Publicat de: Ovidiu Creanga | 1 Februarie 2011

Conspirația pentru distrugerea României

> Conspiratia pentru distrugerea Romaniei
>
> Analiza datelor si informatiilor provenite pe linia unor surse ce fac parte din
> masoneria româna a scos în evidenta unele aspecte de interes operativ care
> explica situatia grea în care se gaseste România la ora actuala, atît din punct
> de vedere economic, cît si din punct de vedere politic. Practic,
> România se afla
> în prezent în jocul de interese al celor doua mari puteri militare mondiale,
> Rusia si SUA, care cauta prin orice mijloace sa-si adjudece suprematia în
> aceasta zona strategica a Europei. În cei 20 ani trecuti de la evenimentele din
> decembrie 1989, razboiul din umbra purtat de cele doua superputeri a adus pe
> esichierul politic personaje studiate în timp, cu grave carente
> comportamentale,
> usor de compromis, tocmai pentru a fi dirijate în sensul dorit de ei. Cu
> ajutorul acestora s-a reusit sa se distruga economia româneasca, sa se
> anihileze
> Serviciile Secrete, sa se puna în stare de inoperativitate Armata si, nu în
> ultimul rînd, sa se zdruncine unitatea Poporului Român. Prin încalcarea voita a
> sigurantei nationale, factorii decizionali apartinînd celor doua tabere care
> s-au perindat la putere din 1989 încoace au privatizat dupa bunul plac, au
> vîndut strainilor capacitati de productie rentabile, unele dintre ele de
> importanta strategica, asa cum sînt industria cimentului, industria metalurgica
> feroasa si neferoasa, industria chimica si petrochimica, industria
> energetica si
> sistemul financiar bancar. Au vîndut, totodata, si bogatia cea mai de pret a
> Poporului Român, si anume pamîntul tarii, aflat acum în mare parte în
> proprietatea unor mafioti arabi, italieni, evrei, greci si unguri.
> Printre protagonistii vietii politice românesti care au conlucrat
> pentru a aduce
> România în starea precara în care se gaseste astazi si care se afla în
> cele doua
> tabere rivale se numara  Traian Basescu, Calin Popescu-Tariceanu, Dinu
> Patriciu,
> Bogdan Olteanu, Adrian Nastase, Mugur Isarescu, Emil Boc, Elena Udrea si grupul
> economic din spatele acesteia,  – ca sa-i amintim pe cei mai reprezentativi.
> Acestia sînt cei care au creat un „curent contraorganizational al mediului
> vietii colective”, care a dus la formarea „subspatiilor neguvernabile”.
> Agregarea acestor subspatii, în timp, a determinat actualul „razboi
> subnational”
> dintre carteluri si institutiile statului national. Asa s-a ajuns la o
> veritabila deriva institutionala, formelor de organizare politica
> imputîndu-li-se lipsa de legitimitate, ceea ce pune în primejdie atît Statul,
> cît si Natiunea. Trasaturile dominante ale acesteia sînt schimonosite si
> falsificate de uzurpatorii Statului Român, a caror tinta este demolarea
> efigiilor si a reperelor identitatii noastre nationale. Ei au constituit
> „structuri alternative”, formînd retele de „colegii invizibile”, pentru a
> captura centrul Puterii în România. Cadre recrutate din zone periferice au fost
> plasate în toate partidele, la toate publicatiile, în toate guvernele,
> dobîndind
> astfel accesul sau chiar controlul în institutii-cheie ale României, de la
> Ministerul Afacerilor Externe la Presedintie, de la Guvern la Parlament si, nu
> în ultimul rînd, în „societatea civila”, devenita vîrf de lance al
> manipularilor
> puse la cale. Lansarea în spatiul public a politicii grupului de interese a
> reprezentat o mutatie majora, un eveniment care a modificat
> fundamental peisajul
> politic al României. Pîrghiile statului au fost preluate si sînt folosite de
> carteluri si mafii organizate într-un complicat mecanism al
> infractiunilor, care
> a reusit crearea unei baze a organizatiilor negre ale societatii românesti. Are
> loc o lupta pe viata si pe moarte pentru conversia puterii politice a statului
> în putere financiar-politica a unui grup hegemonic, transpartinic si vadit
> antinational. Obtinerea controlului României nu este însa o întreprindere
> particulara, privata, ci este un obiectiv geopolitic al unor importante puteri
> mondiale. Practic, acest obiectiv este pe cale sa se realizeze în
> prezent, fiind
> consecinta conditiilor în care au actionat gruparile respective. În aceste
> cazuri, influenta externa a fost extrem de puternica, iar ea a fost exercitata
> prin Serviciile de Informatii din tarile lor de origine – CIA, Mossad, FSB.
> Miza: afaceri extrem de profitabile pe teritoriul României.
> Cei care pun totul la bataie pentru uriasele profituri de miliarde de euro pe
> care le estimeaza sînt personaje extrem de controversate din lumea
> afacerilor si
> a masoneriei, care cumpara tot ce se scoate pe piata: ciment, produse
> metalurgice, aluminiu, petrol, gaze, energie etc. Unul dintre aceste personaje
> este Marc David Reich, nascut în decembrie 1934 în orasul Anvers, din Belgia,
> provenind dintr-o familie evreiasca din clasa mijlocie. Pentru a evita
> persecutia nazista, familia lui a emigrat în SUA, în 1942. Tot din cauza
> fascismului, familia viitorului afacerist si-a schimbat numele din Reich în
> Rich. S-a ridicat prin afaceri internationale tenebroase si este conectat la
> Mossad, serviciul israelian de spionaj. Are tripla cetatenie: israeliana,
> spaniola si elvetiana. Rich are resedinta în Zürich, Elvetia, iar vila sa este
> pazita non-stop de garzi israeliene înarmate pîna-n dinti. Cu toate ca a fost
> condamnat în SUA la ani grei de închisoare pentru diverse escrocherii – în
> ianuarie 2001, fostul presedinte american Bill Clinton l-a gratiat pe Rich în
> ultima zi de mandat. Demersul Casei Albe s-a datorat finantarii campaniei
> electorale a democratului Al Gore. Ziarele „New York Post” si „New York Times”
> au dezvaluit ca printre cei care au facut presiuni pentru gratierea lui Rich
> s-au numarat Shabtai Shavit, fostul sef al Mossad, ex-premierul
> Israelului, Ehud
> Barak, dar si actualul prim-ministru Ehud Olmert, pe atunci primar al
> Ierusalimului. Într-o scrisoare catre Bill Clinton, Shavit îi
> transmite acestuia
> în termeni conventionali ca Marc Rich „a oferit consultanta agentiilor de
> spionaj israeliene, înregistrînd rezultate dincolo de asteptari”. La
> rîndul sau,
> Ehud Barak a elogiat contributiile lui Rich la securitatea nationala a
> Israelului. Ulterior, Casa Alba a confirmat oficial ca fugitivul este
> considerat
> de Tel Aviv „un aliat de importanta critica”. Toate acestea completeaza un
> raport MI 6 (serviciul britanic de spionaj) devenit public, în care se
> semnaleaza apartenenta lui Rich la Mossad. Numele de cod „Mega”, folosit de
> Rich, a fost aflat de englezi în februarie 1997 prin interceptarea unei
> convorbiri telefonice dintre un ofiter Mossad, încartiruit la Ambasada
> Israelului din Washington, si superiorii sai din Tel Aviv. Mai mult,
> ziarele din
> Statele Unite, preluate de „Jerusalem Post”, au vehiculat si
> apropierea lui Marc
> Rich de CIA. Rich e activ pe pietele petrolului, aluminiului, metalurgiei,
> agriculturii si, mai nou, pe cea imobiliara. Implicat în retele
> transfrontaliere
> de spalare de bani si contrabanda, Marc Rich s-a remarcat si în scandalul
> furnizarii de pasapoarte israeliene catre mafia rusa. Împreuna cu membrii
> acesteia a derulat afaceri ilegale de mare amploare cu armament în Orientul
> Mijlociu, avîndu-l drept complice pe celebrul terorist palestinian Abu
> Nidal. De
> asemenea, într-un document al Departamentului american al Trezoreriei se arata
> ca Rich a încalcat embargoul impus Iugoslaviei la începutul anilor ‘90, livrînd
> regimului Milosevici cupru si petrol. Conform publicatiei specializate”„Oil
> Daily”, în afacere a fost implicata si România, unde Marc Rich a procesat
> petrolul destinat Iugoslaviei. Acest adevarat maestru al combinatiilor
> internationale a capusat cît a putut si Statul Român. Fiecare schimb comercial
> se ridica la zeci de milioane de dolari, iar Rich raspundea prompt comenzilor.
> La esaloanele inferioare ale Puterii, afaceristul a utilizat oameni
> din comertul
> exterior. Imediat dupa 1989, el a fost reprezentat în România de
> Florian Stoica,
> fost director în Ministerul Comertului Exterior si ex-ambasador în Sudan. Cea
> mai importanta companie a lui Rich este Casa de Comert Marc Rich & Co AG (Zug).
> Ulterior, firma si-a schimbat numele în Glencore International AG, iar în
> România a actionat prin firma Glencore România, coordonata de australianul
> Steven Frank Kamlin, nimeni altul decît vicepresedintele
> companiei-mama Glencore
> International AG din Zug. Desi Marc Rich a fost o prezenta constanta pe piata
> din România dupa 1989, unde avusese niste afaceri si mai înainte, mai mereu
> tranzactiile în care a fost implicat au fost învaluite în mister. În decembrie
> 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotarîre privind „cooperarea cu
> firma Marc Rich & Co (n.n.: care a devenit apoi Glencore International) pentru
> modernizarea unor instalatii din cadrul societatii comerciale Petromidia SA”.
> Detaliile contractului au fost secretizate. În vremurile tulburi de atunci,
> întelegerea dintre controversatul magnat urmarit de FBI si guvernul român s-a
> realizat fara licitatie. Oferta facuta de Marc Rich în aprilie 1990 în biroul
> lui Petre Roman a fost urmata de un contract adoptat printr-o hotarîre
> de guvern
> în 8 decembrie 1990, cînd Theodor Stolojan era deja ministru plin la
> Finante. În
> 1993, cînd s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei, Rich a vrut
> sa o cumpere, dar s-a opus Guvernul Vacaroiu, ca si sindicalistii, care se
> temeau ca îsi vor pierde locurile de munca. În mod absolut surprinzator, pentru
> ca rafinaria se modernizase, acesta a fost momentul de la care a început
> acumularea de pierderi. Înainte de privatizare, datoriile ajunsesera la
> ametitoarea suma de 300 milioane de dolari. În final, cursa pentru
> achizitionarea Petromidiei a fost cîstigata de Rompetrolul lui Dinu
> Patriciu (si
> nu pentru ca ar fi avut o oferta mai buna, ci datorita faptului ca a beneficiat
> de o sustinere mai puternica, asa cum se va vedea mai departe), iar în 2004
> Glencore a ratat si Petromul, care a revenit austriecilor de la OMV. Glencore
> România a derulat afaceri si în domeniul transporturilor si comertului, prin
> Rombarge Transport si Barter Port Operator. Glencore a fost ani de zile unul
> dintre principalii furnizori de titei catre RAFO Onesti si Petrom si a primit
> contracte de stat si la Termoelectrica, pentru picura. În ultimii ani,
> reprezentanti ai Glencore în România au mai fost Alexandru Bittner si Yoav
> Stern, sotul realizatoarei de Televiziune Oana Cuzino. Tot Marc Rich
> l-a adus în
> România pe Igor Ziuzin, omul de afaceri rus care a preluat COS Tîrgoviste si
> Industria Sîrmei SA Cîmpia Turzii. Ambele privatizari au fost facute
> de Guvernul
> Adrian Nastase. Acelasi Rich este legat ombilical de Vitali Machitski si Oleg
> Deripaska, cei care au preluat întreaga industrie de aluminiu din România în
> urma unor procese de privatizare controversate, unul dintre ele (ALRO Slatina)
> fiind investigat de procurorii anticoruptie. În 1997, reprezentantii Glencore
> International AG au exprimat public intentia de a împrumuta asociatia
> salariatilor pentru achizitionarea a 80% – 90% din actiunile fabricii de
> aluminiu. Compania dorea sa i se garanteze aprovizionarea cu alumina. Ulterior,
> la privatizarea ALRO în favoarea grupului Marco International detinut de
> oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat în mod formal fata de modul în
> care s-a facut privatizarea. În realitate, cel care conducea Marco, Alan
> Kestenbaum, fondase firma în 1983, împreuna cu Marc Rich. Autoritatile române
> fusesera avertizate de firma americana AIG, si ea interesata de ALRO, ca în
> spatele Marco se afla Rich. Un alt personaj care a fost în jocul de
> interese din
> jurul ALRO este Mihail Cernoi, exponent al mafiei ruse si fost partener al lui
> Deripaska, venit tot pe filiera Marc Rich si aflat în spatele privatizarii
> rafinariei Rafo Onesti, care a beneficiat de importante facilitati fiscale
> acordate de Statul Român. Acestora li se adauga Mikhail Fridman, influentul
> magnat care detine Alfa Group, finantatorul celor mai importanti oameni de
> afaceri rusi cu interese la noi.
> Faptul ca obtinerea controlului României nu este o tinta privata, ci un
> obiectiv geopolitic îl demonstreaza cu prisosinta istoria sectorului
> financiar-bancar de dupa 1989. În fruntea acestuia a ajuns în septembrie 1990
> Mugur Isarescu, un economist care, dupa absolvirea facultatii, a
> lucrat exclusiv
> la Institutul de Economie Mondiala, timp de 19 ani, perioada în care a
> intrat în
> vizorul american cu prilejul cursurilor pe care le-a urmat în Statele Unite.
> Dupa evenimentele din 1989, a mai efectuat un scurt stagiu în SUA, ca
> reprezentant comercial la Ambasada României de la Washington, pentru ca imediat
> dupa aceea sa devina guvernatorul Bancii Nationale a României. În anul 1993 a
> devenit si membru al Clubului de la Roma, a fost ales presedinte al Asociatiei
> Române a Clubului de la Roma, iar în 1999 a fost reales în aceasta functie.
> Longevitatea lui Mugur Isarescu în functia de guvernator al Bancii Nationale a
> României se datoreaza exclusiv comenzilor ocultei financiare internationale.
> Exista informatii ca Mugur Isarescu a fost recrutat de catre Council on Foreign
> Relations (CFR) în 1990, la New York, pe cînd se afla la post. Conducerea CFR
> (organizatie controlata de familiile bancherilor evrei Rockefeller si
> Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat destui specialisti, potentiali
> înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva în tarile est-europene.
> Controlul din start al pietelor est-europene era un scop bine determinat, în
> functie de indicatiile „specialistilor” CFR. Acest CFR actioneaza pe baza
> pîrghiilor financiare de care dispune organizatia, controlînd inclusiv Federal
> Reserve Bank, banca investita cu coordonarea rezervei federale a SUA
> si emiterea
> dolarului ca moneda, precum si principalele organisme financiare mondiale, FMI
> si Banca Mondiala. Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul
> anilor 1990-1992 s-a purtat un imens razboi mediatic de dezinformare în toate
> emisiunile economice, subliniindu-se greseala facuta de România prin plata
> datoriei externe si exemplificînd prin tari care au mari împrumuturi, dar un
> nivel de trai mai crescut, sugerîndu-se ca o tara se poate dezvolta prin
> împrumuturi înrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari
> este cea financiara – specialitatea CFR. Pasul cel mai important facut de Mugur
> Isarescu, în conformitate cu dispozitiile CFR, a fost devalorizarea masiva a
> monedei nationale si împrastierea la o rata derizorie a tuturor creantelor
> României (ex.: Egipt, Irak), pas sustinut si de prim-ministrul impus de
> mass-media, de fapt de oculta financiara, Theodor Stoiojan, rasplatit ulterior
> cu un post la Banca Mondiala. Pentru îndepartarea eventualilor investitori
> necontrolati de CFR, în 1991 Stoiojan a nationalizat valuta aflata în banci,
> ceea ce a dus la un adevarat recul pentru investitiile straine, scapate de sub
> controlul si manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de
> mentionat
> l-au constituit jocurile interbancare „permise si încurajate” de Mugur
> Isarescu,
> derulate prin bancile aflate sub tutela CFR (Chase Manhattan Ro, ING Barings,
> ABN AMRO), prin intermediul carora importante fonduri valutare au parasit
> România. Ca nu si-a deziluzionat stapînii în postura de guvernator al Bancii
> Nationale a României, pozitie-cheie, de altfel, pentru finantele României, o
> dovedeste faptul ca este singurul român membru al renumitei Comisii
> Trilaterale.
> Acest organism, considerat de multi Guvernul Mondial din umbra, a fost
> înfiintat
> în 1972 de David Rockefeller împreuna cu Zbigniew Brzezinski. Tot împreuna, cei
> doi au ales aproximativ 300 de membri din America de Nord. Europa si
> Japonia, pe
> care îi considerau „semeni”. Acesti oameni se aflau la vîrtul piramidei în
> profesia lor, fie ea de natura Corporatista, Academica, Politica sau
> Mass-Media.
> Un exemplu al modului în care lucreaza acest organism îl reprezinta accederea
> lui Jimmy Carter la functia de presedinte al SUA, în 1976. O data instalat în
> functie, Carter a adus nu mai putin de 18 membri ai Comisiei în cabinetul de
> vîrf si în agentii guvernamentale. Cea mai buna descriere a Trilateralei
> apartine probabil reporterului Jeremiah Novak, în „Christian Science
> Monitor” (7
> Februarie 1977): „Astazi, un nou val de economisti, lucrînd într-o organizatie
> cunoscuta sub numele de Comisia Trilaterala, se afla pe punctul de a
> crea un nou
> sistem economic international, unul proiectat de oameni la fel de inteligenti
> precum Keynes si White (n.n.: este vorba de autorii sistemului
> înfiintat în urma
> Conferintei de la Bretton Woods, din iulie 1944. ce a dus la crearea Fondului
> Monetar International si a Bancii Mondiale, ambii economisti de profesie).
> Numele lor nu sînt bine cunoscute, dar acesti gînditori moderni sînt la fel de
> importanti pentru vremurile noastre, pe cît au fost Keynes si White pentru ale
> lor. În plus, acesti economisti, precum si omologii lor din timpul ceiui de-al
> II-lea razboi mondial, lucreaza împreuna cu înalti demnitari guvernamentali. Si
> ce se discuta acum la cel mai înalte niveluri ale guvernului, atît în Statele
> Unite, cît si în strainatate, este crearea unui nou sistem economic
> mondial – un
> sistem ce va afecta slujbele în America si oriunde altundeva, preturile pe care
> consumatorii le platesc, libertatea indivizilor, a corporatiilor si natiunilor,
> de a intra într-un sistem economic cu adevarat planetar”. Sub conducerea lui
> Mugur Isarescu, Banca Nationala a României s-a facut vinovata de faptul ca nu a
> luat nici un fel de masuri, desi legislatia (care îi conferea obligatia de
> control si interventie) o impunea, în cazul marilor fraude bancare, de genul
> Columna Bank, Credit Bank. Banca Dacia Felix, Banca Internationala a
> Religiilor.
> De asemenea, desi BNR are o Directie de Supraveghere si Control Valutar, nu a
> luat masuri pentru repatrierea valutei, care, obtinuta în urma tranzactiilor,
> externe, nu a mai intrat în tara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola,
> NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac si industrie usoara). Faptul ca Isarescu a
> fost recrutat de CFR se poate sustine si prin imposibilitatea schimbarii sale
> din functie, indiferent de interesele politice, în pofida incidentei penale a
> unora dintre afacerile familiei sale cu cetateanul Heinrich Schorsch, banuit a
> fi agent dublu. Au existat presiuni în favoarea sa inclusiv din partea FMI si
> Bancii Mondiale, care au amenintat cu sistarea oricarei creditari în cazul
> schimbarii acestuia. Trebuie aratat ca numirea lui Mugur Isarescu ca
> prim-ministru al României, la sfîrsitul anului 1999, a contribuit la
> desavîrsirea marilor infractiuni desfasurate la Fondul Proprietatii de Stat,
> îndeosebi cele derulate cu infractorii israelieni, cum este cazul
> afacerilor lui
> Sorin Shmuel Beraru si privatizarii Hotelului Bucuresti (infractori
> Eliahu Rasin
> si Robert Badner, alaturi de Radu Sîrbu). Astfel, privatizarea Hotelului
> Bucuresti era anchetata la sfirsitul anului 1999 de Corpul de Control al
> primului-ministru Radu Vasile, sub conducerea secretarului de Stat Ovidiu
> Grecea, cînd presedintele României, Emil Constantinescu, da o
> adevarata lovitura
> de stat, destituindu-l pe premierul Radu Vasile si înlocuindu-l cu Mugur
> Isarescu. Imediat, secretarul de Stat Ovidiu Grecea a fost destituit Ia rîndul
> sau, iar controlul efectuat la FPS, care trebuia sa conduca la destituirea
> presedintelui Radu Sîrbu, a fost brusc stopat si Raportul inspectorilor
> guvernamentali s-a pierdut prin sertarele noului prim-ministru al României, în
> timp ce dubioasele afaceri de la FPS si-au urmat, nestingherite, cursul.
> Conducerea Bancii Nationale a României a cunoscut exact si la timp situatia,
> care devenea din ce în ce mai critica, de la Bancorex, dar nu a întreprins
> nimic. Pierderile Statului Român nu au constat numai în cele 2 miliarde de
> dolari care au disparut din România, desi BNR poseda toate pîrghiile necesare
> pentru a preveni scurgerile financiare din tara. Acestora li s-au
> adaugat sumele
> reprezentînd echivalentul creditelor clientelare oferite de Bancorex diverselor
> grupari mafiote si pe care BNR le-a acoperit prin cererile de preluare la
> datoria publica. În realitate, BNR, sub guvernarea lui Mugur Isarescu, a
> „protejat” falimentul Bancorexului, o banca mult prea puternica pentru
> gusturile
> marii finante mondiale, care trebuia sa dispara daca nu putea fi
> cumparata, caci
> România trebuia sa intre si ea pe fagasul globalizarii. Pentru aceasta,
> proprietatea de stat trebuia sa treaca în cea particulara, dar nu oricum, ci
> conform criteriilor, cerintelor si intereselor globale promovate de asa-numitul
> Grup Bilderberg. Tot ce s-a întîmplal în România post-decembrista poarta
> amprenta inconfundabila a conceptiei care sta la baza actiunilor acestei
> structuri suprastatale si care îi apartine unuia dintre fondatori, David
> Rockeffeller: „Sîntem în pragul unei transformari globale. Trebuie sa declansam
> o criza majora (economica, militara, politica, sociala, educativa, religioasa)
> si toate natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala”. De altfel, organizarea
> Grupului Bilderberg în 1954 a fost direct sprijinita de catre societatile
> secrete sioniste si mondialiste, de catre CIA, dar în primul rînd de catre
> Consiliul Afacerilor Externe (Council on Foreign Relations – CFR), cea mai
> puternica organizatie secreta oligarhica din SUA înfiintata înca din 1921, care
> activa deja pentru mondializare (sustinuta totodata de aceiasi doi bancheri
> evrei, Rockeffeller si Rothschild, co-fondatori ai Grupului). Grupul Bilderberg
> este coordonat de un comitet de conducere, compus din 39 de membri,
> care apartin
> si altor organizatii secrete mondialiste sau sioniste (Illuminati, marile loji
> masonice etc). Telurile principale ale organizatiei au fost formulate de la
> început de catre Printul Bernhard al Olandei – un guvern mondial pentru
> începutul Mileniului III, globalizarea economica mondiala (o lume unica) si o
> armata globala prin ONU. Cel mai puternic brat al grupului este însa Comisia
> Trilaterala (Europa Occidentala, America de Nord si Japonia),
> structura din care
> face parte, asa cum aratam mai sus, un singur român: Mugur Isarescu. Si astfel
> constatam ca cercul se închide, în sensul ca ne întoarcem la
> guvernatorul BNR si
> întelegem de ce aceasta banca nu a luat masurile care se impuneau în sistemul
> financiar-bancar românesc: pentru ca ar fi contravenit astfel intereselor
> structurilor globaliste, în care Mugur Isarescu a fost cooptat tocmai pentru a
> se actiona, prin el, asupra României. Asa se face ca, în 1997, la conducerea
> celei mai mari banci românesti, Bancorex, este numit evreul Andrei Florin
> Ionescu. Prima grija a acestuia a fost aducerea în functia de sef al Directiei
> Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent, prin transfer de la Directia
> Securities a bancii ABN AMRO Rotschild, permitîndu-i-se astfel sa faca
> plasamente din capitalul bancii românesti de stat pe pietele externe. Pîna la
> falimentul bancii, cerut insistent Statului Român tot de organismele
> internationale, Rachel Sargent a avut grija sa disperseze banii bancii si,
> totodata, sa spioneze intens banca. Serviciul de securitate al Bancorex a tras
> serioase, dar inutile, semnale de alarma asupra urmatoarelor aspecte: Rachel
> Sargent a introdus în Bancorex, dupa orele de program, chiar si sîmbata si
> duminica, numerosi cetateni straini, a cerut si obtinut fisele tuturor marilor
> clienti, pe care le lua si acasa, a cerut si obtinut fisele bancii pe grupe de
> activitati, nu a prezentat rapoartele de deplasare în strainatate (lunar cîte 5
> zile la Londra), a încercat sa intre în posesia datelor Directiei de Operatii
> Speciale (fise si conturi MI, SI, SRI, MApN, SPP, Transmisiuni Speciale etc).
> Trebuie aratat ca evreica Rachel Sargent nu a actionat singura în interiorul
> Bancorex, ci împreuna cu cel care chiar i-a semnat angajarea, vicepresedintele
> bancii, Dragos Andrei, care si el venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO.
> Dragos Andrei a aprobat materiale si, totodata, a emis hotarîri ilegale (fiind
> presedintele Comitetului de Credite, ca urmas al lui Florin Andrei Ionescu, a
> dat multe/mari credite fara garantii sau, din contra, a sufocat firmele
> neprotejate politic); n-a recuperat nici unul din creditele neperformante; a
> stopat executarea unor creante neperformante; a încalcat normele Bancorex de
> angajare si promovare, laudîndu-se ca e prieten cu fiul presedintelui de atunci
> al României, Dragos Constantinescu, si cu seful SIE, Catalin Harnagea; a agreat
> ca Rachel Sargent sa angajeze straini pentru diverse expertize nefinalizate, cu
> tariful de 230 de lire sterline pe ora. A pierdut 40% din clientii bancii,
> inclusiv prin redirijare catre ABN AMRO BANK. La schimbarea din functie, Razvan
> Temesan lasa Bancorexului un volum de afaceri de 14.195 miliarde de lei, cu o
> pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde, cu provizioane specifice de risc
> de 1.168,6 miliarde de lei. Banca era cotata de catre Thompson Bank
> Watch INC cu
> rating pe termen lung BBB si pe termen scurt A2, iar conducerea bancii
> era „bine
> vazuta” (well regarded). Analiza activitatii lui Florin Andrei Ionescu atesta,
> în schimb, ca 74% din creditele aprobate de el au fost neperformante; 68% din
> creante date la particulari; finantarea importurilor de petrol a fost preluata
> de bancile straine, Bancorex pierzînd numai în acest caz cam 60 milioane de
> dolari pe an prin demolarea acestei afaceri; a fortat lichidarea datoriilor pe
> care le avea Compania Nationala de Petrol; a primit de la buget 4.500 miliarde
> de lei, cu care a cumparat datoriile lui George Constantin Paunescu, încerecînd
> sa-l bage în faliment si transformîndu-l dintr-un bun platnic într-un rau
> platnic; Florin Andrei Ionescu n-a platit cele 507 milioane de dolari
> la extern,
> ba, mai mult, Bancorex a ramas si fara cele 10 rafinarii românesti, pe care le
> putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari, sau le putea exploata, ca
> banca, în contul Statului Român. Toate acestea s-au petrecut, evident,
> cu stirea
> si sub obladuirea lui Mugur Isarescu. Lovitura finala asupra Bancorex a fost
> data tot de Dragos Andrei, fostul angajat al bancii lui Rothsehild, el
> contribuind direct (împreuna cu Banca Mondiala si cu Fondul Monetar
> International) la închiderea bancii. În urma presiunilor emisarilor FMI si ai
> Bancii Mondiale, Statul a declarat falimentul celei mai mari banci românesti si
> l-a îndepartat pe Vlad Soare, noul presedinte numit între timp si care
> întocmise
> deja un plan de salvare a bancii. Banca Nationala a României l-a numit ca
> secretar general al Bancorex pe Alexandru Puscaciuc, al carui trecut esle legal
> de un alt evreu american, Gerald (Gerry) Guterman, cu care se combinase
> anterior, într-o tentativa de privatizare a Bancii Dacia Felix. Asa cum
> mentionam înca de la începutul acestei analize, o alta forta cu interese
> mondialiste care a patruns în societatea româneasca cu intentia de a o modela
> potrivit propriilor scopuri este masoneria de diferite rituri si
> apartenente. Un
> exemplu al modului de actiune al acesteia îl reprezinta ascensiunea a doua
> dintre figurile proeminente ale României de astazi, Dinu Patriciu si Calin
> Popescu-Tariceanu. În ceea ce îl priveste pe Dinu Patriciu, anul 1990
> îl gaseste
> ca arhitect, cu o experienta de 15 ani în materie, amplificata de
> proiectarea de
> palate în Emiratele Arabe Unite pentru magnatii petrolului din zona. Prima
> afacere pe care a pornit-o în primavara lui 1990, o firma de arhitectura si
> decoratiuni interioare, nu a avut nici un temei legal, dar avea în spate
> sprijinul masoneriei, prin socrul sau, ca si Calin Popescu-Tariceanu, al carui
> tata vitreg era Dan Amedeo Lazarescu. Ambii au fost sprijiniti sa acceada în
> sferele de vîrf ale afacerilor si politicii, cu alte cuvinte ale Puterii din
> România. Este evident astazi pentru toata lumea ca, în pofida esecurilor
> electorale repetate, cei doi liberali au cazut mereu în picioare din punct de
> vedere al afacerilor. Activ în afacerile cu petrol înca din 1996, Dinu Patriciu
> a preluat controlul asupra grupului Rompetrol în 1998, cu sprijinul lui Sorin
> Ovidiu Vântu, care i-a transferat la momentul oportun, conform întelegerii,
> actiunile pe care acesta le achizitionase chiar de la PAS – asociatia
> salariatilor, care i-au cedat actiunile cu speranta ca astfel aveau sa fie
> protejati de atacul lui Patriciu. Rompetrol era „nava amiral” a comertului
> exterior românesc, fiind singurul contractor specializat în petrol si gaze care
> activa cu succes pe piata mondiala. Ani de zile, a adus în tara milioane de
> dolari rezultati din lucrarile de foraj si constructii-montaj în domeniul
> petrolier, executate în diverse tari ale
>
> lumii. Afacerea Rompetrol a fost conceputa din start ca baza a unei
> strategii de
> destructurare a economiei nationale, caci ea a reprezentat începutul unei serii
> de lovituri succesive, care au dus la lichidarea întregului patrimoniu
> petrolier
> al României, una dintre averile strategice ale tarii fiind înstrainata
> prin jaf.
> Tandemul de astazi OMV – Rompetrol este expresia unui periculos monopol în
> industria petrolului, creat prin contributia decisiva a „elitelor” mondiale.
> Intrat de mai multe ori sub incidenta legii, dar niciodata condamnat, Dinu
> Patriciu continua sa fie obiectul scandalului Petromidia, izbucnit în 2004,
> fiind acuzat, din nou, de evaziune fiscala si spalare de bani într-un dosar
> deschis si în prezent. Astazi nu mai este un secret ca Dinu Patriciu si-a
> adjudecat Petromidia cu sprijinul PSD, dar legaturile dintre PSD si Patriciu au
> fost cimentate de înalte fete ale masoneriei românesti si nu numai. Astfel,
> sotia Marelui Maestru al Marii Loje Nationale din România, Eugen Ovidiu
> Chirovici, este directoarea financiara a holdingului patronat de Dinu Patriciu,
> iar multi dintre cei care conduc masoneria româna sînt angajatii lui
> (de exemplu
> Marele Trezorier, Ion Tanasie). Dupa cum se stie, Chirovici a fost un apropiat
> al PSD vreme îndelungata, fiind chiar ministru în cabinetul Nastase,
> iar în 2004
> a trecut de partea lui Dan Voiculescu. În medii bine informate se sustine ca
> Patriciu este un apropiat al masoneriei rusesti si ca din aceasta postura ar fi
> mediat, alaturi de Eugen Ovidiu Chirovici, întîlnirea Marelui Secretar al Marii
> Loje Nationale a Rusiei, Alexandr Kondyakov, cu Calin Popescu-Tariceanu, în
> iunie 2006, în cadrul careia au fost discutate probleme economice care vizeaza
> în principal piata energetica. Alexandr Kondyakov a venit de mai multe ori în
> România, începînd cu 2003, anul constituirii Marii Loje Nationale,
> apoi în iunie
> 2006 si din nou în aprilie 2007. În sprijinul afirmatiilor referitoare la
> apropierea lui Dinu Patriciu de masoneria rusa vine si faptul ca la scurt timp
> de la întîlnirea româno-rusa, departamentul de Stat al SUA si-a dat acceptul
> pentru audierea unor martori în dosarul Rompetrol, redeschis în
> tromba, chiar pe
> teritoriul american, în interiorul Ambasadei României din Washington.
> Declaratiile acestora au fost folosite în probarea fraudarii Statului
> Român prin
> încasarea ilegala, de catre holdingul lui Patriciu, a creantei din Libia.
> Informatiile atesta faptul ca un al doilea scop al vizitelor repetate ale lui
> Alexandr Kondyakov în România, poate chiar mai important decît cel de natura
> economica, a fost cel de natura militara. Generalul GRU urmarea sa ia pulsul
> vechii retele a spionajului militar rus, pentru ca România nu este numai o miza
> economica, ci si una militara de mare importanta strategica, deoarece bazele
> americane instalate în tara noastra vor închide o linie care va „îndigui”
> avanpostul rusesc. România poate fi comparata cu un portavion fix, de pe care
> vor putea fi lansate atacuri pe o raza care se întinde din Caucaz pîna
> la Muntii
> Iranului. De aceea GRU, cu o insertie mult mai puternica decît KGB în spatiul
> românesc, vizeaza reactivarea cît mai multor cadre recrutate în perioada anilor
> ‘60 în timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice, caci acestea au
> condus mari unitati si au avut în legatura un numar important de ofiteri din
> sistem. Ulterior, GRU si-a îmbogatit, în anii ‘80, structura informativa si a
> agentilor de influenta prin preluarea „dizidentilor”, „cresterea” acestora si
> plasarea lor în spatiul politic, dupa 1989. În aceste conditii, pentru a-si
> proteja interesele militare, este posibil ca Moscova sa întinda o „mîna”
> energetica Executivului de la Bucuresti, cu conditia sa obtina imunitate pentru
> oamenii sai. Constiinta înaltului sprijin de care beneficiaza i-a permis lui
> Dinu Patriciu sa înfrunte si chiar sa sfideze acuzele de tradare politica
> provocate de dezvaluirile aparute în presa cu privire la sponsorizarile masive
> facute în campania din 2004 catre PSD, aproape 2 miliarde de lei, conform
> propriilor declaratii. 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: