Publicat de: Ovidiu Creanga | 7 Martie 2011

BROSCUȚA CEA ISTEAȚĂ (povești cu animale)

POVEŞTI CU ANIMALE

Broscuţa cea isteaţã
Īntr-o dimineaţã, cam când se crãpa de ziuã, broscãrimea din Balta Morii s-a trezit cu o broscuţã necunoscutã care nu era din balta lor şi care era verde ca un brotacel, dar nu era brotacel ci broscuţã. Toatã broscãrimea dormea cu sforãituri şi ocăituri, numai şeful broscãrimii din Balta Morii era treaz şi se pregãtea sã înceapã orãcãitul de dimineaţã. El era cel mai mare şi voinic broscoi din Balta Morii şi era neînsurat, adicã era holtei. Era mare, cu ochii bulbucaţi şi când orãcãia i se umflau două guşi la gât cât nişte gogoşi de alea fierte în ulei încins. Era fãlos nevoie mare cã cine mai era ca el, avea un ochi verde şi unul albastru. Pe broscoiul ãsta îl chema Gogu, broscãrimea îl poreclise Gogu Pintenogu, cã de fudul ce era, umbla cu nasu’ pe sus şi aducea din picioarele din-napoi parcã ar fi avut pinteni. El a bãgat de seamã cã pe nesimţite intrase printre brotacii ce trãgeau aghioase în somn, broscuţa cea verde şi delicatã.
-Hei, cumătrã, de unde vii şi ce cauţi acum noaptea de deranjezi lumea din somn?
-Nu te supãra domnule broscoi, eram în trecere pe drumul de lângă moarã, când o ceatã de hoţi a atacat trãsura nostrã, l-au bãtut pe vizitiu, şi i-a luat prizonieri pe cei ce erau în trãsură, care erau tata, mama şi doi frãţiori de ai mei. Numai eu eram broscuţã, cãci ei sunt oameni ca toţi oamenii. Hoţii nu m-au vãzut sau nu le-a pãsat de mine şi eu am fugit şi am nimerit aici,
-Asta e o poveste cu barbã, cine a mai văzut o broascã sã se plimbe în trãsură şi sã aibã mamă, tată şi doi fraţi oameni, tu minţi de îngheaţã apele. Vezi că nu-ţi mergecu mine, eu nu înghit gogoşile tale.
-Domnule broscoi, te rog sã mã crezi, dar mai bine sã-ţi spun povestea mea şi ai sã-mi plângi de milã, eşti de acord?
-Hai începe, cã tot nu avem ce face, şi până eu voi incepe sã orăcãi deşteptarea, poate cã termini.
-Nu cred cã termin, dar n-are a face, dar hai sã încep: Pe mine mã cheamã Viorica, am 18 ani şi sunt o prinţesă, mama este sorã cu împãrãteasa ce domeşte peste ţara asta. Tata este şi el os domnesc, şi are o dregătorie pe lângã tron. Frãţiorii mei, Daniel şi Ionel amândoi sunt mai mici decât mine; Daniel are 16 ani şi Ionel 12. Toţi eram fericiţi cã noi eram copii ascultãtori, pãrinţii se iubeau şi ne iubeau mult şi pe noi. Noi, la rândul nostru eram destul de cuminţi şi învãţam bine. Ionel era mai zbânţuit cã era mai rãsfãţat, fiind cel mai mic.
-Ascultã Viorica, povestea ta este grozavã, este aproape de necrezut, eu Gogu, starostele broscãrimii din Balta Morii, multe am mai văzut şi auzit în viaţa mea dar aşa ceva nu am mai auzit, m-am luat cu vorba şi am uitat sã oracãi deşteptarea, opreşte puţin sã-mi fac datoria.
Şi-a umflat guşile de sub fãlci ca douã gogoşi fierte în ulei încins şi a început a orãcãi de-ţi spãrgea urechile. Viorica s-a minunat ce voinic este Gogu, şi-l privea cu admiraţie. Gogu şi-a terminat „cântarea” şi-a şters sudoarea de pe frunte, cã de efort, asudase. Broscãrimea, a început sã se scoale, sã-şi întindã ciolanele şi sã sarã în apã sã se spele de dimineaţã. Apoi au venit şi s-au strâns ciotcã împrejurul lui Gogu şi al Vioricăi. Toţi ardeau de nerãbdare sã afle ce este cu broscuţa aia verde şi frumoasã, ce catã la ei, de unde a venit şi ce vrea. Viorica a trebuit sã mai repete o datã şi sã le spună şi lor ce-i spuse lui Gogu Pintenogu. Unii au pus felurite întrebãri şi Viorica a rãspuns pe datã. Toatã lumea era mulţumitã şi broscãrimea aştepta acum sã vadã ce ordine dã “şefu” adicã Gogu, ca mai apoi sã audã povestea Vioricăi pânã la capãt. Gogu cu o voce puternicã a dat următorul ordin:
-Toatã lumea sã se ducã ca de obicei sã-şi ia masa de dimineaţã şi pânã atunci înfulec şi eu ceva. Tu Viorica nu vrei sã mãnânci cu noi cã ţi-o fi foame?
-Ba da, aş mânca şi eu, cã drept sã-ţi spun mi-e chiar foame bine, şi dupã ce mâncãm o sã continui sã spun la toatã lumea restul poveştii mele.
Toţi sau împrãştiat prin tufe şi nuferi şi au gãsit gâze şi viermişori care sunt masa apreciatã a broaştelor. Mamele care aveau mormoloci, s-au dus sã-şi vadã odraslele, sã-i apere de peştii rãpitori, în special de ştiuci, din care pricinã îi ţineau ascunşi prin ieburile de la fundul bãlţii. Gogu i-a arãtat Vioricăi unde se gãseşte hranã din belşug şi nu vin ştiucile hãrpãreţe care câteodatã mai rãpesc şi câte o broascã neatentã..
-Parcã e mai bine cu burta plinã, ce părere aveţi? spuse Gogu satisfãcut când s-au întors sã asculte în continuare povestea Vioricăi. Dupã ce au mai orăcãit fiecare în limba lui, de satisfacţie cã aveau burta plinã, s-au strâns iarăşi ciotcã în jurul Vioricăi şi a lui Gogu.
-Deci, unde rãmãsesem?… A, da spuneam de familia mea, mama, tata, Daniel şi Ionel, frãţiorii mei. Sã vã contiui povestirea. Deci toţi eram fericiţi când, într-o bunã zi, ne trezim cu un cãlãreţ care s-a oprit la poarta castelui nostru, a descãlecat de pe calul care era înspumat de mult ce alergase şi a bãtut cu mânerul sabiei ce o avea la brâu în poartã. Cei doi oşteni ce pãzeau la poartă l-au luat la întrebãri:
-Ce-i cu tine voinice, de unde vii şi ce vânt te aduce pe la noi?
-Vin de departe, de la împãrãţia de peste munţi şi am un rãvaş pentru cinstiţii prinţi ce sãlãşluiesc în acest castel. Sunt trimis de împaratul nostru care este prieten cu al vostru, vin cu gâduri bune de prietenie.
-Fii bine venit voinice, mã duc sã-l anunţ pe Prinţul Dragomir, şi pe prinţesa Margareta (ei erau pãrinţii mei), pe care tocmai i-am vãzut pe ceardac. Dar n-a mai fost nevoie sã se ducã oşteanul sã-l anunţe pe cãlãtorul din împarãţia vecinã, cãci tata îl vãzuse şi trimisese un argat sã-l pofteascã înãuntru. Cãlãreţul a cãzut într-un genunchi, a sãrutat mâna tatei şi a mamei, a dat ravaşul şi tata i-a spus sã se ridice în picioare. Ce scria în rãvaş: Cã împãratul vecin Vlad cel Īnţelept, ajunsese la o vârstã înaintatã şi dorea sã-i lase tronul fiului sãu prinţul Viorel care avea 24 de ani, care era un cãlãreţ neîntrecut şi în înţelepciune îl întrecuse chiar pe tat-su cã i se dusese vestea. Īnsă legea împãrãţiei era cã cel ce ia tronul trebuie sã fie însurat şi aşezat la casa lui. Viorel mã vãzuse odată, când era o întrecere de lupte cãlare cu cei mai viteji tineri de peste mãri si ţãri. El îi învinsese pe toţi. Asta s-a întâmplat anul trecut, eu şi toata familia mea am asistat la întrecere şi învingãtorul, adicã Viorel ne-a fost prezentat, şi eu m-am îndrăgostit de el imediat, cum l-am văzut. Asta i s-a întâmplat şi lui, şi el s-a îndrãgostit fulgerãtor de mine. Noi nu am putut sã rãmânem singuri decât câteva clipe, dar atunci ne-am jurat sã fim impreunã pe tot restul vieţii. Am plecat cu inima rãvãşită acasã şi tot timpul m-am gândit numai la el.
-Povestea ta este foarte frumoasã şi pare sã fie adevaratã, spuse Gogu, uite noi toţi ascultãm atenţi şi-ţi sorbim cuvintele.
-Sã vã spun mai departe. Viorel cum a ajuns acasă la el i-a spus tatãlui sãu cã şi-a gãsit aleasa inimii lui şi a cerut voie lui Vlad cel Īnţelept sã vinã la pãrinţii mei şi sã mã cearã de nevastã. Tatãl lui a fost imediat de acord, cãci întâmplãtor, cum spusei, era prieten cu împăratul nostru şi cunoştea şi familia mea, şi pe mine mã ştia de la naştere. Doar eram şi eu „os domnesc” aşa cã datina era respectatã. Viorel a venit cu un alai mare şi cu multe daruri pentru mine şi pentru pãrinţii mei. Pãrinţii mei au organizat o petrecere mare şi ne-am logodit. Viorel venise şi cu inelele de logodnã. S-a stabilit data nunţii şi amândoi, aşteptam cu înfrigurare sã fim împreunã, şi Vlad cel Īnţelept, vroia sã-i dea frâiele împãrãţiei lui Viorel, cãci el se simţea prea bãtrîn, şi vroia sã se retragã la un castel de-al lui de pe un munte plin de brazi. S-a stabilit data nunţii noastre, au fost invitaţi sute de persoane şi s-a dat ordin de cãtre împãratul nostru care-mi este unchi, sã se organizeze şi o petrecere popularã pentru tot poporul. Dar ce s-a întâmplat? Nu cu mult înainte, unchiul meu, fratele mamii, împăratul, a dat ordin sã se pedepseascã cu osânde grele vrãjitoria în toatã ţara, deoarece vrãjitoria luase un mare avânt şi Baba Cloanţa care conducea vrãjitorimea îşi făcea de cap şi ajunsese sã calce ordinele împãratului, deci sã-şi batã joc de el. Multe vrãjitoare au fugit din ţarã, unele au intrat în închisoare şi Baba Cloanţa a fost închisã într-o moarã pãrãsitã care este chiar moara de lângã balta voastrã. Aici Baba Cloanţa locuieşte cu bufniţa ei, cu o pisicã chioarã de un ochi şi cu o cioara şchioapã. Furia ei este oarbã, şi ura ei împotriva împãratului nu are margini. Ea nu s-a lãsat de vrajitorii şi aşteptã un prilej sã se rãzbune pe împãrat şi prilejul s-a ivit tocmai la nunta noastrã care, după cum am spus, era o nuntã ca în poveşti. Când eram în bisericã şi un mitropolit ţinea slujba de cununie, tocmai când ne-a pus coroanele de mire şi mireasã pe cap, o bufniţã s-a repezit pe geam şi ne-a stropit cu o apã vrãjitã. Era bufniţa Babei Cloanţa. Pe loc eu m-am transformat în broscuţã şi Viorel în arici. Bufniţa a dispãrut aşa cum venise. Toatã lumea s-a speriat şi a început sã strige deznãdajduitã, dar degeaba. Toatã splendoarea de nuntã s-a risipit şi o mare jale s-a abãtut peste familiile noastre.
-Viorica, povestea ta ne-a cutremurat pe toţi, sunt sigur cã toată broscãrimea din Balta Morii, în frunte cu mine, va sãri sã te ajute numai sã chibzuim cum, zise Gogu dându-şi importanţã.
-Vã mulţumesc foarte mult prieteni, am sã vã spun eu cum puteţi sã mã ajutaţi şi cum vom avea sorţi de izbândã cã Zgripţuroaica are puteri necurate foarte mari însã are şi o slãbiciune; ea îşi ţine blestemele într-o lădiţã din oţel ferecatã cu 7 lacãte pe care o ţine sub pat. Când vrea sã blesteme pe cineva, scoate lãdiţa de oţel de sub pat, descuie cele şapte lacãte cu şapte chei pe care le ţine sub perna pe care doarme. Cheile sunt toate puse pe un inel de sârmă de fier ca sã stea toate la un loc şi sã nu se rãtãceascã vreuna, aşa cum ţinem şi noi cheile de la casã. Eu ştiu toate astea de la Lia, zâna bunã cãci eu sunt prietenã cu sora ei mai micã Garofiţa. Dacã noi putem sã punem mâna pe cheile Zgripţuroaicei ea nu mai are nici o putere şi toate farmecele ei se dezleagã dintr-odatã. Nu suntem numai noi, eu şi Viorel blestemaţi ci mai sunt şi alţii pe care baba avea ciudã. Deci gândiți-vã cum putem pune mâna pe cheile Zgripţuroaicei.
O tãcere adâncã s-a aşternut peste broscãrime, toţi se gândeau cum sã punã mâna pe cheile Babei Cloanţa Cotoroanţa. Gogu se scãrpina în cap stânjenit, cãci toatã brascãrimea aştepta de la el un rãspuns, dar el era voinic şi falnic, însă nu era așa „voinic” şi la cap. Īnsă atunci, un brotăcel mic şi pricãjit cã de-abia i se auzea vocea, glãsui timid şi ruşinat:
-Onorată Adunare, eu sunt mic şi fãrã vlagã, din care pricinã vã rog sã ma iertaţi cã vã deranjez cu ceea ce mintea mea neroadă a ticluit ca sã o învingem pe Zgipţuroică. Dupã cum se ştie, Cloanţa este aici în moara pãrãsită, într-un fel de exil. Singurele ei slugi ce ar putea sã o ajute, sunt pisica ei cea chioarã, cã nici nu mai vede sã prindã şobolanii ce au invadat moara pãrãsitã, cioara cea schioapã care a mântuit toate boabele ce se mai gãseau prin moarã şi acum îi ghiorãie guşa de foame, şi bufniţa care este sãnãtoasã şi voinicã, şi ar putea sã o ajute pe Cotoroanţa, dar a picat cloşcã şi stã toatã ziua pe ouã într-un hambar pãrãsit pe partea ailaltã o bãlţii noastre. Baba stã încuiatã toatã ziua sã nu-i intre cineva în casã, însă există o gaură prin care iese afarã pisica. Sã ne nãpustim toţi în moarã prin gaura aia, când doarme baba, ea o sã se scoale bezmeticã de somn sã vadã ce se întâmplã, atunci şeful nostru nenea Gogu, cu câţiva broscoi mai voinici sã se repeadã sã dea perna la o parte şi sã şterpeleasca cheile de la ladiţa cu blesteme şi pânã se dezmeticeşte baba buimacitã de somn, noi pe aici ţi-e drumul. Īn clipa aceia toate blestemele babei se dezleagă şi baba nu mai are nici o putere
-Bravo brotãcel, de unde ştii tu toate astea, eşti deştept brici, nici nu am ştiut, spuse Gogu cu uimire.
-Nene Gogule, eu am obicei să umblu pe coclauri şi sã observ toate alea. Mie-mi plac natura, pomii, florile, şi toate vieţuitoarele ce mişcă pe acest pământ. De multe ori am fost la Cotoroanţã în casã, ştiu unde-şi pune mãrgelele când se culcã, ştiu unde-şi ţine paharul cu apã unde-şi pune placa din gurã cu dinţi falşi seara, ştiu cum gãteşte şi ce manâncã ştiu tot despre babã. Sã ştiţi că nu e aşa de grozavă, dacă nu ar avea lădiţa cu blesteme pe care o moşteneşte de la rãposta ei mamã, nu ar fi nimic de capul său, ar fi o babã neputincioasã, plină de junghiuri şi reumatisme, cãci doarme în umezealã. Mai are şi dureri la vreo douã mãsele de minte singurele pe care le mai are în fundul gurii.
-Foarte bine, sã trecem la acţiune, spuse Gogu Pintenogu umflânduse-n guşe, dar poate tot tu brotacel ne propui un plan de luptã cã vãd cã ştii foarte bine locul şi apucãturile babei.
-Uite care este planul meu: Intrãm toţi la miezul nopţii când cântã cocoşii, atunci baba doarme tun de poţi sã tai lemne în mijlocul casei şi nu se trezeşte. Voi toţi vã tupilaţi sub patul babei şi eu mã urc pe tavan, cãci eu mã pot cãţãra pe pereţi şi pot sta cu capul în jos pe tavan. Ochesc precis unde este faţa babei şi deodatã îmi dau drumul peste faţa ei. Când va simţi rece şi lipicios pe faţã, baba se va trezi buimăcitã şi va sãri bezmeticã din pat. Atunci matale, nene Gogule, cu câţiva flãcãi voinici cum ar fi, Orãcãilă, Buzatu, Holbatu şi Crãcãnel vã repeziţi de sub pat, sãltaţi perna şi şterpeliţi covrigul ãla de sârmă cu cheile de la cutia cu blesteme. Īn clipa aceia, toate blestemele babei sunt dezlegate şi baba nu mai are nici o putere. Toate blestemele se desumflã, cum se desumflã un balon pe care l-ai înţepat cu un ac şi cutia cu blesteme nu mai valorează nici o ceapã degeratã. Voi o tuliţi cu cheile pe gaura pisicii şi noi ceilelţi începem sã orãcãim cât ne ţine gura de o asurzim pe babã. Când ne vom întoarce la locul nostru o vom gãsi pe Viorica, o fatã de toatã frumuseţea cum a fãcut-o mãmica ei.
Zis şi fãcut. Toatã broscãrimea a urmat întocmai planul brotãcelului şi când s-au întors victorioşi din aventura lor Viorica îi aştepta, aşa cum era în clipa când fusese blestematã, în rochia ei frumoasã de mireasã, îmbujoratã la faţã de emoţie. Pe brotãcel l-au luat şi l-au aruncat în sus de cîteva ori şi veselia lor nu avea margini.
Ca din pământ a apãrut în faţa morii trãsura cu pãrinţii Vioricăi şi cei doi frãţiori ai ei şi surpriza surprizelor, în zare se vedea venind un cãlãreţ în fuga calului către ei, era Viorel care şi el, din arici cum îl blestemase baba era iaraşi un flãcãu chipeş care s-a repzit la Viorica şi a luat-o un braţe. Mai mare bucurie nici cã se putea. Toatã broscãrimea s-a înghesuit în trãsura lângă familia Vioricăi care stãtea fericitã lângã Viorel cãlare pe calul înspumat de alergãtură.
Toţi s-au îndreptat către palatul Vioricăi, nunta s-a pornit din nou, şi eu, scriitorul acestor rânduri, desigur cã eram printre ei şi prinţul m-a aşezat la masă lângã el. Ce a fost mai greu a fost ce sã le dea de mâncare broştimii. Atunci câţiva argaţi voinici s-au dus în fundul grãdinii şi cu nişte hârleţe noi au scormonit pamântul şi le-a adus câteva coşuri cu râme şi alte gâze pe care broscãrimea le-a înfulecat de îndatã.
L-am zãrit şi pe Mos Barbã lungã care statea modest într-un colţ nebagat în seamă. M-am dus întins la el, l-am smucit de mânã cã nu vroia sã vinã, l-am prezentat onoratei adunări şi l-am aşezat în capul mesei între prinţ şi prinţesã. Nunta a durat douã sãptãmâni. S-au bãut 10 butoaie de vin roşu, 12 butoaie de vin alb, 3 butoaie de ţuicã bãtrânã precum şi alte bãuturi. S-au mâncat doi juncani tineri de doi ani, 10 berbeci voinici şi nu se ştie numãrul câte gãini, gâşte raţe, curcani şi alte orãtãnii.
Eu încã mai sunt ameţit de bãuturã, că deh, câteodată mai trag şi eu la mãsea, când n-am încotro, i-am lãsat petrecând şi am venit repede sã vã spun şi dumneavoastră stimaţi cititori cele întâmplate.

Din seria “Poveşti cu barbã”

Semneazã:
OVIDIU CREANGĂ 18 Oct. 2001 Toronto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: