Publicat de: Ovidiu Creanga | 11 Ianuarie 2011

Noi, Românii, un popor de oi ?

delete

bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark

Noi, românii, un popor de oi?

Publicat de Ion Coja in Doctrină naţionalistă pe 10.01.2011 | nici un comentariu

Motto: „Cred că principalul vinovat de această situație este însuși poporul român! El ilustrează perfect observația că „un popor de oi naște un guvern de lupi”. Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea românilor au permis clasei politice să-și bată joc, nepedepsită, de țară. Lipsit de spirit civic, poporul român nu a fost capabil, în acești 20 de ani, să tragă la răspundere clasa politică sau să tempereze setea ei de înavuțire. Pe român nu-l interesează situația generală. Cum să îndrepți o țară când cetățenii ei se gândesc fiecare la sine și nu la binele comun?” (Internet)

Domnule profesor ION COJA, circulă pe Internet o sumedenie de texte care propun un portret moral deprimant al poporului român, texte extrem de critice și, cel puțin aparent, extrem de lucide, de realiste. Socotiți, probabil, că aceste acuzații, căci acuzații sunt, ar fi nedrepte!

Din fericire pentru poporul român, dar și pentru autori, aceste aprecieri sunt greșite. Partea proastă este că, așa greșite cum sunt, aceste vorbe aspre și nedrepte fac serie cu o mulțime de alte vorbe chitit defăimătoare la adresa românilor, vorbe care, cel puțin în parte, se înscriu în ultima vreme într-o strategie evidentă de descurajare și demobilizare a românilor! Cu siguranță că majoritatea autorilor de texte critice la adresa românilor nu participă cu bună știință la această diversiune! Dar e păcat că, prin autoritatea lor, oameni care și-au câștigat o binemeritată notorietate, un Dan Puric sau Florin Constantiniu ori Andrei Pleșu, le oferă, fără voia lor, un gir nemeritat detractorilor noștri. Detractori năimiți, profesioniști ai minciunii, mercenari ai anti-românismului! Postulez: Cei care au conceput cu atâta pricepere programul de distrugere a economiei românești, a statului român, nu puteau să nu aibă o preocupare similară și pentru sufletul românesc! Se lucrează acum intens la demolarea sufletului național, comunitar, la relativizarea valorilor care, de când ne știm, ne dau încredere și speranță! Ne dau curaj! Ne mobilizează!

Faptul că asemenea texte zburdă slobod pe Internet înseamnă că oamenii, tineretul internaut, apreciază aceste text, se regăsesc în spusele domnilor autori, spuse care nu mai pot fi retrase din circulație. Cel mult pot fi contracarate. Vă ascult! Ce propuneți?

Eu încerc, mai înainte de orice, să-i înțeleg pe domnii autori. Firește, ei ilustrează perfect dictonul latin qui bene amat, bene castigat! Adică, cine iubește bine, pedepsește bine, critică cu asprime!… Și mă întreb, cu toată sinceritatea – l-am citat pe domnul academician, ce li se poate reproșa românilor, „poporului român”, pentru cele petrecute în istoria noastră mai veche sau mai nouă.

Propun să n-o luăm de la Traian și Decebal, ci de la 22 decembrie 1989! S-o luăm metodic.

Da, cred că este bine să discutăm despre lucruri bine cunosut, trăite de cei care ne citesc! Mai întâi în Decembrie 1989, așadar, când românul a ieșit în stradă. Țin bine minte de ce a ieșit în stradă! Ca să moară într-o luptă complet inegală, cu niște adversari nevăzuți, teribil de bine înarmați, iar românașii noștri, fără par, fără pistoale, numai cu palmele goale, conform unui model ancestral de comportament voinicesc, au ieșit la bătaie cu sutele de mii, dispuși la orice sacrificiu. Au ieșit să moară, numai ca să dovedească că nu suntem lași, așa cum susținea de ani de zile Europa Liberă, cum că mămăliga (românească) n-o să explodeze niciodată!

Românul, după părerea mea, poate mă înșel!, este răbdător și nu se revoltă ușor, dar nu din lașitate, cum cred nerozii, sau din teama de moarte, că ar putea fi ucis, ci mai degrabă din teama de a nu fi pus în situația să ia el viața cuiva! Românul lasă să treacă de la el și îl lasă pe netrebnic „în plata Domnului”!… Românul crede profund în justiția divină! Acesta este punctul său slab, cu care a pierdut mult pe termen scurt, cu care însă a răzbit prin veacuri de istorie grea, solicitantă cum nu a mai fost pe multe alte meleaguri ale Europei! Postulez din nou: Credința profundă în justiția divină este însă și punctul nostru forte!

Atunci însă, în decembrie 1989, s-a petrecut un gest extraordinar: lumea a ieși în stradă dispusă să moară demonstrativ, pentru a dovedi ceva, nu pentru a pedepsi sau răzbuna!… Nu pentru a câștiga o confruntare! Au ieșit la sacrificiu și atât! Fără nicio pregătire din timp, fără să știe exact împotriva cui! Cum nu s-a mai întâmplat de multe ori în istoria planetei! Eu, unul, nu cunosc alt caz!…

Unii au spus atunci, în Decembrie, că românii fac astfel prima revoluție autentică, de la venirea lui Iisus pe pământ… Exact așa! Mă rog, o părere!

Dar nu trebuie trecut prea ușor peste o asemenea apreciere… Oricum, decembrie 1989 nu face serie cu Iulie 1789 sau cu noiembrie 1917, momente penibile, jenante, în istoria planetei noastre… S-a uitat aspectul acesta, eroic și unic, profund românesc, al celor petrecute în Decembrie 1989. S-a uitat și s-a pierdut, pentru că a lipsit continuitatea. Lucrurile au fost deviate brutal și cinic pe linia mizeră a restaurării cominternismului, a raptului pângăritor, săvârșit de troica iudeo-gitano-bolșevică Brucan, Iliescu, Roman, aduși în fruntea bucatelor de valul KGBist al loviturii de palat! Lăsând deoparte aportul mizerabil al sus-numiților la desfășurarea evenimentelor, și rezumându-mă la componenta strict românească, populară, a evenimentelor, la felul în care mii de tineri, de copii, au ieșit în stradă fără să știe împotriva cui, fără să știe de unde și cine trage, îți mărturisesc, dumitale, domnule coleg și domnilor autori, că eu, în acele zile am trăit clipe de extaz, m-am simțit confirmat cu asupra de măsură în părerea cea bună pe care o am dintotdeauna despre ai mei, rude, prieteni și necunoscuți, despre neamul românesc! Cu atât mai mare mi-a fost însă jalea, pricepând încă din seara de 22 decembrie că suntem mințiți și trădați!

Că au fost îngrozitor de mințiți, nu este vina lor, a celor care au ieșit în stradă! Numai că aflarea adevărului despre ce a fost în decembrie 1989 cu siguranță nu cade în sarcina poporului român! Ci în sarcina îndeosebi a istoricilor, a intelectualilor pe care poporul român i-a odrăslit! Am dreptate?

Fiți mai clar, vă rog!

Avem nevoie de adevărul despre decembrie 1989, despre acei copilași uciși ca niște miei! Nu putem ocoli nici adevărul despre asasini! Avem, repet, nevoie de adevăr! Căci de 20 de ani criminalii își fac mendrele în viața noastră politică și nimeni nu-i cheamă la judecată! Cine ar trebui să-i acuze pe asasini și să producă dovada crimei lor? Poporul român? E absurd să pui pe seama „poporului” o asemena sarcină, care cere mult profesionalism, multă specializare! Cui revine sarcina, obligația de a stabili adevărul?

Justiției! Procuraturii, judecătorilor…

Justiției și istoriografiei, și mai ales istoricilor noștri! Dă-mi voie să pun o întrebare cu adresă mai exactă: Oare câți ani, câte secole trebuie să mai treacă pentru ca sub cupola Academiei Române să se constituie o savantă comisie de cercetare pe tema Decembrie 1989 la români?! Căci deocamdată, adică de 20 de ani, Academia Română nu face niciun pas spre luminarea poporului, să afle tot natul cu ce au greșit românii în decembrie 1989 și pe ce cale s-o apuce de-acum înainte. Deși este locul de întrunire al celor mai luminate minți din România, Academia Română nu face nici cel mai mic efort pentru a scoate poporul român din bezna în care-l ține comisia Sergiu Nicolaescu de falsificatori ai istoriei! Ce vină are, domnilor, poporul român pentru minciuna în care trăim de 20 de ani?! Cum să stabilească poporul român adevărul dacă istoriografii din elita academică nici nu se gândesc măcar că ei sunt nu doar îndreptățiți, ci sunt și obligați, obligați să-i tragă la răspundere pe infamii erijați în istorici! În judecători! În justițiari! A ajuns pîrîtul să fie judecător, iar lumea academică tace! Ce să facă poporul român în această situație?! Când vede în jurul său atâta tăcere?!

Sergiu Nicolaescu este un caz patologic, un iresponsabil megaloman, vinovat de moartea a zeci, poate sute de români. Și conduce taman el ancheta crimelor din decembrie!… La fel ca și Vladimir Tismăneanu, desemnat să facă ancheta/raportul asupra anilor de comunism, 1921-1989, asupra crimelor făptuite de taică-su și alții de aceeași teapă! Oare poporul român trebuia să protesteze la deciziile aberante ale Parlamentului, ale președinților Iliescu sau Băsescu?! Oare poporul român trebuia să scrie măcar o notă de protest la aceste anomalii?! Au nu cumva în primul rând elita academică și universitară avea obligația să intervină împotriva acestor încălcări flagrante ale metodologiei științifice și mai ales împotriva aberațiilor și minciunilor cu care raportul Tismăneanu ne prostește în față?! Domnii academicieni, ca istorici și ca oameni ai cetății, nu s-au simțit jigniți și revoltați pentru felul cum s-a constituit și a lucrat comisia de cercetare și condamnare a comunismului?!

Nu mă refer la persoana domnului profesor Florin Constantiniu în sine. Dînsul este unul dintre puținii academicieni – de fapt altul nici nu cunosc!, care deseori se pronunță public în chestiunile care ard, care dor! Dar ce facem cu ceilalți academicieni, cu însăși instituția numită Academia Română, care nu reacționează nicicum la tragedia pe care o trăiește poporul român?! Vorbele aspre cu care domnul academician a calificat reacția sau lipsa de reacție a poporului român se potrivesc mult mai bine elitei academice! Academiei Române în persoană! Formula „spiritul de demisie, pasivitatea” se potrivește mănușă Academiei Române, nu poporului român! Iar când spun elita academică, nu este greșit să se înțeleagă și lumea universitară, comunitatea rectorilor universitari!

Academia este instanța științifică supremă a oricărei nații! Este, după Biserică, cel mai important sediu al Adevărului! Și ce a făcut Academia Română pentru apărarea Adevărului nostru românesc? A tăcut ce a tăcut – în cazul Decembrie 1989 și al raporului despre crimele comunismului, iar când n-a tăcut a deschis gura ca să-l invite la București pe marele detractor al neamului românesc Elie Wiesel! Ca să-l cinstească cu cel mai înalt grad academic pe un impostor, un ins pe care conaționalii săi îl privesc ca pe o rușine națională! Noi l-am pus pe handicapat în fruntea mesei, i-am dat cinstirea cea mai înaltă! Președintele Țării l-a mai și decorat! În corolar, ne-am ales cu altă comisie, cu alt raport, Raportul Wiesel, care aduce poporului român cea mai gravă și mai mincinoasă acuzație: de holocaust!

La acea dată domnul Constantiniu nu era membru al Academiei! Iar comisiile acelea le-au constituit niște oameni politici, niște guverne, de o anumită coloratură politică. Intervenția Academiei ar fi contravenit statului Academiei, care stabilește clar neamestecul Academiei în disputele partizane, politice!

Fals argument! Miza comisiei Wiesel nu era partidul X sau Y! În dispută nu este angajată o idee politică sau o grupare politică ori o doctrină! Ci miza este onoarea poporului român și adevărul! Adevărul! Domnul academician, autorul unei celebre Istorii sincere a poporului român, declară că nu acceptă abaterea de la adevăr de dragul de a încropi o imagine pozitivă a poporului român! Și postulează: Patriotism în limitele adevărului!

Și n-are dreptate?!

Are perfectă dreptate! Așa e corect! Dar cu atât mai mult nici dînsul și nici Academia Română să nu accepte abaterea de la adevăr pentru denigrarea românilor! Cunosc această scuză: nu putem face mai mult decât ce ne permite statutul!… Circulă și pe la alte instituții de interes public. Pereat populus, pereat Patria, dar statutul să fie respectat!… Statutul sau Constituția?! …Câteva foi adică, cu fraze înseilate de mâna omului, de nenumărate ori modificate, după cum bate vântul… De ce să punem acest petec de hârtie mai presus de legea supremă: Salus Patriae, salus populi suprema lex! Salvarea Patriei, a Neamului, este mai presus de orice lege, de orice statut sau regulament! Căci, din păcate, domnule coleg, domnilor colegi, despre așa ceva este vorba azi: despre salvarea Țării, amenințată în existența ei cum nu a mai fost niciodată! Nici măcar pe vremea fanarioților nu am fost confruntați cu o perspectivă atât de sumbră și de iminentă!

Nu credeți că domnii autori sunt perfect conștienți de această primejdie și consideră că nu-i putem face față decât prin efortul nostru intern, intim? Prin încordarea puterilor noastre? Iar intransigența dumnealor ar avea menirea să trezească din letargie poporul român?! Să ne dea un brânci cu care să ne pună din nou pe picioare?Să ne ițească, dacă pot spune așa!

Noroc că poporul român nu umblă pe Internet!

Ce vreți să spuneți!

Exact ce am spus: poporul român nu umblă pe Internet, nu citește ziarele, nu se uită la televizor!… Nu citește texte filosofice ori moralizatoare… N-are cum să reacționeze la acuzațiile domnilor cărturari!

…Adică este riscant să faci propoziții în care să apară substantivul popor. Conceptul denumit prin acest cuvînt este deosebit de complex, iar când încerci să stabilești referentul, adică în mod concret la ce, la cine te referi când spui poporul, descoperi că nu e deloc simplu și că riști, folosind acest cuvînt, să te afunzi într-o sporovăială fără conținut. Poți să spui Domnul Popescu a ieșit să se plimbe în parc, dar nu poți să spui Poporul român a ieșit să se plimbe în parc! Nu cumva e la fel și cu propoziția Domnul Popescu este fricos și lipsit de cuvînt? Adică, este din nou greșit dacă vom face o propoziție înlocuind subiectul Domnul Popescu cu Poporul român, zicând Poporul român este fricos și lipsit de cuvînt. Amândouă subiectele sunt substantive, dar sunt substantive diferite din punct de vedere logic, filosofic. Să-ți mai dau un exemplu? Cunoști poezia lui Păunescu prin care el a lansat o întrebare care circulă și ea pe Internet: „Unde erau românii când Mihai Viteazu a fost ucis de mercenarii lui Basta?!” Mi se pare că a pus-o și pe muzică, sperând s-o facă șlagăr!

Nu-i un text rău!

Ai zis bine. Este un text, nu e poezie, este probabil cel mai prost text scris de Păunescu! Petre Țuțea a scris un text de câteva sute de pagini întitulat CARTEA ÎNTREBĂRILOR! În manuscris se numea Cartea problemelor. Cum eu m-am ocupat de dactilografierea manuscrisului, mi-am permis să-i sugerez modificarea titlului, iar bătrânul diafan a acceptat cu încântare.

Bătrânul „diafan”?!

Deseori, în gând, așa îmi vine să-i spun. O fac acum prima oară cu glas tare… Atunci am discutat cu Țuțea despre necesitatea unei teorii care să ne ajute să nu mai punem întrebări greșite. Am ajuns la concluzia că multe dintre întrebările cu care se frământă mintea omului sunt întrebări greșite la care nu ai cum să găsești un răspuns corect! Ar trebui creată această ramură a epistemologiei! Aceasta, pe urmele semaseologiei, ar trebui să cerceteze și cuvintele greșite!… Dar ne depărtăm de subiect! Deci, întreb și eu: unde erau americanii când John Kennedy era ucis la Dallas? Unde să fie?! Fiecare pe la casa cui îl are, pe la treburile lui! Ca și românii atunci când turcii l-au ridicat pe Brâncoveanu sau când Ceaușescu a fost omorît la Târgoviște!… Cu alte cuvinte, nu ne putem juca cu conceptul/cuvîntul popor, nu-i putem atașa orice predicat sau atribut! Mulți autori de texte critice se pripesc și folosesc cuvîntul popor ca pe orice alt substantiv!… Și devin ridiculi, caraghioși, după regula bergsoniană: du mécanique plaquée sur le vivant… Cred că am scris corect!

Interesantă obiecție!

Hai să vedem mai departe, cu ce s-a ocupat poporul român după revoluția lui Pește! Ce a urmat? Au urmat alegerile din 20 mai 1990! Te rog să fii atent acum! Cu ce a greșit poporul român dacă a votat masiv cu Frontul Salvării Naționale?! Poate că nu i-ar fi votat, dar de peste tot ni se spunea atunci că FSN este de fapt PCR! Că feseniștii sunt tot comuniști!… Și poporul român i-a crezut și pe Ioan Rațiu și pe Radu Câmpeanu când aceștia clamau pe toate lungimile de undă despre pericolul ca FSN să mențină România în comunism, adică în regimul social și economic de care avuseserăm parte în ultimii douăzeci și ceva de ani! Cum să nu-i creadă?! Erau amândoi bine informați, oameni subțiri, bine educați, veniți din Occident, recomandați de tot Apusul!

V-ați întrebat, domnilor critici, de ce la 20 mai 1990 românii, adică poporul român, făcea cozi interminabile la secția de vot ca să voteze masiv cu feseniștii, adică cu comuniștii? N-a fost atunci nicio fraudă! Dar a fost atunci o ocazie pentru acest popor de neisprăviți să-și spună părerea. Și au votat cu FSN-ul, despre care adversarii spuneau că sunt un partid de comuniști, care nu vor să facă reforma! Și românii tocmai de aceea au votat cu ei, au votat să nu se facă reforma! Acesta a fost sensul votului din mai 1990! S-au înșelat încă o dată, crezând că în FSN erau tot comuniștii ăia care pe vremea lui Ceaușescu, de bine de rău, fuseseră în fruntea efortului național de a ridica Casa Poporului, de a construi Metroul și nenumăratele centrale electrice, miile de blocuri ale Epocii de Aur!… La 20 mai 1990 românii au votat împotriva reformei, împotriva unor schimbări prea mari în viața pe care o duseseră până atunci. Căci ce lipsise pe vremea lui Ceaușescu acum aveau deja: pașaport în buzunar și benzină pentru mașină. Mai multă schimbare nu le trebuia!… Românii la 20 mai 1990 au reacționat corect și au votat pentru continuitate, au votat împotriva schimbării!

Azi, la 20 de ani de la alegerile din mai 1990, sondajele descoperă că 83% dintre români o duceau mai bine pe vremea lui Ceaușescu, și declară că regimul acela –  impropriu numit comunist, nu le-a făcut niciun rău!

Cifrele sunt cam aceleași! Coincid cu cei 85% care l-au votat pe Ion Iliescu cu FSN-ul său… Deci nu este vorba de mintea cea de pe urmă a românului! Nu putem spune că în 2010 le-a venit mintea la cap românilor și acum regretă ce au făcut! Mintea pe care o au acum au avut-o și atunci, numai că poporul, în așa zisa democrație, nu are ocazia să-și folosească mintea decât două minute, o dată la patru ani, în cabina de vot! Vi se pare normal?!

Care ar fi câteva puncte în care diferă viața de după 1990 de cea dinainte?

Bunăoară, lunar, la facultate aveam adunare generală de partid, profesori și studenți la un loc! Și discutam lucruri serioase despre bunul mers al facultății, al învățământului românesc, al Țării. La noi, la Litere, înainte de 1990 s-a criticat demolarea satelor, faptul că ne sunt ascultate convorbirile telefonice și multe altele, și nimeni nu a fost arestat sau sancționat pentru asta! Era exclus ca un profesor să lipsească de la ore și să nu i se atragă atenția în plenul adunării!

Azi mai ține cineva socoteala orelor, dacă se fac sau nu și cum? Era exclus înainte de 1990 să ajungă ministru un impostor caraghioz ca actualul mizerabil! Era exclus să ne pomenim cu un decan ca Paul Cornea, chiar dacă sau tocmai pentru că se prea ilustrase în anii obsedantului deceniu prin participarea la represaliile anti-studențești!… Se ajunsese în anii ’80 la o normalitate de care eu unul nu mi-am dat seama decât atunci când am pierdut-o! Dar poporul, în ipostaza sa sumară numită electorat, a avut instinct sau intuiție și a votat corect în 1990, a votat împotriva reformei! Împotriva schimbării! Căci nu era mult de schimbat ca să fie bine! Lipsea puțin ca să fie bine! Ce ne lipsea în Decembrie 1989? Ne lipsea un pașaport, posibilitatea de a cumpăra o casă la munte, dreptul de a circula cu mașina duminica, dreptul de scoate o revistă, o carte… În rest, nu era o problemă pentru nimeni să capete o locuință de la stat cu o chirie simbolică sau să o cumpere la un preț azi incredibil de mic, să aibă un servici sigur, să înjghebeze o familie și să crească fără mari griji câțiva copii, cu siguranța pensiei, a alocațiilor, cu învățămînt gratuit, asigurarea medicală la fel… Când mă gândesc cum au votat românii la 20 mai 1990, mă umilesc și mă simt mic și nerod dinaintea simțului istoric, de popor vechi, greu de păcălit, pe care l-au arătat atunci românii!…

Și totuși…

Da! Nu i-a păcălit pe români propaganda anti-comunistă a domnilor Rațiu și Câmpeanu, dar i-a păcălit însuși Ion Iliescu și gașca sa!

Căci, din păcate FSN nu era PCR, nu erau comuniști, nici măcar bolșevici, nu aveau nici urmă de simțămînt al solidarității proletare, al fraternității și egalității etc., etc., ci FSN era o adunătură de activiști și securiști oportuniști și jepcari, puși pe pricopseală, pe jegmăneală! Adunătură condusă de urmașii cominterniștilor veniți de la Moscova după 23 august 1944. Dispuși să ucidă pentru a nu-și pierde privilegiile. Și chiar au ucis! Erau – și sunt mai departe, aripa nemernică, coruptă și bișnițară a securității, aripa declasată a PCR! Așa cum însuși Ion Iliescu nu era nici măcar cât umbra lui Nicolae Ceaușescu! Fusese secretarul județean PCR cu cele mai slabe performanțe! Mult chiar și sub tovarășa Găinușă, de exemplu!.. Pe unde a fost, n-a rămas nimic de pe urma lui Ion Iliescu! Numai zâmbetul ca un rictus!…

În viața lui, Ion Iliescu n-a pus două cărămizi una peste alta!… N-a pus nimic în funcțiune! N-a inaugurat nimic! Și și-a început domnia prin sistarea lucrărilor la canalul București-Dunăre, lucrări deja executate în proporție de peste 80%! Un gest criminal! Pentru care trebuia pus la zid, căci săvârșea astfel infracțiunea de subminare a economiei naționale! Dar prima lor grijă, a noilor guvernanți, pentru că știau ce golănii și crime urmează să facă, știi care a fost! Au abrogat condamnarea la moarte!… Știau bine că o vor merita de zeci de ori!

Repet, în 1989 lipsea puțin ca să ne fie bine! Nu mai intru în detalii! Lumea nu este proastă când regretă ce e de regretat!

O să dezamăgiți multă lume cu aceste aprecieri!

Da, știu! Vreo 5% dintre români. Oricum, subiectul nu mai poate fi ocolit sau discutat în fraze șablon. E timpul să facem un bilanț corect și nuanțat a tot ce a fost înainte de 1990 și ce a urmat!… Am cugetat mult asupra acestui subiect! …Ce a urmat după alegerile din mai 1990?

Guvernarea Petre Roman.

Adică o serie de reforme economice radicale, care au răscolit și dat peste cap Țara, fără ca poporul român să fie întrebat ce părere are! S-a găsit un academician, mai pe puncte făcut, dar care și-a spălat toate păcatele atunci când s-a ridicat, de la înălțimea funcției de președinte al Senatului, pentru a potoli zelul demolator al impostorului devenit peste noapte din nimic prim ministru. Un om de curaj, bietul Alexandru Bârlădeanu! A încercat de unul singur să se opună acțiunii de demolare a României! I-a sărit în cap toată presa, în frunte cu falsul dizident Petre Băcanu. Singur, profesorul N.N.Constantinescu, a încercat să fie alături de Bârlădeanu! Dar unde au fost ceilalți academicieni specialiști în economie politică, în sociologie? Unde au fost specialiștii de la Academia de Științe Economice? Cum de nu au intervenit împotriva impostorului din fruntea guvernului?! Trebuia s-o facă poporul român? Cum? Practic ce trebuia să facă poporul român când a devenit clar că suntem conduși de un dușman al poporului român, un dușman din tată-n fiu al României?!

Și totuși, poporul român s-a mișcat!

După mintea mea, mineriadele nu trebuie amestecate și puse toate la un loc, sub aceeași etichetă! Cele din 1990 au fost într-adevăr niște diversiuni criminale și cad în răspunderea lui Petre Roman și echipa sa. Mineriada din septembrie 1991 însă, nu a mai fost o mineriadă manipulată de Roman & Iliescu, nu a mai fost o diversiune mizerabilă, ci a fost o reacție firească, susținută de toți bucureștenii, iscată din instinctul de apărare al acestui popor! La fel cum a fost și următoarea, de pe vremea lui Emil Constantinescu! Sunt convins că mineriadele de după 1990, inclusiv cea din septembrie 1991, trebuie contabilizate în dreptul poporului român, ca expresii ale neputinței sale de a demisiona, de a se resemna! La fel cum și Piața Universității, cel mai lung miting din istoria lumii, trebuie trecut tot la activul capacității românilor de a reacționa energic și tenace la provocările istoriei. Marian Munteanu și Miron Cozma, împreună cu miile de români care i-au urmat, fac parte din bilanțul neputinței românești de a demisiona, de a ne resemna! Și, nota bene, aceste mișcări nu au avut pereche în celelalte țări fost comuniste!…

Îți mai ofer un motiv să fii mândru sau măcar mulțumit de concetățenii noștri: în martie 1990 bucureștenii au dat jos statuia lui Lenin, în huiduielile și ovațiile asistenței. La data aceea erau în lume sute, poate mii de statui ale nemernicului, în care încă mai credeau sute de milioane de naivi. Românii nu au crezut niciodată și probabil de aceea le-a fost așa de ușor să-l dea jos de pe soclul nemeritat! A fost atunci pentru prima oară în istorie, repet pentru Guiness Book, era prima oară când o statuie a marelui criminal Vladimir Ilici Lenin a fost demolată și batojocorită, după cum se și cuvenea! O premieră mondială, de care istoricii români întârzie să facă caz! Nu se pricep să facă din acest eveniment un moment românesc de referință, de excelență, de grație! Atunci, în Piața Scânteii, varianta criminală a ideii comuniste a fost scoasă în șuturi de pe scena istoriei și aruncată la lada cu gunoi a istoriei!

Ca martor, vă pot spune că erau mii de bucureșteni adunați să dea greutate gestului, iar demolarea nu s-a consumat în câteva minute, ci a durat două zile, căci autoritățile, intrate deja sub ascultarea celuilalt Ilici, nu s-au arătat dispuse să ofere utilajele necesare de-construcției! Dimpotrivă, s-au pus de-a curmezișul elanului popular. Dar în zadar perora la TV finul lui Lenin, tovarășul Ilici Iliescu, încercând să stăvilească elanul justițiar și eliberator al bucureștenilor! Al poporului român, pot spune!  Nu s-au lăsat românii până n-au dat de pământ cu Anti-Cristul! Coincidență miraculoasă: demolarea lui Ilici s-a produs în ziua de 6 Martie! Așa au aniversat românii instalarea prin furt și minciună a primului guvern comunist, cel din 6 martie 1946! N-a fost cu intenție! Așa s-a nimerit! Demolarea a început pe 5 martie, și părea că va dura un ceas-două, dar Dumnezeu a aranjat să nu se poată finaliza decât a doua zi! Ca semn că a început demolarea leninismului, exact în ziua în care s-a instalat la guvernare în 1946! Alt detaliu: cel mai activ dintre demolatorii lui Lenin era un preot tînăr! Se pare că a lui a fost inițiativa! Ar merita pomenit în cărțile de istorie! Hainele sale preoțești au impus respect celor trimiși de Ion Iliescu să oprească istoricul gest! Așadar, demolarea leninismului, a bolșevismului, a început în România! Pe 6 martie 1990! Moment de istorie universală!

Toate cele de mai sus sunt întâmplări petrecute numai în România, fără pereche în celelalte țări așa zis comuniste!… Sunt convins că nu le putem aprecia ca pe niște semne ale resemnării, ale demisiei de la datoria cu care istoria încarcă fiecare popor! Ci dimpotrivă, ca pe semne de mare vitalitate națională, semne ale unui instinct istoric deosebit de corect!

Unde și când și în ce condiții au mai fost demolate sau demontate alte statui ale marelui criminal Vladimir Ilici Lenin, fie-i numele uitat?!

Și atunci situația de dezastru național, după unii ireparabil, nu cade nicicum în vina poporului român?

În principiu, zi-mi, te rog, ce putea să facă poporul român și n-a făcut în acești ani? Ce i se reproșează în mod concret?

Că nu a tras la răspundere clasa politică și nu i-a temperat lăcomia nesimțită…

Concret, cum putea acționa Măria Sa poporul în acest scop?

Prin mitinguri și alte manifestări de protest, prin memorii și reclamații… Și mai ales prin vot! Firește, asta în teorie! În practică…

În practică, în realitate, democrația oferă puține posibilități poporului să tragă pe cineva la răspundere! M-aș fi așteptat ca domnii autori, care fac judecăți de valoare asupra poporului român, să consemneze eșecul sau măcar neajunsurile democrației, atât în România, cât și pe plan mondial! Falsa democrație în care trăim este principala cauză a răului de care suferim! Iar democrația – să nu uităm o clipă!, a fost instalată în România sub controlul și monitorizarea Occidentului! O falsă democrație, care a primit validarea instanțelor occidentale! Aceleași instanțe care, înainte de 1990, ne țineau în șah acuzându-l pe Ceaușescu de felurite încălcări ale regulilor democrației, acum, după 1990 închid ochii la nenumărate crime, la disprețul total față de regulile democrației arătat de guvernanți! Din păcate, asta se întâmplă nu numai în România, ci și pe plan mondial! Inclusiv în Occident!

În Occident?

Sunt o sumedenie de exemple și dovezi, începând cu democrația americană – un veritabil fals, care a zăpăcit multă lume, și terminând cu democrația din orice altă țară. Inclusiv Uniunea Europeană. Sunt țări occidentale unde referendumul a consemnat refuzul poporului de a intra în UE. Și nu s-a ținut seama de acest refuz. Reacția autorităților: au decis să renunțe la organizarea de alte referendumuri… Poporul, ca subiect, nu face analize de subtilitate. Ci se manifestă instinctual sau după tradiție. Poporul, națiunea care este capabilă să edifice o statalitate proprie, își creează anumite instituții publice reprezentative, cărora le delegă dreptul de a trage la răspundere pe oricine din interiorul statului național. Prin alte instituții își satisface nevoia de adevăr! Sau nevoia de dreptate, de justiție! Și așa mai departe. Academia este una dintre aceste instituții! I-aș sugera domnului academician Constantiniu, fiind singurul academician cu o prezență vie în viața Țării, să facă o analiză critică a felului în care Academia Română a corespuns așteptărilor pe care poporul român este în drept să le aibă de la academicii săi! Nu cumva are și Academia partea ei de vină pentru situația catastrofală a Țării?

Sunt convins că domnul academician Constantiniu ar avea multe de spus pe acest subiect.

Important este să vorbească public, în auzul poporului român, așa cum a făcut deunăzi prin Formula AS. A vorbit? A vorbit ceva mai mult decât alți academicieni, dar n-a abordat propriu zis subiectul! Frontal! Repet întrebarea: Nu cumva are și Academia Română o parte importantă din vina pe care o punem pe umerii „poporului român”?

Întrebarea dumneavoastră este o acuzație în toată legea! Fiți mai explicit!…

Am dat deja un exemplu, cu nespălatul care răspunde la numele Ellie Wiesel! Cum au putut să ofere fotoliul de academician unui individ care face propagandă celui mai deșucheat și mai dezgustător antiromânism?!… Dar pot să dau un exemplu și mai grav. Mă refer la una din principalele probleme și cauze de care se leagă criza în care ne-am înfundat de vreo doi-trei ani… Problema băncilor. S-a petrecut un fenomen absurd, de necrezut, pe care eu unul cu greu l-am priceput că este real și chiar se petrece: România a împrumutat câteva zeci de miliarde de euro de la FMI, de la Banca Mondială, bani din care s-au plătit ceva pensii și salarii, dar cei mai mulți bani din acest împrumut au mers la băncile din România, pentru a le ajuta să nu intre în faliment. Numai că băncile din România sunt, toate, sucursale ale unor bănci străine. Astfel că banii noștri se duc să sprijine banca mamă, din altă țară, să nu dea faliment. Lucrul cel mai grav, pe care îl știm cu toții, este că nu mai există bănci românești în România! Câteva au mers prost și au dat faliment, iar altele, care mergeau bine, au fost falimentate cu program de falimentare. În mod planificat! Mă refer astfel la Banca Religiilor, la Banca Dacia Felix… Vinovatul principal pentru dezastrul din sistemul bancar românesc este un domn, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale! Neschimbat în funcție de 20 de ani! A fost răsplătit pentru aceste frumoase rezultate și prin laurii de academician care i-au fost puși pe nobila frunte! Am avut ocazia să-l întreb pe un coleg al domnului Constantiniu, pentru care merite științifice a fost Mugur Isărescu făcut academician. Mi s-a răspuns că înfotolierea lui Mugur Isărescu s-a făcut cu gândul la banii cu care acesta ar putea să sprijine Academia.

Și ce este chiar așa de grav?!

Păi nu este nimic grav, dar ajungi astfel să te întrebi care mai este deosebirea între un academician și amărîtul care își dă votul unor infractori pentru un kil de făină și un pui schilod?!

Sunteți prea aspru!

Întreb mai departe: dacă tovarășii academicieni s-au gândit la banii pe care îi va aduce Isărescu la Academie, de ce nu s-a gândit nimeni sub cupola Academiei la banii, mult, mult mai mulți, cu care Mugur Isărescu păgubește România?! Bani luați din pensiile cele mai sărace, din sistemul educației, al sănătății, și externalizați, adică fraudați în beneficiul finanței mondiale, cea care i-a luat capul și lui Ceaușescu! Și care este principala furnizoare de mizerie și disperare în România post-decembristă!

Eu nu mă pricep, dar specialiștii pe care îi cunosc, toți îi atribuie lui Mugur Isărescu un rol esențial în producerea dezastrului pe care îl trăim! La Academia Română sunt mari specialiști în economie și finanțe. Sunt mulțumiți domnii academicieni de starea în care se află România? Nu văd, ignoră sau trec cu vederea răul făcut României de finanța mondială prin Mugur Isărescu?!… Ah, România este altceva! Să nu amestecăm lucrurile! Pereat Romania, vivat Academia!… Pe domnii academicieni, din presupusul lor turn de fildeș, nu i-au interesat decât donațiile făcute de Banca Națională a României! Aripa nouă a Bibliotecii Academiei și manuscrisele lui Eminescu, vestitele Caiete, au beneficiat din plin de sponsorizările primite de la Banca lui Mugur Isărescu.

Păi acest domn Isărescu, academician de complezență, a făcut țării și poporului român atâta rău cât n-au făcut la un loc toți academicienii de conjunctură de după 1944, un Mihail Roller sau o Elena Ceaușescu, un A.Toma sau Manea Mănescu! Au fost copii mici pe lângă dezastrul din sistemul bancar românesc produs după 1990! Domnul Mugur Isărescu nu are nicio răspundere pentru asta?

Are, dar nu văd vinovăția domnului academician Constantiniu! Domnia sa a fost ales în Academie mulți ani după Mugur Isărescu!

Dar eu, dragul meu, nu de domnul Constantiniu mă plâng! Doamne, ferește! Este singurul academician luptător! …Mă rog, plec de la spusele domniei sale, profit de ocazie, exagerez puțin și ajung acolo unde nu credeam c-o să ajung: vinovăția, căci de vinovăție este vorba, a celor mai serioși oameni din Țara asta: academicienii!… Te rog să mă mai îngădui cu o întrebare.

Nu am cum să vă împiedic! Este pe răspunderea dumneavoastră!

Da, îmi iau răspunderea și pentru următoarea nedumerire: A mai fost un referendum, mai important decât toate celelalte la un loc. Nu mai țin minte exact cum se numea emisiunea, parcă Zece pentru România, la Televiziunea națională. O idee cam tembelă, preluată de la alte televiziuni naționale. Telespectatorii au fost invitați să voteze pentru una dintre marile personalități, pentru a se desemna personalitatea cea mai importantă, cea mai respectată de români. Țineți minte, nu?

Și a fost desemnat Ion Antonescu!

Păi cine l-a desemnat? Nu poporul român?! Eu cred că putem spune că poporul român l-a ales atunci pe Ion Antonescu președinte în eternitate al României!… Cum ar fi de comentat acest rezultat altfel decât ca un semn că poporul român nu este ușor de prostit și nici de intimidat?! Nemernicii i-au demolat lui Ion Antonescu statuile, au interzis prin lege să spui ceva de bine despre mareșal, iar la concursul cu pricina i-au pus lui Ion Antonescu un prezentator, un laudator, un apologet – căci așa prevedea regulamentul emisiunii, care s-a purtat exact ca și avocatul soților Ceaușescu la Târgoviște: în loc să-l apere și să-l laude pe mareșal pentru meritele pe care le are în eternitate, avocatul vândut știe el cui inventa pe seama mareșalului acuzații despre care românii știu demult că sunt false, mincinoase. Nu s-au lăsat românii prostiți de un pițifelnic! …Așa se  zice? Pițifelnic?

Cine a fost avocatul, cumva Adrian Cioroianu?

Da, nefericitul!… Așadar, în ciuda unei vaste și susținute manipulări, poporul român nu s-a lăsat prostit și s-a rostit clar în favoarea mareșalului Ion Antonescu, a unui criminal de război! În felul acesta se cască o prăpastie cât hăul între poporul român și Academia Română! Nu știu să mai fie o țară în care Academia să funcționeze într-o divergență atât de mare cu propriul popor pe un subiect atât de important! La Academia Română, din august 1944 și până azi, se tace ori se minte cu tenacitate despre mareșal. Secția de istorie a Academiei, din care face parte și domnul Florin Constantiniu, nu se încumetă să spună adevărul despre mareșal și alte subiecte. Această abținere de la rostirea adevărului, deseori surmontată de afirmații de-a dreptul mincinoase cu privire la mareșal și supușii săi români, este mai rea și mai vinovată decât spiritul de demisie invocat. Cuvîntul demisie este un termen prea blând pentru a califica vina istoricilor academicieni de a falsifica istoria României, capitolul Ion Antonescu! Îl las pe domnul profesor Constantiniu să propună termenul potrivit!

Ba mai mult: un mare istoric cum este domnul Gheorghe Buzatu nu are nicio șansă de a fi primit în Academia Română pentru că a spus mereu adevărul despre Ion Antonescu!…

Și mai pun o întrebare: faptul că poporul român l-a votat pe Ion Antonescu ca fiind cel mai mare dintre marii români a avut și un sens polemic, o ocazie nesperată și prompt speculată de publicul românesc, de „poporul român”, pentru a-i trage la răspundere pe netrebnicii care au scornit ordonanța de urgență nr.31 din 2002 și pe toți, inclusiv academicienii, cei aserviți puterii politice, care nu au mișcat în front și au acceptat umilințele impuse poporului român prin acea ordonanță nenorocită! Cine a demisionat de la datoria sa? Poporul român sau reprezentanții săi cei mai laureați, cei mai înzestrați de Dumnezeu cu toate darurile erudiției, ale atotștiinței?!

În concluzie?

În concluzie aș comenta și afirmația cum că poporul român și clasa politică își împart în mod egal vinovăția pentru situația de dezastru în care ne aflăm… Dă-mi voie să-i iau apărarea și clasei noastre politice, atât de nemernicită cum e: cum adică? Alți vinovați nu există? Decembrie 1989, ca eșec, ca minciună, nu are nicio legătură cu KGB și CIA, cu trocul dintre Gorbaciov (lăsat să-și facă de cap în România) și Bush (liber și el să intervină anti-democratic în Nicaragua), cu intrigile lui Mitterand? Nu mai zic ale Budapestei și Belgradului! Costurile intrării noastre în NATO și Uniunea Europeană noi le-am fixat? Clauzele secrete care ne-au fost impuse, dictate de partenerii internaționali, și consecințele lor, nu fac parte din dezastrul post-decembrist? Doar este evident că lucrurile se desfășoară după un scenariu anti-românesc pe care l-au conceput alții, în cancelarii care ne poartă sâmbetele nu de ieri, de azi, ci de secole! Așadar, mi se pare evidentă funcționarea încă dinainte de decembrie 1989 a unor strategii anti-românești, profesionist concepute și executate, fără de care nu se putea produce dezastrul generalizat de după 1990! A nu ține seama de aceste strategii anti-romnești atunci când comentezi cele petrecute după 21 decembrie 1989 este semn de neseriozitate, de aflare în afara subiectului…

Este atât de evident că asupra noastră se aplică un program anti-românesc apocaliptic, urmărind depopularea (de-românizarea) României, declinul demografic și economic, și strămutarea în România a unor străini, evrei în primul rând! Nu pot accepta ideea că domnii academicieni nu sesizează desfășurarea acestui scenariu criminal și perfid. Academia Română este datoare să pună în discuție acest scenariu și să se pronunțe asupra lui, pentru a cere socoteală clasei politice, guvernanților, complici la acest genocid. Avem nevoie de expertiza academică pentru a lumina poporul român și clasa politică asupra stării reale a Națiunii române! Actualul președinte și echipa sa de consilieri nu sunt capabili să prezinte Țării un raport corect, cinstit și avizat, aspra problemelor cu care ne confruntăm. Actualul președinte și guvernanții, în fapt întreaga clasă politică, se fac vinovați de trădare națională. Nu putem imagina nicio soluție de redresare națională alături de acești iresponsabili.

Celor care comentează fenomenul românesc post-decembrist le ofer un reper pentru înțelegerea corectă a situației în care ne aflăm. Le ofer în acest sens răspunsul unui demnitar chinez care ne-a vizitat țara și care, întrebat de ce nu au făcut și în China o revoluție anti-comunistă ca în România și în celelalte țări comuniste din Europa, dixit: În China nu s-a făcut revoluție anti-comunistă pentru că în Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez nu există nici un evreu!…

Mda, nici lui Cicero nu-i venea ușor să-i vorbească de rău pe evrei! Așa că nu mă mir de cei care se fac că nu au auzit vocile care de ani de zile clamează, e drept – într-un mod neacademic, pericolul palestinizării României! Voci care, cu riscuri deloc neglijabile, avertizează suflarea românească asupra pericolului pe care îl reprezintă încetățenirea în secret a un milion de evrei! Nu vor academicii noștri să afle nici de strategia diasporistă din Israel, care preconizează deschis, în dezbateri publice, revenirea evreilor în țările din Estul Europei, proces istoric intrat deja în faza de desfășurare și care privește în modul cel mai direct viitorul statului și al poporului român! Numai lăcomia clasei politice trebuie temperată? Nu cumva această clasă politică a trădat, a vândut Țara străinilor, unor străini anume? Chiar nu se știe la Academia Română și în mediile universitare adiacente nimic despre această trădare? Nu se știe în beneficiul cui ne-au trădat guvernanții, clasa politică?!… Sau, cumva, este prea periculos să vorbim despre trădare în aula spânzuratului?!…

O precizare: cele spuse mai sus despre elita academică se potrivesc încă și mai bine pentru elita universitară, adiacentă celei academice. Comunitatea rectorilor, când se întrunește, discută numai tehnici de alegeri în consiliile științifice, scheme de accesare a fondurilor europene, formule de prelungire sau chiar eternizare în funcțiile de conducere! Problemele Țării?! Păi nu avem Parlament? Guvern? Președinte?…

Mă întreb, ce va avea de spus cine va citi peste o sută de ani textele critice la adresa poporului român cu care în zilele noastre își exersează stilul și profunzimea de idei fel și fel de neica nimeni! Se va mira, probabil, bietul strănepot, că din peisajul dezastrului românesc descris de domnul X sau Y lipsesc principalii autori, persoanele și instituțiile care ne-au călcat Țara în numele democrației occidentale, de la care noi am așteptat, ca proștii, un sprijin dezinteresat, în numele interesului comun și impersonal de a se lărgi aria democrației pe planeta noastră!, iar în realitate ne-am confruntat dur cu mercantilismul și egoismul cel mai dezgustător! Lipsit de orice urmă de scrupul moral! Ehe, păi erau pionieri nevinovați rușii, cu vestitele lor sovromuri, față de jaful și distrugerile din economia românească post-decembristă!…

Noi, în 1990, ne-am racordat la o lume în care credeam, cu naivitatea vițelului dus la abator! Eram convinși că principiile democratice, ale legalității și legitimității, ale competenței va fi să ordoneze întreaga societate, întreaga planetă. Am intrat în NATO și în Uniunea Europeană convinși că intrăm într-un club de gentlemani! Și, Doamne, ce mult ne-am înșelat! Nici azi cei maimulți dintre noi nu ne-am dumirit bine în ce cloacă am intrat! Iar poporul român nu se poate dumiri ca lumea fără ajutorul elitei intelectuale, universitare și academice! Iar această elită tace, tace și dă din coate să prindă care o bursă, care o sponsorizare, care un grant sau mai știu eu ce șpagă, ca preț al tăcerii! Al trădării! Primii care se gândesc la sine și nu la binele comun sunt înșiși învățații Neamului, cei care, după rânduiala lăsată de Dumnezeu, ar trebui să se afle în fruntea românilor capabili să se gândească la binele comunitar, național! Căci sunt destui români capabili și dispuși la acest sacrificiu…

Suntem o țară ocupată, domnilor judecători neîndurați, domnilor academicieni, domnilor rectori, domnilor profesori! O țară ocupată nu bărbătește, cu trupe militare, căci Ion și Gheorghe nu ar fi îngăduit asta!, ci ne-au ocupat prin forța perfidă a contractelor economice și financiare jegmănitoare, semnate de președinți și prim-miniștri trădători de Țară! Au semnat în mare secret, nu au întrebat pe nimeni, nu au informat pe nimeni! Au semnat deseori sub presiunea unui șantaj! Căci gentlemanii din Occident recurg și la șantaj, ba chiar și la crimă, la orice recurg dacă le-o cere imperativul profitului material cu orice preț moral!… Au căzut cu toții la înțelegere: politica și morala sunt două linii paralele care se întâlnesc la infinit…

Ne-am pierdut suveranitatea de stat într-un mod cu totul atipic, nemaiexersat în istorie! Poporul român, poporul!, nu are cum să-și dea seama de subtilitățile și dedesubturile acestor contracte ale înrobirii financiare, nu are poporul român cum să găsească soluții la această inovație perversă a istoriei. Intelighenția românească, în primul rând Academia și Universitatea, ne-au fost lăsate de la Dumnezeu ca să acționeze în asemenea situații! Să-și asume ieșirea la rampă, în ring, în arenă, la tribună, în numele Adevărului și al Datoriei față de Neam!

Nu suntem, încă nu suntem un popor de oi, popor demisionar, popor vegetal etc. etc… Suntem mânați însă în această direcție. Ne-ar prinde bine un cuvînt lămuritor și de încurajare, un ajutor, un punct de sprijin ca să putem ieși din mlaștina în care am fost împinși de liderii noștri, de aliații noștri, de prietenii în care am crezut și i-am așteptat să ne izbăvească!… Cine să rostească cuvîntul de îmbărbătare și de iluminare dacă nu fiii cei mai învățați și mai doxați ai acestui neam românesc?!

Suntem o țară ocupată… Din păcate – sau din fericire, întreaga planetă este ocupată de o conjurație mondială a unor politicieni fără Dumnezeu, fără nicio sensibilitate față de ființa umană. În însăși țara care se pregătește să pună șaua pe planetă, s-a produs „acapararea guvernării în mâna unei mici grupări de inițiați, care au folosit banii publici pentru a controla alegerile, pentru a influența și slăbi în mod sistematic orice control financiar”. (Matt Taibbi, citat de Greg Gordon în articolul Cum a cumpărat Wall Street-ul Congresul SUA.) Evident, este vorba de aceleași structuri oculte care, în urmă cu 50 de ani, erau descrise de președintele John Kennedy ca „o conspirație monolitică și cruntă care se bazează pe infiltrare în loc de invadare (s.n.), pe intimidare în loc de libera alegere.(…) Operațiunile sale sunt ascunse, nu publice, greșelile sale sunt îngropate, nu puse pe prima pagină a ziarelor, criticii săi sunt reduși la tăcere(…).” Aceasta este lumea în care trăim, o lume ale cărei mecanisme secrete nu au cum să fie cunoscute și înțelese de „popor”, oricare ar fi acesta, român sau american ori francez! O lume în care aproape nimic din ce se vede și se aude în viața publică nu este adevărat! Cum să se orienteze poporul român în această butaforie a minciunilor și diversiunilor, cum altfel decât prin mințile cele mai luminate cu care Dumnezeu a înzestrat poporul român?! Adică prin academicieni și profesorii universitari, în primul rând! Cu o condiție: aceștia să țină cu poporul, cu Neamul! Să nu se rușineze a-l mărturisi nici pe Domnul Iisus, nici pe Eminescu ori Avram Iancu sau Tudor din Vladimirești!…

Cu alte cuvinte, în 1990 noi am intrat în lumea democrației occidentale, o lume în care demult popoarele au fost transformate în turme de oi! Începând cu poporul cel mai democratizat, firește. Vezi neputința americanilor de a se trezi din coșmarul atât de bine înscenat la World Trade Center. Moment de rușine planetară! …Păi, domnilor criticaștri, niciodată în istoria lor românii nu au fost atât de oi ca americanii în septembrie 2001.

…Sunt multe de spus! Închei – deocamdată!, afirmând cu toată seninătatea, dar și cu obidă, că suntem un popor cu o istorie de care nu avem motive să ne rușinăm! Inclusiv istoria ultimelor decenii, de după 23 august 1944 sau de după 21 decembrie 1989. Din păcate, istoriografia românească este mult sub nivelul istoriei românilor! Adică istoricii noștri, istoriografii, cronicarii evenimentelor ce se petrec în lumea românească, sunt departe de a se putea spune despre ei că și-au făcut datoria față de adevăr, față de neam! Istoricii noștri, ca și ceilalți componenți ai intelighentziei românești, nu suntem la înălțimea celor care au făurit această istorie! Învățații neamului au amestecat prea multă viață personală în rostirea adevărului! Prea mult condiționează rostirea adevărului de interesele carierei lor, de confortul familiei lor sau de alte repere reale, valabile pentru orice individ de rând, dar penibile și jenante de la un nivel socio-cultural în sus! Firește, există nenumărate excepții, dar prea puține printre academicienii noștri, în mediul academic, universitar!… O spun fără nicio satisfacție! Dimpotrivă…

Dar dacă intri pe Internet, dai peste sute, mii de români, tineri mai ales, din Țară sau din străinătate, care caută adevărul cu tenacitate și cu credință în Dumnezeu, în Neamul românesc! O spun cu toată satisfacția! Sunt nemaipomeniți! Veritabili Făt Frumoși! Se pare că se vor descurca și fără modelele din aulă, de la catedră!

Doamne, ajută-i, Doamne!

București, 5 ianuarie 2011

A consemnat Nichita Vancea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: