Publicat de: Ovidiu Creanga | 21 Ianuarie 2011

Să trăiască arhitectul de G. Topîrceanu


Sa traiasca arhitectul !
G.Topirceanu 

 

Pe strada Toamnei unde,
Pomii-şi scuturau povara,
Locuia o cuconiţă
Blondă şi frumoasă -Clara! 

Avea trup de crin şi gura
Roşie ca o muşcată;
Sînii – două crizanteme
Şi…era şi măritată!

Soţul ei – Avram Barbulea –

Voiajor prin toată ţara,
Pleca luni de dimineaţă
Şi venea sîmbătă seara.

Astfel că, în alte zile,
Clara dulce, drăgăstoasă
Marţi şi joi – să se distreze –
Mă primea pe mine-n casă.


Îi citeam poeme, versuri,
Mă-mbătam de glasul ei,
Ne spuneam poveşti, şi-n urmă
Petreceam ca de-obicei.

Casa-n care dragei mele
Îi fusese scris să şadă,
Avea dou-apartamente
Cu balcoanele spre stradă.

Jos în gang, urcai o scară
Care-aşa – din construire –
Nu avea altă intrare,
Nu avea altă ieşire.

Iar alături, stătea Sprinţa
Cu bărbatul – Haim Nane,
Care-avea tot astfel casa
Şi tot astfel de balcoane.

Nimeni, nimeni; numai scara
Luminată de un bec.
Mă ştia cînd vin la Clara,
Mai ales ştia cînd plec.


Vremea-şi împletea cununa,
Şi destinul priveghea
Să gustăm din fericirea
Dragostei – şi eu şi ea!


Da-ntr-o noapte violentă,
Cînd cu draga mă.distram
Se-auziră paşi pe scară,
Şi ea-mi spune: – Vine-Avram!


Mă îmbrac în fugă, fulger,
Vinovat ca un borfaş

Şi deschid în grabă uşa
Şi-mi dau drumu-n balconaş.

Doamne, Tu, care scăpat-ai
De la jertfă pe Isac,
Fă şi-acuma o minune
Şi mă-nvaţă ce să fac?


Şi precaut, fără voie,
Instinctiv, eu fac un salt
Şi-ntr-o clipă sînt alături,
În balconul celălalt.

Situaţia e gravă;
Simt în creier un ciclon!
Ce mă fac dacă vecinul
Mă găseşte în balcon?!

Să sar jos, cu neputinţă!
Trotuarul e departe,
Simt în cerebel o luptă
Şi pe viaţă, şi pe moarte!

Şi de-odată se deschide
Uşa-ntr-un moment fatal,
Şi-n chenarul ei apare…
Soţul Clarei, personal!

Eu îngheţ şi gura-mi mută
Nici o şoaptă nu îndrugă!
Şi ridic în semn de spaimă
Braţele, în semn de rugă…

Pe cînd el, văzîndu-mi halul,
Ca să-mi cruţe umilinţa,
A dedus fară-ndoială
Că am fost surprins la.Sprinţa.

Şi înţelegînd din semne
Că-i cer mila ca un prost,
Mi-a dat mîna să sar iarăşi
În balconu-n care-am fost!

 

A deschis cu grijă uşa,
Nici un zvon să n-o alarme
Şi, cu patos i-a spus Clarei,
Care se făcea că doarme: 

– Nu ţi-am spus eu, Clara dragă,
Cum că Sprinţa-i o stricată?
Uite de-unde are blana –
Skong – cu care-i îmbrăcată!

Vino-ncoa, poete dragă
Şi iţi jur pe Dumnezeu
Că n-o să ne ştie nimeni.
Nici soţia, nici chiar eu!

M-a condus de mînă vesel,
Iară eu priveam cuminte,
Trupul Clarei strîns în braţe
Cu o oră înainte.

Şi cînd m-am văzut în stradă
M-am rugat, c-aşa mi-e firea,
Să trăiască arhitectul
Care-a construit clădirea!

Fiindcă ce făceam eu dacă
Mă păştea un ghinion,
Şi această casa-a Clarei
Avea numai un balcon?!


Anunțuri

Responses

  1. Admirabila poezia, am recitit-o, cred, dupa patruzecisiceva de ani. Si, (ha-ha), trimisa de un prieten tocmai din africa de Sud..
    Dragutz, nu.
    Toparceanu, e-he, un mare poet. La fel, sa ne mai reintoarcem, macar din cand in cand, la Minulescu, Voiculescu, Sorescu.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: