Publicat de: Ovidiu Creanga | 17 Ianuarie 2011

ROMÂNIA VĂZUTĂ DINĂUNTRU ȘI DIN AFARĂ


ROMÂNIA VĂZUTĂ DINĂUNTRU ŞI DIN AFARĂ

Acum doi ani, 70.000 de voturi în favoarea Preşedintelui Băsescu, exprimate în diaspora, au determinat rămânerea acestuia pe post, pentru a doua legislatură. Un bun prieten din ţară nu mi-a iertat-o luni de zile: „Mulţumită ţie  îl avem din nou pe ăsta preşedinte!” cu toate că eu nu am drept de vot şi… n-am votat nici cu Băsescu… nici impotriva lui. Însă şi eu am gândit la fel ca mulţi din diaspora: Se pare că Băsescu este răul cel mai mic, îi dăm lui votul nostru!” Cine are – sau a avut – dreptate? Colegul meu din ţară sau românii din diaspora?

Acelaş coleg şi prieten mi-a dezvăluit preferinţele lui politice: „Antonescu este cel mai capabil politician român actual!”… „Nimic de zis…”, m-am gândit eu în necunoştinţă de cauză, “…dacă prietenul meu din România zice aşa…aşa o fi!” Dar eu…am exprimat numai o rugăminte, una mică: “Măi, trimite-mi şi mie programul partidului lui!” …şi am aşteptat să citesc programul celui mai capabil om politic… Aştept şi astăzi… Au trecut mai mult de şase luni de zile…Un partid politic fără program…? Mai are dreptate prietenul meu? Sau nu? Dar…ce părere ciudată am eu, ăsta…cel din afară! Auzi: să cer programul partidului!!

Dar ce diferenţe între punctele de vedere ale celor din ţară şi din afară!

În urmă cu vre-o 10 ani am auzit că la un teatru din Germania se juca o piesă în care juca un actor român, Dan Puric. Am reţinut bilete telefonic, m-am suit în maşina şi am mers 200 Km să vad piesa – extraordinară prestaţia lui Puric!! – pe urmă am mai mers 200 de km ca să ajung acasă unde am ajuns obosit târziu după miezul nopţii…A meritat, ce a făcut Puric a fost genial! De atunci, pentru mine numele Puric a fost  sinonim cu extraordinar…până ce am aflat de curând că Puric încearcă să găsească şi să ofere o soluţie pentru problemele României…Soluţia lui constă pe de o parte în rugăciuni, pe de altă parte în blesteme la adresa preşedintelui Băsescu şi încă pe de altă parte în relansarea economiei tradiţionale ţărăneşti…O fi chiar aşa de simplu? O fi soluţia aceasta – România să se întoarcă, cu ajutorul lui Dumnezeu, la o economie agricolă – atât de eficace? Poate duce asta la ceva bun pentru omul din România? …Sunt destui români care citesc cu interes ceea ce publică Puric.

Pentru locuitorii ţării în care actorul Puric a fost atât de apreciat – Germania – aşa ceva ar fi greu de înţeles! Ei ar spune că Puric, în căutarea binelui, s-a rătăcit… puţin, pe alte tărâmuri, prea sus! Aşa ar gândi probabil cineva din afară. Ce deosebire de puncte de vedere! Eu stau de o parte – în afara ţării – şi mă uit la frământările îngrozitoare ale conaţionalilor mei, la soarta lor deloc uşoară…Dar şi mai apăsătoare mi se pare lipsa unei orientări, a unei perspective…Aş putea spune că este vorba de o dezorientare totală a celor mai mulţi cetăţeni ai naţiunii române…Este vorba de disperarea lor în faţa sărăciei lucii cu care sunt confruntaţi foarte mulţi…O soluţie generală, rapidă şi valabilă pentru 20 de milioane de oameni nu am… De fapt…nici nu există: ceea ce nu s-a făcut în 20 de ani nu se poate recupera într-un timp mai scurt decât tot atât…Dacă se mai pun la socoteală şi ultimii ani de dictatură … atunci sunt peste 30 de ani necesari ca România să recupereze handicapul faţă de ţările europene avansate…Asta este o viaţă de om!! Tristă perspectivă pentru cei care n-au o altă soluţie!

Poate că ar fi bine să ajut să facem mai întâi puţină ordine? Poate aş putea să le pun la dispoziţie câteva idei? “Ideile aparţin idioţilor” îmi aduc aminte din copilărie…STOP!! Nu este adevărat! Cu asta trebuie început! Ideile sunt materia primă din care se pot produce soluţii şi de aceea sunt extrem de importante în evoluţia unei persoane, a unei naţiuni! Dar nu toate ideile au această calitate – vezi ideile actorului Puric! – ci numai cele care sunt în concordanţă cu conceptele de viaţă ale altora, ale celor care au succes în viaţă! Dacă analizăm la nivelul României…atunci ideile altor naţiuni de succes – cum ar fi Germania sau Franţa – sunt cele care trebuiesc puse pe masă şi analizate! Aşa se ajunge imediat la refuzul acestor ţări de a primi România în Schenghen…Despre asta am scris într-un articol săptămâna trecută, dar acum aş vrea să încep dintr-un alt loc, să consider un alt punct de vedere…

Libertatea cuvântului

Să ne întoarcem în gând în urmă cu 20 de ani…La vremea aceea Ceauşescu fusese tocmai executat şi poporul român, care timp de decenii n-a avut voie să spună decât “Trăiască conducătorul cel mai iubit…!” a primit dreptul să spună tot ce vrea! Deosebirea a fost imensă, dar din aceasta nu a rezultat nici după 20 de ani un salt calitativ substanţial fiindcă nimeni n-a atras masiv atenţia că – dacă vrei să nu pierzi vremea – trebuie să înveţi din experienţa altora! Proverbul respectiv există şi în limba română însă dorinţa de a spune ceva – indiferent ce! – a fost şi mai este atât de mare încât…s-a ajuns la situaţia de astăzi: există o grămadă de publicaţii, există o mulţime de autori, există o multitudine de păreri şi între timp a apărut şi o cacofonie – aproape de nesuportat – a limbajului…dar nu există o soluţie, nu există un concept! Numai foarte, foarte puţini au învăţat din experienţa altora!

Privind din interiorul României…este minunat că acum poţi să spui ce vrei cui vrei şi când vrei…”Asta este democraţie!! Am aşteptat-o atâţia ani!” spun mulţi români. Privind din exteriorul României…situaţia este diferită: nici-una dintre democraţiile vesteuropene – bine stabilite, verificate în timp şi cu cetăţeni mulţumiţi cu regimul democratic al ţărilor lor şi care mai şi constituie un exemplu pentru România – nu permit să spui ce vrei cui vrei şi când vrei! Nici vorbă! În primul rând trebuie respectat rangul politic, pe urmă vârsta, gradul academic…pe urmă limbajul trebuie să fie respectuos…iar ceea ce are de spus cineva trebuie să fie relevant pentru persoana căreia îi este adresat mesajul! Altfel…sau nu primeşte cuvântul sau ce spune…nu este băgat în seamă!

“Şi asta se mai cheamă democraţie?!!” ar întreba unul dintre autorii din ziarele româneşti pe care-l citez acum când scrie: “Băsescu, călăul democraţiei româneşti! Escroc, incult şi beţiv, înconjurat de interlopi, interloape, ţoape şi falşi intelectuali…” Da, democraţia , libertatea cuvântului – în varianta occidentală, practicată în toată lumea – nu înseamnă o înşiruire necontrolată de invective…Dacă anumite ziare româneşti folosesc o altă variantă a democraţiei – varianta românească – atunci vest europenii  şi americanii vor spune că românii nu au ajuns la nivelul lor de înţelegere… că au rămas undeva în urmă, au rămas de căruţă…Vor mai spune că cei 20 de ani de la împuşcarea lui Ceauşescu nu le-au folosit la nimic… Aprecierea nu va rămâne limitată la ziarele respective ci se va răsfrânge asupra întregului popor român…De aceea invectivele ar trebui să dispară mai întâi din ziare…pe urmă vor dispare şi din limbajul curent iar mai târziu…se va schimba şi părerea străinilor despre România!

Nu am nici-o simpatie deosebită pentru Băsescu, dar am o simpatie teribilă pentru ceea ce ar trebui să fie naţiunea română în mijlocul naţiunilor europene…De aceea mă uit cu tristeţe la textul de mai sus şi-mi spun: nu cumva ar trebui început de aici? Haideţi să facem un prim pas şi să vedem cel puţin dacă adjectivele de mai sus reflectă realitatea…Să luăm “incult” şi să verificăm în Google: acolo găsim că Băsescu a absolvit Facultatea de Navigaţie a Institutului de Marină din Constanţa. Aceasta echivalează aproximativ cu o diplomă de inginer iar un inginer…nu face parte dintre inculţii României!  A mai absolvit Cursurile Avansate de Management in Transportul Maritim organizate de Academia Norvegiană…Asta ar fi probabil un fel de MBA în marinărie, făcut în străinătate…Nu, o persoană cu un MBA în străinătate …nu este un incult: autorul greşeşte masiv! Mai mult decât atât: autorul dezinformează masiv!!

De ce oare? Ce urmăreşte?

Treaba lui! Nu este important să aflăm ce urmăreşte autorul articolului, este mai important să aflăm ce gândesc alţii despre naţiunea română când citesc aşa ceva, acesta era ţelul analizei de faţă. Intern, în mediul românesc, textul de mai sus este acceptat: n-am văzut nici un protest la adresa lui.

Privit din afară, de un vesteuropean, textul plin de invective nu este înţeles în nici un caz ca un atac la adresa Preşedintelui României Traian Băsescu. Nu! Nici nu este băgat în seamă în acest sens ci…este luat în considerare pentru a demonstra diferenţa imensă care există între înţelegerea occidentală a democraţiei şi felul în care aceasta este înţeleasă în România. Încă mai simplu exprimat…este justificarea pentru  neprimirea României în…poate nu în Schenghen fiindcă nu are legătură directă cu Schenghen-ul ci…în alte foruri europene. “Românii…mai au mult până să ajungă la nivelul nostru!” vor spune nemţii sau francezii şi vor dirija investiţiile – şi atenţia  – lor către Ungaria, Lituania sau Slovenia…nu către România.

Rămâne Preşedintele statului Român, Traian Băsescu…Pentru jumătate din populaţia română el este “…călăul democraţiei româneşti! Escroc, incult şi beţiv…” Cealaltă jumătate a populaţiei nu-l vede şi nu-l apreciază a fi aşa, ca dovadă că i-a acordat votul…Cum îl vede străinătatea?

Pentru Presedintele Franţei, Sarcozy şi pentru cancelarul german Merkel, Băsescu este colegul care îndeplineşte funcţia de Preşedinte al României în a doua legislatură, după ce a supravieţuit o încercare de îndepărtare din funcţie în prima legislatură: deci este o personalitate politică verificată pe plan intern în divergenţe politice dificile. Băsescu  este partenerul lor de discuţii şi prin urmare garantul că  politica UE este realizată şi în România. În favoarea lui Băsescu pledează şi faptul că partidele de opoziţie nu sunt în stare să ofere nici-un fel de program politic ci se străduie numai să-l înlăture: asta nu este înţeles ca o necesitate ca Preşedintele României să fie înlăturat din funcţie ci este înţeles ca o dovadă că Băsescu a reuşit să mobilizeze toate forţele şi conceptele politice existente în România. În afara de ce spune sau reprezintă el…nu există nici-un concept politic! Ca urmare, Băsescu este văzut drept omul potrivit la locul potrivit la timpul potrivit!

Surprinzător, nu? Ce diferenţă imensă între unele păreri exprimate cu vehemenţă în unele ziare româneşti  şi felul în care este văzut Băsescu din exterior! Poate că românii din interior ar trebui să analizeze şi să considere părerea celor din exteriorul României, din cadrul UE? A acelora care conduc UE, care conduc lumea? Poate că ar trebui să folosească într-un cu totul alt mod acest cadou imens al democratizării ţării, libertatea cuvântului?

Controlul de calitate al textelor “bune de tipar”

Cine ar trebui să asigure controlul de calitate al articolelor trimise spre publicare? Îmi aduc aminte ce mi s-a întâmplat când am trimis primul meu articol de două pagini la ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ): au publicat 15 rânduri din el, cu toate că nu conţinea nici-o invectivă la adresa nimănui… A fost asta cenzură? Nu am gândit aşa!…A fost mai curând o dovadă de respect la adresa cititorilor, care aveau – probabil – un nivel de cunoştinţe şi un interes diferit de al meu şi pentru care cele 15 rânduri au fost suficiente!

Cel care a stabilit aceasta a fost redactorul paginii respective: FAZ este un concern de presă imens, renumit ca unul dintre cele mai bune în Germania. Pentru a garanta calitatea ireproşabilă a fiecărui număr, a fiecărui articol, fiecare pagină – sau grup de pagini – are un redactor responsabil care…răspunde cu capul lui pentru fiecare rând publicat. Sunt oameni cu studii de specialitate, de foarte înaltă calificare, aleşi într-un process de selecţie care durează ani…şi sunt plătiţi…dumnezeeşte! Plata vine în urma calităţii ireproşabile a publicaţiei a calităţii care este atât de înaltă încât stabileşte linii de ghidare în domeniul respectiv – politic, tehnic sau economic – în toată ţara. Unii dintre redactori sunt solicitaţi să trecă în industrie sau în politică, ca purtători de cuvânt sau ca manageri superiori… Activitatea publicistică creează elita societăţii!

Desigur că în diaspora română situaţia este complect diferită: jurnaliştii sunt – în marea majoritate – calificaţi în alte meserii decât în cea…jurnalistică! Jurnaliştii fac aceasta meserie cu plăcere…dar fără bani, sau cu numai prea puţini bani…Calitatea limbajului folosit în general este acceptabilă, nu seamănă de loc cu citatul de mai sus…Nici propietarii ziarelor – cei care decid ce şi cum apare – nu au o calificare asemănătoare celor de la FAZ… Mai rămâne calitatea informaţiei…pentru care cei care publică în ziarele româneşti sunt calificaţi… la locul de muncă.

Toate cele de mai sus sunt adevărate, greutăţile pe care le întâmpină propietarii ziarelor – cel puţin în diasporă – sunt imense şi sunt şi cunoscute dar…aceasta nu poate fi o scuză pentru ceea ce cititorul român are dreptul să aştepte: calitatea ireproşabilă a informaţiilor difuzate, calitate măsurată atât în alegera informaţiilor, în exactitatea relatării faptelor cât şi în limbajul folosit! S-ar putea  mai bine? Ar merita cititorul din ţară şi cel din diaspora română o presă calitativ superioară?

Pregătirea continuă

Desigur că se poate! Americanii au inventat de mult şi aplică aceasta la locurile de muncă din industrie:  “continuing education”; europenii au formulat principiul “A învăţa o viaţă întreagă!” şi o şi practică cu insistenţă…ba chiar Lenin a descoperit aceasta şi a formulat acum 90 de ani: “Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” “Mai este valabil un dicton comunist în zilele noastre?”…ar întreba cineva care ar vrea să pună o întrebare “încuietoare”… Răspunsul este foarte simplu: nu te obligă nimeni să faci ceva dar… dacă nu faci… mâine se va găsi unul care a făcut asta – ce se cere – într-un mod consecvent…şi care te va înlocui! Este un fel de activitate voluntară …care însă devine obligatorie dacă vrei să-ţi păstrezi locul de muncă…Şi asta se cheamă … democraţie 100%! Obligaţia… acceptată voluntar!

Şi iarăşi întâlnim paradoxul acesta al democraţiei, al diferenţei între felul în care se înţelege ceva în România şi în exteriorul României, de felul în care înţeleg ceva românii şi cei care aparţin unei alte naţiuni. Într-o democraţie nu există nimic obligatoriu, poţi să faci ce vrei…dar dacă nu faci ce trebuie …”te ia mama dracului!” dacă îmi permiteţi să exprim situaţia în clar text românesc…Adică…rămâi fără serviciu, rămâi în urmă, rămâi dator vândut…rămâi…aşa cum a rămas România la ora actuală. În România s-a perceput numai prima faţa a medaliei: poţi să faci şi să zici ce vrei! Însă…dacă te uiţi bine şi pe faţa a doua…care este mult mai importantă decât prima şi a început deja să fie aplicată…atunci… vezi Schenghen! Neprimirea în Shenghen este o consecinţă directă a acestei priviri selective, “chioare” dacă vreţi mai clar: numai drepturi dar fără obligaţii!…Şi-a dorit cineva asta? Sunt sigur că nu şi-a dorit nimeni…numai că foarte mulţi au acţionat şi acţionează într-un fel care nu corespunde cu aşteptările democratice ale mediului european…

În ce ar consta această “educaţie continuă” a cetăţeanului român, a membrilor diasporei, a ziariştilor români din ţară şi din strainatate? Păi…în primul rând…în ştiinţe politice! “Iarăşi marxism??!” aud întrebarea neformulată a unui interlocutor imaginar…”Da, desigur!” aş spune eu”…”Dar nu numai!”

De câtva timp urmăresc cu mai multă atenţie presa română de pretutindeni şi sunt deadreptul uluit de nivelul politic extrem de scăzut al materialelor publicate (cu câteva excepţii, desigur!)…Prin nivel politic nu se înţelege numai modul de analiză a activităţii politice a guvernelor – asta este politică înaltă, aproape neanalizată în presa română – ci însăşi modul de abordare al problemelor zilnice: şi aceasta este “politică” (la scară mică, desigur) şi asta se poate citi în cursurile de “ştiinţe politice”. Din lipsa acestor cunoştinţe rezultă o lipsă de progres în tratarea problemelor zilnice, rezultă neînţelegeri, soluţii neadecvate, confuzii…Desigur că cu timpul, după decenii, participanţii români vor căpăta experienţă şi vor ajunge la nivelul de înţelegere existent astăzi în SUA şi în UE… Dar … după cum se ştie: cine vrea să progreseze repede…învaţă din experienţa altora!

În SUA, în Europa chiar şi în ţară există un volum uriaş de literatură politică de excelentă calitate, complect ignorată atât în România  cât şi de către jurnaliştii români din diaspora…Ce şi cum funcţionează în politica şi în economia SUA şi în cea mondială este analizat în profunzime, din mai multe puncte de vedere, stă la baza multor articole din ziarele europene şi americane…numai (că mulţi dintre) jurnaliştii români trec pe lângă acestea ca şi cum n-ar exista…Mulţi dintre cei care publică în ziare inventează conceptele lor proprii pe care le expun cu convingere (De exemplu: citeşte-l pe Dan Puric!)…dar acestea nu se bazează decât pe simţăminte şi nu pe o analiză ştiinţifică…şi nu pot fi aplicate. Autorii rămân izolaţi în experienţa lor, cititorii se orientează eventual după aceste păreri şi rămân şi ei izolaţi şi blocaţi, fără înţelegerea necesară pentru ceea ce se întâmplă în jur, România bate pasul pe loc…Deci: ştiinţe politice!

Marketingul reprezintă 75% din ceea ce se întâmplă în SUA şi în lume…Cunoştinţe de marketing occidental nu au fost disponibile în România…Psihologie, asigurarea calităţii, practica ziaristică…sunt tot atâtea obiecte de studiu la universităţile americane sau europene, sunt expuse în nenumărate cărţi care se găsesc şi în bibliotecile din ţară: le-ar fi foarte folositoare jurnaliştilor români din ţară şi din diaspora.

Vor – nu – vor, jurnaliştii creează sau influenţează masiv opinia publică de oriunde. Pentru a o influenţa în bine, pentru a o înţelege şi pentru a-i oferi explicaţiile de care are nevoie, jurnaliştii  trebuie să fie în frunte, trebuie să aibă un nivel de cunoştinţe şi de înţelegere mult deasupra celui al cititorului. ACEST NIVEL TREBUIE MAI  ÎNTÂI DOBÂNDIT !

Dacă se ia în mână un manual de ziaristica se întâlneşte chiar pe primele pagini o realitate surpinzătoare: ziaristica precizează – contrar părerii generalizate printre jurnaliştii români – că nu orice cuvânt scris este demn de publicare! Poate că ar fi util ca ziarele româneşti să înceapă să se orienteze după regulile EU sau după cele americane – există un cod al eticii ziaristilor americani şi există un cod etic al ziariştilor europeni – şi să le aplice cu consecvenţă. Ceea ce se va schimba în bine este calitatea informaţiilor către publicul românesc; de aici va apare o schimbare a înţelegerii realităţii de către publicul românesc…De aici începe adaptarea la mediul în care trăiesc românii în lume: de aici începe alinierea României şi a românilor la celelalte ţări şi naţiuni dezvoltate… N-ar fi bine să fie aşa?

Retrospectivă…spre viitor

Dacă ne întoarcem la Dan Puric, un om de geniu mutat în tribun politic…am putea spune că experienţa căpătată de el pe scenă nu duce la găsirea unei soluţii pentru multiplele probleme ale poporului român…Duce mai curând la confuzie. Ceea ce trebuie făcut este altceva decât a te ruga: trebuie înţeles cum funcţionează sistemul politico-economic  românesc şi cel european, care sunt diferenţele între ele, trebuie stabilit  ce ar trebui să facă România şi poporul român pentru a fi acceptat fără reserve ca partener al naţiunilor occidentale…şi… trebuie mers consecvent pe drumul respectiv! Genialului actor Puric îi  lipsesc cunoştinţele de specialitate pentru a se putea pronunţa asupra evenimentelor politice şi economice, îi lipseşte maturitatea politică necesară pentru a conduce poporul român spre mai bine…Patriotism, dragoste de ţară, românism…nu sunt de ajuns! CUNOŞTINŢELE  DE  SPECIALITATE  SUNT  IMPERIOS  NECESARE! Acelaş lucru se poate spune despre foarte mulţi dintre cei care contribuie ca ziarele să apară zilnic…

“Maturitate politică”? vor ridica din sprâncene unii dintre cititori: “Ăsta este un termen comunist!”

O fi…Numai că maturitatea politică:

a)    este necesară şi în democraţie

b)    are în democraţie un alt conţinut decât în comunism.

Dar de necesitatea maturităţii politice nu scapă nimeni, nici chiar autorul articolului citat mai sus! Înlocuirea conceptelor prin invective nu denotă prezenţa maturităţii de nici-un fel, nu numai a celei politice.

Cunoştinţele de specialitate sunt imperios necesare…dar…tot nu sunt suficiente pentru a putea înţelege şi comenta  competent fenomenul politic la nivel de guvern sau de preşedinte al unei ţări! Este necesară experienţa în aplicarea acestor cunoştinţelor  politice, este necesară confruntarea cu realitatea responsabilităţii multiple şi simultane – faţă de cetăţeni, faţă de partidul de care aparţii sau pe care îl simpatizezi, faţă de legile statului în care trăieşti, faţă de procesele complexe în urma cărora se ajunge la o decizie politică, faţă de responsabilităţile internaţionale ale ţării – pentru a te putea apropia treptat de stadiul de maturitate politică necesar unui ziarist într-un stat democratic. Este un drum lung şi greu…dar numai acesta duce la stadiul din care o populaţie dezorientată, sărăcită şi în parte disperată poate fi orientată cu succes spre găsirea unei soluţii. Invectivele, din contră…nu duc la nimic. Ele arată numai că cel care le publică este la fel de dezorientat ca şi cititorul şi atunci…de se să fie citit?! Activitatea de jurnalist implică o responsabilitate socială imensă, despre care nu s-a discutat de loc în cei 20 de ani de când presa a devenit liberă!

Desigur că cele scrise mai sus nu aduc nici-o contribuţie directă la rezolvarea problemelor economice actuale ale României. România a mers atât de departe spre un colţ izolat şi singur al economiei şi politicii mondiale încât un articol nu poate schimba mare lucru. Dacă însă, pornind de la acest articol, se va începe o introspecţie şi o schimbare a părerilor, a atitudinilor, a poziţiilor exprimate – atât la ziarişti cât şi la publicul cititor – atunci…va începe o schimbare de mentalitate spre bine. Dacă se adună mai mulţi participanţi … izvorul devine un pârâu, pe urmă un râu…pe urmă…va începe schimbarea în bine a României.  Schimbarea în bine începe cu schimbarea calităţii mass media: aceasta este ceeace se vede pentru România, privind din afară.

Succes!

Radu MIHALCEA

Chicago, SUA

16 ianuarie 2011

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: