Publicat de: Ovidiu Creanga | 21 Februarie 2011

Bestialitati sovietice

Pactul dintre Hitler şi Stalin semnat la 23 august 1939, la Moscova, stipula într-un protocol secret interesele sovietice de a anexa Ţările Baltice, estul Poloniei şi estul României – teritorii care niciodată nu le-au aparţinut. În iunie 1940, prin ultimatumul Guvernului sovietic, care a ameninţat cu invazia armată imediată, România e nevoită să cedeze teritoriul Moldovei de la Est de Prut, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. Criminala politica sovietică avea drept scop şi lichidarea reprezentanţilor administraţiei publice române, care fie nu au reuşit, fie nu au dorit să refugieze peste Prut.

Din primele ore de ocupaţie a început arestarea acestora. Mulţi erau arestaţi direct din stradă, alţii în timpul nopţii. Cele mai multe arestări se făceau noaptea, între orele 1 şi 3, pentru ca efectul moral să fie cât mai mare.

În a patra zi de ocupaţie au fost arestaţi un grup impunător de funcţionari, inclusiv trei directori de la Rezistenţa Regală: Oreste Craveţchi, Mihai Grecu şi Buşilă.

În septembrie 1940 au fost arestaţi, printre alţii, procurorii Munteanu şi Ţurcanu, avocaţii Ohanov şi Mauermeister, coloneii Gurschi, Popa, Maior, Godelman ş.a[1].

Foştii primari de după 1918 care mai erau în viaţă au fost arestaţi şi condamnaţi. Propunem doar câteva nume: Isidor Neguţă din comuna Piatra, Alexei Lisovschi din Peresecina, David Bujor din Susleni, Carp Cojocaru din Isacova, Vasile Moraru din Pelinei, Ion Negoiţă din Pelinei, Victor Moşneaga din Cucuruzeni, Efrem Grecu din Puţintei, Simion Munteanu din Cucuruzeni ş.a.- sunt doar o mică parte din fostul aparat administrativ.

Arestările foştilor reprezentanţi ai administraţiei publice nu au contenit pe parcursul întregii perioade de ocupaţie. În majoritatea cazurilor cei arestaţi după o perioadă de detenţie în penitenciarele din Chişinău sau din Tiraspol, ori centrele judeţene erau trimişi la munci în gulagurile din URSS sau în rezultatul unui simulacru de judecată erau lichidaţi fizic.

Dacă până la ocupaţia sovietică, în timpul administraţiei române, locuitorii provinciei se simţeau în siguranţă, fiind ocrotiţi de lege, atunci imediat după 28 iunie 1940 au fost nevoiţi zilnic să fie martorii unor scene îngrozitoare: arestări întâmplătoare, dispariţia fără urmă a unor persone cu foste posturi de conducere şi chiar a membrilor familiilor lor, fără a li se preciza vinovăţia, nu era dusă evidenţa arestaţilor etc. Pe parcurs mai mulţi membri şi rude a celor arestaţi, în speranţa că noile autorităţi le vor revedea dosarele, adresau cereri diferitor instanţe solicitând revizuirea acestora.

În cadrul Prezidiumului Sovietului Suprem creat la Chişinău a fost creată o Comisie Specială împuternicită cu revederea dosarelor. În componenţa acesteia au fost incluşi: doi membri ai Tribunalului Suprem – Praţevici şi E.Verlan[2], precum şi E.Kisuli[3], Z.Bondarenko[4], I.Mordoveţ[5] şi S.Bondarciuk[6] – persoane fidele regimului de ocupaţie şi dornice de a se afirma.

În baza analizei proceselor verbale la care am avut acces ale Prezidiumului Sovietului Suprem, referitoare la amnistia condamnaţilor ne permitem să constatăm că nici o cerere n-a fost satisfăcută, iar „vinovăţia” tuturor a fost „confirmată”. Astfel, regimul comunist de ocupaţie nu a eliberat sau cruţat în vreun fel nici o persoană suspectată de neloialitate faţă de puterea sovietică impusă forţat în regiune.

Mai mult, se constată că respectiva Comisie a avut o activitate prodigioasă pe parcursul lunilor martie–mai 1941, iar la începutul lunii iunie reviziurea dosarelor cu caracter penal a fost stopată, aceasta limitându-se la cele civile, care numeric le depăşeau pe cele înaintate în perioade similare ale lunilor precedente. Este cert că la un anumit moment autorităţile ocupante nu vedeau utilitatea condamnărilor la moarte a reprezentanţilor administraţiei româneşti. Fiind nemijlocit implicaţi în organizarea deportărilor din luna iunie le atribuiau o mai mare utilitate condamnaţilor ca fiind trimişi la munci forţate în diferite regiuni ale URSS.

În acelaşi timp, în majoritatea cazurilor această Comisie doar confirma Deciziile Judecătoriilor din centrele judeţene ce funcţionau la moment. Cele mai multe dosare parvenind de la Judecătoriile Regionale Bălţi, Tighina, Soroca, Orhei şi Chişinău. Mai mult, până a fi supuşi verdictului final deţinuţii stăteau în penitenciarele din centrele judeţene unde şi-au primit sentinţa.

Motivele ce li se incriminau acestora erau diverse:

■au fost funcţionari în timpul administraţiei româneşti;
■poliţişti sau jandarmi;
■deţineau cărţi româneşti;
■au desfăşurat activitate contrarevoluţionară;
■au fost agenţi ai securităţii;
■au fost membri ai partidelor burgheze[7];
■au activat în calitate de feţe bisericeşti.
În consecinţă, se organiza un simulacru de judecată şi funcţionarii administraţiei româneşti arestaţi erau condamnaţi la moarte în conformitate cu art. 54–13 al Codului Penal al RSS Ucrainene. Menţionăm în acest context, că asasinii niciodată nu au considerat necesar să comunice familiei arestatului despre soarta acestuia.

Pe parcursul întregului an de ocupaţie sovietică procese de judecată ale foştilor funcţionari ai administraţiei româneşti erau înscenate atât de Tribunalul Militar Odesa, cât şi de nou-creata Comisie de Stat de la Chişinău. În prima perioadă majoritatea condamnaţilor erau judecaţi de membrii Tribunalul Militar la la Odesa, ca ulterior centrul de greutate să fie transferat la Chişinău.

În momentul în care penitenciarele existente au devenit neîncăpătoare, iar industria grea sovietică necesita în permanenţă forţă de muncă, la iniţiativa maiorului Sazâkin, NKVD-istul principal de la Chişinău, şi evident cu confirmarea celor de la Kremlin, mii funcţionari din timpul administraţiei româneşti, au fost tranferaţi în lagărele de muncă forţată din URSS. Pe parcursul primului an de ocupaţie au fost organizate de două ori astfel de transferuri. La sfârşitul lunii august 1940 şi aprilie 1941 organele NKVD-ului de la Chişinău au organizat în cea mai mare taină trimiterea acestora la munci forţate în lagărele de muncă din RSS Kazahă, regiunea Kazan (RASS Tătară), Karaganda, Siberia, RASS Komi[8], lagărele Vâtegorsk, Veatsk, Cerepoveţ. Spre regret nu cunoaştem deocamdată numărul acestora, cert este majoritatea au murit în chinuri groaznice pe parcursul anilor 1942–1943. În felul acesta autorităţile criminale sovietice eliberau locul pentru întemniţarea altor mii de oameni nevinovaţi pe care regimul de ocupaţie mai apoi i-a exterminat.

Graţie fricii şi terorii instituite pe teritoriile ocupate regimul comunist a reuşit să se menţină, inclusiv, în Moldovei de la Est de Prut. În scopul introducerii controlului asupra tuturor aspectelor politice, sociale, economice şi culturale din regiune serviciul secret de informaţii sovietic şi-a extins activitatea şi pe teritoriile româneşti ocupate.

Celor arestaţi li se înscena un simulacru de judecată şi în baza Codului Penal al RSS Ucrainene erau condamnaţi la mai mulţi ani de detenţie. În momentul în care penitenciarele existente deveniseră neîncăpătoare, la iniţiativa maiorului Sazâkin, cu confirmarea celor de la Kremlin, mii de nevinovaţi au fost transferaţi în lagărele de muncă din URSS. Pe parcursul primului an de ocupaţie au fost organizate două astfel de transferuri. La sfârşitul lunii august 1940 şi în aprilie 1941 organele NKVD-ului de la Chişinău au organizat în cea mai mare taină transferarea acestora în lagărele de muncă din RSS Kazahstan, regiunea Kazan (RASS Tătară), Karaganda, Siberia, RASS Komi, lagărele de corecţie prin muncă din Vâtegorsk,Veatsk, Cerepoveţ. Spre regret nu cunoaştem numărul acestor condamnaţi, cert este că niciunuia nu i s-a permis să scrie scrisori acasă, şi majoritatea au murit în chinuri groaznice pe parcursul anilor 1942–1943. În felul acesta autorităţile comuniste eliberau locul pentru alte mii de oameni nevinovaţi pe care regimul ulterior i-a exterminat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: