealã” pe un pod din Londra. La autopsie n-au apãrut urme toxicologice. Cazul a ajuns celebru graþie generalului KGB Oleg Kalugin, care a emigrat în SUA ºi a povestit acolo cã el a furnizat otrava colegilor sãi din Bulgaria.

Potrivit lui Sudoplatov, pe lista celor otrãviþi de autor sunt agenþi-dubli ºi opozanþi politici de-ai lui Stalin, Molotov ºi Hruºciov.
Cadavrele lor au fost incinerate ºi îngropate la o groapã comunã.
„Autoritãþile au admis ºovãielnic cã figuri proeminente ca Iakir, Tuhacevski, Uborevici, Meyerhold ºi alþii au fost trimiºi pe lumea cealaltã în aceastã manierã. Întrucât pânã în anul 1965 era singurul crematoriu din Moscova, este probabil cã cenuºa lui Wallenberg, Iejov ºi Beria este îngropatã în aceeaºi groapã comunã” (pag. 271).

Reciclarea spionilor la începutul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial

La invazia URSS-ului de cãtre germani era o lipsã mare de specialiºti în domeniul spionajului. Sudoplatov cere – ºi Beria aprobã – scoaterea din închisori a 140 de foºti ofiþeri NKVD arestaþi în anii 1930. „Dosarele arãtau cã ei au fost arestaþi la iniþiativa ºi din ordinul direct al lui Stalin ºi Molotov. Din nefericire, Shpigelglas, Karin ºi Maly, preotul maghiar, fuseserã deja împuºcaþi” (pag. 127). Preotul Maly a fost omul care i-a recrutat ºi dirijat la Londra pe spionii britanici MacLean ºi Philby din reþeaua Universitãþii Cambridge. MacLean a lovit sever interesele economice ale României pe vremea când ea era pe lista þãrilor beneficiare ale Planului Marshall. Ca ºef al cancelariei ambasadei britanice la Washington, MacLean avea acces la corespondenþa secretã a ambasadei cu ºefii de la Londra. Astfel, dintr-o telegramã cifratã primitã de la ministrul britanic Bevin, MacLean aflã cã URSS nu va mai primi din Germania reparaþiile de rãzboi convenite la Ialta ca sã fie plãtite de nemþi timp de 5 ani, deoarece refacerea economiei URSS ºi a Europei de Est se va face prin Planul Marshall.

Fiind în solda NKVD, MacLean trimite lui Stalin o copie a telegramei de la Bevin. Sudoplatov descrie consecinþele dramatice ale acestei telegrame:
„Asta era total inacceptabil deoarece va împiedeca consolidarea controlului nostru în Europa rãsãriteanã. Însemna cã partidele comuniste deja instalate în România, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia ºi Ungaria vor fi deposedate de pârghiile economice ale puterii. ªase luni dupã ce Planul Marshall a fost refuzat de Uniunea Sovieticã, regimul pluripartidelor din Europa de Est lua sfârºit. La instrucþiunile lui Stalin, Vîºinski a trimis un mesaj cifrat lui Molotov, aflat la Paris, care cuprindea în sumar raportul lui MacLean. Pe baza informaþiei lui MacLean, Stalin l-a instructat pe Molotov sã obstrucþioneze implementarea Planului Marshall în Europa rãsãriteanã. Vîºinski personal a condus tratativele cu Regele Mihai al României pentru abdicarea lui, garantându-i o parte din pensia sa”
(pag. 232). Aºa a pierdut România miliardele de dolari nerambursabili ale Planului Marshall.

„Sora” NKVD-ului era serviciul de spionaj al Armatei Roºii, cunoscut dupã iniþialele sale în rusã: GRU. Sudoplatov scrie cã ºi GRU se ocupa de asasinate, cu precãdere ale dezertorilor ºi ale agenþilor dubli, inclusiv în perioada postbelicã, atunci când însãrcinat cu aceste misini de suprimare era generalul-maior Markelov (pag. 425). Ilustrativ pentru orizontul global al lui Stalin este urmãtorul dialog citat de Sudoplatov:
„Mi s-a redat de cãtre Vetrov, aghiotantul lui Molotov, ulterior ambasador în Danemarca, ce a spus Stalin lui Molotov: ”
(pag. 296). Au trecut 63 de ani de atunci ºi influenþa britanicã în þãrile menþionate mai sus a rãmas o amintire.

Gorbaciov, un lider urât de ruºi

Sudoplatov oferã detalii negative pentru reputaþia lui Gorbaciov ca ºef de stat. De exemplu, Gorbaciov a refuzat sã le spunã polonezilor ceva despre actele privind genocidul comis de sovietici la Katyn, unde au fost uciºi
21.857 de ofiþeri polonezi, la care trebuie adãugat numãrul civililor polonezi împuºcaþi acolo, preoþi, magistraþi, profesori, elita Poloniei, un total înfricoºãtor de 35.000 de victime nevinovate (pag. 277). Abia Elþîn a fãcut asta, dupã cãderea URSS, dând Poloniei copiile actelor din arhivele KGB. „Gorbaciov ºi Iakovlev s-au comportat ca ºefi de partid obiºnuiþi, exploatând numele democraþiei pentru a-ºi întãri propria lor bazã de putere. Au fost naivi ca oameni de stat ºi au trãit sub iluzia cã pot sã-ºi depãºeascã rivalii ºi sã se menþinã la putere… El ºi ªevardnadze au fost incapabili de a negocia concesii economice din partea Occidentului, în schimbul retragerii Uniunii Sovietice din Europa de Est”
(pag. 428). Când Gorbaciov a vãzut, în toamna lui 1990, cã scapã din mânã controlul þãrii a ordonat KGB-ului ºi forþelor armate sã pregãteascã legea marþialã. Ca sã-ºi asigure sprijinul lor, a dublat salariile tuturor celor care aveau un grad militar (pag. 425). A scos dosarul lui Beria de la Procuratura Supremã ºi l-a dus la cabinetul sãu de la Kremlin, de unde a dispãrut. Gorbaciov nu are un bun renume printre concetãþenii sãi ºi sondajele de opinie din Rusia confirmã constant acest lucru.

Anunțuri

Responses

  1. Coincidenta face, ca si eu sa fi postat un material despre ororile comunismului sovietic, si ale cominternului. Interesant ceea ce am citit aici! Sunt multe lucruri noi pe care le-am aflat. Eu credeam ca in acest domeniu, pregatirea mea militara mi-a asigurat toate cunostintele despre fenomen. Acum am inteles ca mai sunt multe „taine”.
    S-auzim numai de bine, domnule Creanga. Ma fascinati. Nu credeam sa existe persoane de varsta dvs. mai ales in Moldova, atat de tinere in spirit. Bravo! Faceti cinste neamului nostru!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: