Publicat de: Ovidiu Creanga | 29 Decembrie 2010

Deșteaptă-te române..? Ion Coja . ROMÂNIA COLONIE A ISRAELULUI ??

Desteaptate romane…? ION COJA

Posted on 27/09/2010 by Anatol Basarab
i
7 Votes

 

Quantcast

5. ROMÂNIA,  COLONIE  A  ISRAELULUI?

În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca
român se împiedică cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost
capabili de cea mai abjectă crimă: genocidul. Ca o confirmare a
re-instalării cominterniștilor la guvernarea României în decembrie
1989, după 1990 s-a lansat și apoi a fost oficial însușită, inclusiv
la nivelul manualelor școlare, teza că din ordinul mareşalului Ion
Antonescu şi în conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia,
românii au ucis aproape 300 000 (trei sute de mii) de evrei.

Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document
serios nu probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă
românilor. Nici măcar pentru un singur evreu nu se poate afirma că a
fost ucis, conform legilor sau uzanțelor românești, pentru motivul că
era evreu!

Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că
în România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a
altor etnii. Nici „măcar” un pogrom, două… Documentele serioase,
autentice, dovedesc mereu ceea ce știam cu toții până în 1990, anume
că în România regimul mareșalului Ion Antonescu i-a salvat pe evrei,
evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o oază de liniște”
(apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de salvare”(rabinul
Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a oferit-o
recent însuși președintele evreu Shimon Peres, care le-a mulțumit
românilor că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război
mondial, făcând astfel posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol
extrem de important în edificarea statului Israel. După cum se știe,
declarația lui Shimon Peres, atât de conformă adevărului, a stârnit
reacția unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din România… Ce
să înțelegem din această neconcordanță între președintele Israelului
și activiștii Holocaustului?

După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai
mulți, care își dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele
numărate și că singura șansă a evreilor de a diminua consecințele
aflării adevărului este ca ei înșiși, evreii, să dea tonul! Așa cum au
făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici urmă
de ADN uman în el! („Dar cine susține că evreii ar fi ființe umane?!”,
se zice că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea
oficializată de Yad Vashem…)

Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un
genocid anti-românesc! În propria lor ţară, adeseori românii, pentru
că erau români, au fost persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi
de către străini cotropitori și de minoritari colaboraţionişti.
Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă
antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens
unul din motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea
aceea vestita Regiune Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi
din această zonă a ţării erau numai etnici români. „Numai românii sunt
dușmanii comunismului?” s-a mirat Gheorghiu-Dej. Pasămite, maghiarii
aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în calitate de
gardieni, anchetatori, procurori etc…

După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru
omul de rând, pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor
la guvernarea României s-a reluat genocidul antiromânesc… Aceste
pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta pe care mi le provoacă
conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi cu un
astfel de program!… De ce? Cu ce am greșit și în fața cui?!

Încerc de aproape 20 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem
acuzați pe nedrept de holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă
între oameni normali, crimă pentru care nu există în limbajul omenesc
termenul potrivit… Așa cum mă așteptam, cercetarea acestui subiect m-a
dus departe de evenimentele și faptele din care este alcătuită istoria
noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am și avertizat pe cei ce
ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente
în favoarea nevinovăției noastre. S-ar putea ca aceste argumente să
sfârșească prin a vă incrimina pe voi, care ne acuzați într-o manieră
atât de cinică și de iresponsabilă.

În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi
analizată și înțeleasă fără a introduce în relatarea noastră tot
cortegiul de evenimente pe care l-a produs apariția evreilor în număr
mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat al contenciosului
româno-evreiesc, al confruntării dintre români și evrei, al
colaborării dintre noi și evrei, vom orienta toată povestea în funcție
de o singură problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna și cu
intensitate cea mai mare: problema unei patrii, a unui Israel în care
să-și făurească râvnitul cămin național, evreiesc. Vechimea acestei
aspirații, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care s-au
scurs de la risipirea evreilor în lume.

Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un
interes tot mai mare al evreilor rătăcitori pentru ținuturile
românești, îndeosebi pentru Moldova și Maramureș, unde vin să se
aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem Moldova, în
termeni mai expliciți avem în vedere și Basarabia, cu Bucovina toată.

Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”,
trei etape istorice:

Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea orașelor
și târgurilor moldovenești se transformă în localități cu populație
mixtă, jumătate evreiască. Evreii se instalează și în sate, ca
arendași sau cârciumari. Prin tehnici comerciale oneroase și acționând
în mod evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe tehnici
de înșelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale
ale Moldovei, evreii ajung curând să acapareze și să monopolizeze
importante ramuri economice, comerciale și financiare. Destul de
repede a devenit limpede pentru liderii politici și spirituali din
România care era ținta acestei invazii. Nu era vorba de o întâmplare,
de simpla goană după câștig nemuncit, ci totul avea o explicație, din
păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un
stat evreiesc în Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu
ce ar fi cuprins Galiția, Maramureș și Moldova.

Reacția noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să
apară, producând atitudini, idei, texte care vor deveni o bază
teoretică a românismului. Puțini sunt intelectualii români de marcă și
politicienii cu suprafață care să nu fi luat atitudine critică față de
invazia evreiască. Îi pomenim pe câțiva: Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian
Goga, Nicolae Paulescu etc. Această reacție ne-a atras însă
ostilitatea presei internaționale, atât de bine controlată de evrei. O
ostilitate împinsă până la minciună, calomnie, denigrare, mistificare
etc.

Menționăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relații
diplomatice dintre România și Statele Unite, de peste ocean ne-a venit
ca reprezentant al intereselor americane, ca consul, însuși șeful
comunității mondiale a evreilor, Franklin Benjamin Peixoto, promotorul
cel mai asiduu al proiectului Israel în Estul României. Ce căuta un
personaj politic atât de impotant într-o funcție diplomatică atât de
măruntă, de consul?! Nu funcția era vizată, ci spațiul unde avea să se
exercite acea funcție: România, programată să devină, în partea ei de
Est, noul Israel! Prezența lui Peixoto în România, funcție mult sub
pretențiile unui lider mondial al evreimii, este o dovadă în plus și
indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenței
evreiești, a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui
proiect paranoic: Israel în România!

Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România
cunoșteau acest proiect? Proiect care, ca să rămână secret și neștiut
de români, trebuia să rămână secret și pentru majoritatea evreilor…

Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de
evrei care în mod deliberat și deschis au sabotat în fapt proiectul
sionist și și-au afirmat loialitatea față de români și
disponibilitatea de a duce o viață normală, statornicită în acest
spațiu, evrei sincer deschiși ideii de normalitate în relațiile dintre
oameni și popoare. Acești evrei și-au luat și numele de evrei
pământeni, au avut și un partid care a trimis reprezentanți în
Parlament. Au dispărut din păcate chiar și din …manualele de istorie,
sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni nu-i mai
pomenește. Și doar dintre acești evrei s-au ridicat majoritatea
evreilor care își merită recunoștința noastră și numele de români. Un
Tudor Vianu, un Nicolae Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…

Din păcate, printre acești evrei de treabă, onești și loiali poporului
român care le era gazdă, nu-i putem număra și pe Lazăr Șăineanu și
Moses Gaster, pe care autoritățile românești i-au obligat să
părăsească teritoriul Țării. Fuseseră identificați ca agenți ai
proiectului Israel în România… Agenți cu misiuni discrete și subtile,
pe măsura înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!

Ce a rezultat din proiectul ISRAEL  ÎN  ROMÂNIA? A rezultat multă
suferință pentru români, sub diverse forme. Multă energie consumată în
van, de-o parte și de alta! Multe resentimente adunate într-un secol
și ceva de confruntare între naționalismul românesc și paranoia
sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-și compromită
relațiile sociale și interesele personale, întârzie să facă un
inventar riguros al suferințelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar
deja s-a pierdut multă informație orală, deseori mai importantă decât
toate arhivele.

Au suferit și evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca și din
cauza teroarei impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic,
atent să reprime orice tentativă de a se asimila a evreilor. În mod
semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scris-o un evreu, la fel
cum nici piesa Take, Ianke și Kadîr… Ca români, nu avem ce ne reproșa
față de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul
proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l
reia!!…

O variantă a acestui proiect a constituit-o intenția de a declara
Basarabia ca republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a
produs în anul primei ocupații sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se
convocase congresul „reprezentanților” poporului din Basarabia, s-a și
întrunit acesta, sub președinția evreului Lazar Kaganovici, dar în
ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat
definitiv orice discuție în contradictoriu, vădind pentru toată lumea
esența tembelă și criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!

Cărei instanțe evreiești îi putem cere socoteală azi pentru proiectul
ISRAEL  ÎN  ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat
pentru a pretinde reparații materiale, cât mai ales pentru a cere
ridicarea embargoului mediatic asupra acestui subiect, recunoașterea
publică a vinovăției, retragerea acuzațiilor iresponsabile la adresa
românilor, deschiderea arhivelor și tot ce se mai cuvine a dobândi în
numele Adevărului!

Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a
consumat în timpul celui de al II-lea Război Mondial, și include trei
momente mereu invocate de evrei: (1) Pogromul de la București, din
ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii Legionare, (2) Pogromul de la
Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul din
Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

În discuția noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou și
extrem de important, decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea
evreilor sioniști, luată la începutul secolului al XX-lea, de a-și
construi o țară în Palestina, pe locul Israelului biblic. Trebuie spus
și subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea
internațională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacție, faptul că
întreaga comunitate internațională a privit cu înțelegere și spirit
cooperant această doleanță a evreilor, oferindu-le acestora, în
completare, și alte teritorii: Madagascar, Uganda sau Rhodesia, în
diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă
Israel în Palestina și un alt teritoriu, cu rang de colonie a
primului, în Africa, pentru a putea aduna la un loc un  număr cât mai
mare de evrei.

Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut
la realizarea Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să
accepte voluntar să-și părăsească casa și țara în care trăiseră până
atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau. Reacția lor la
ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniștii,
era însă o reacție cu totul normală: evreii au fost puși să aleagă
între viața pe care o duceau, uneori de câteva generații, într-un
mediu social cunoscut, stabil, acceptat, resimțit ca propice pentru
viitorul familiei, și strămutarea în necunoscut, într-un climat
străin, mai degrabă ostil, cu o mulțime de necunoscute, plin de
primejdii. Era de așteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se
grăbească să alerge spre misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla,
bla-bla, la care erau invitați: refacerea Israelului… Pentru acest
proiect evreii au fost gata să cotizeze și au făcut-o cu generozitate,
dar când a fost vorba să facă pasul, atât de șocant, de traumatizant,
al emigrării, la care erau invitați, majoritatea au cerut timp de
gândire și de răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să
emigreze în Palestina au fost liderii sioniști, autorii proiectului!

Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii,
MOMENTUL CÂND EVREII SIONIȘTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII
ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU EVREII, CÂTEVA
MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA… Consecințele acestui refuz au
fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în primul rând! Ca
și pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Și anume:

Nebunia sionistă nu a acceptat această situație, care însemna
abandonarea proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune,
între oameni normali, că se născuse mort… Evreii sioniști nu s-au
împăcat însă cu evidența faptului că, în afară de câteva sute de
tineri entuziaști și săraci, alți evrei nu erau tentați să facă pasul
riscant al unei schimbări atât de radicale în viața lor. Decât cel
mult, pentru evreii în vârstă, Palestina era un loc tentant în care să
vii să mori și să fii acolo îngropat, în pămîntul străbun… În rest, în
mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de viață după
parametrii evreiești tradiționali, îndătinați… Ci numai din pur
idealism cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde
atâta idealism, la milioane de persoane?!…

Sioniștii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a
proiectului, soluția de „avarie”: constrângerea evreilor de a-și
părăsi casa și țara pentru a se strămuta în Palestina, în Eretz
Israel!

Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…

Cum puteau fi obligați milioane de evrei să ia calea pribegiei spre
ținutul inospitalier al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii
sioniști pe ceilalți evrei? Cu nimic! În niciun chip! Singurii care îi
puteau constrânge pe evrei erau …neevreii, autoritățile din țările
unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a și constrâns pe
evrei să plece au fost …două: holocaustul și comunismul.

Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul
benefic, decisiv, pe care l-au jucat în apariția și consolidarea
statului Israel. Suferințele evreiești îndurate în al doilea război
mondial, mediatizate bine, chiar în exces și cu exagerări fără
precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire pe cea
anglo-saxonă, astfel că ideea de a se constitui un stat nou, țară și
cămin pentru evreii atât de urgisiți, s-a impus aproape de la sine
publicului și guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel mai
important al persecuțiilor anti-evreiești din Germania și țările
satelit ale acesteia a fost că un mare număr de evrei au ales să
emigreze totuși în Palestina, în viitorul Israel. În plus, după
constituirea sa, statul Israel a început să beneficieze de sume
impresionante percepute ca reparații pentru suferințele evreilor
loviți de Holocaust.

Dar nici pe departe evreii astfel ajunși în Palestina de teama
naziștilor, deci până în 1945, nu erau suficient de mulți pentru a
asigura funcționarea unui stat și pentru a contra-balansa numărul
relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alți evrei, mult mai
mulți. Aceștia au venit din țările de curând intrate sub regim
comunist. Evreii din aceste țări au luat calea emigrației, în număr
tot mai mare, pe măsură ce regimul comunist instalat se arăta tot mai
nepotrivit cu starea de normalitate, mai abuziv, criminal propriu zis.
În țările obligate să treacă la comunism a crescut brusc numărul celor
doritori să-și părăsească țara din cauza noului regim. S-a creat o
adevărată psihoză a plecării, bine întreținută de propaganda
occidentală. Dar o dată lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul
de a-ți alege țara în care să trăiești, dreptul de a părăsi țara în
care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu o
singură excepție: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii
inventaseră comunismul și, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul
numai ei să se lepede de comunism…

Paradoxul situației se pretează la numeroase interpretări și
comentarii, inclusiv amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai
justificat însă este unul dramatic: așadar, simplificând lucrurile,
dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că
instaurarea comunismului de către evreii cominterniști în Europa de
Est a avut drept scop să deterioreze condițiile generale de viață, ale
tuturor, în așa măsură încât să-i determine pe evrei să emigreze în
Palestina, în Israel.

Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal
regimul comunist. Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal.
Mulți ne-evrei, dorind să plece cu orice preț din lagărul comunist, au
plătit cu viața sau cu libertatea această încercare. Ne-evreilor care
au rămas în lagărul comunist nu le-a fost ușor. Desproprietăriți și
pauperizați, foarte mulți marginalizați ca indezirabili sau
inadaptabili ideologici, mulți arestați și condamnați pe nedrept, se
poate spune că pentru majoritatea locuitorilor din aceste țări viața
s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în multe privințe.
Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a
folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naște?
Întrebăm acum: în ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste
nenorociri care au afectat jumătate din Europa s-au petrecut pentru
a-i determina pe evrei să părăsească aceste țări în care trăiau de
câteva generații și să emigreze în Israel?

Nota bene: aceiași evrei, invitați să plece în Israel pe vremea când
țările respective nu erau încă comuniste, ci țări „normale”, nu s-au
arătat deloc dispuși să le părăsească. Schimbarea de atitudine a
evreilor față de ideea plecării în Israel a fost în mod clar cauzată
de schimbarea regimului social-politic în țara de baștină… În privința
asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din
România a fost, sub comuniști, mult mai amare ca pe vremea lui Ion
Antonescu… Comunismul a fost mai greu de suportat decât așa zisul
regim de exterminare!

Mi se pare evident că e mult adevăr în această ipoteză. Chiar dacă vom
identifica și alte cauze și scopuri pentru experimentul comunist,
ipoteza subordonării experimentului bolșevic la proiectul sionist de
comasare în Israel a unui număr cât mai mare de evrei nu poate fi
respinsă și trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în mod evident,
avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele
suferințe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să
nu ne sfiim să arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia
sionistă a făcut și face în continuare multe victime și printre evrei!
Cu atât mai mult avem dreptul să cerem liderilor și organizațiilor
sioniste, înseși ideii sioniste (sic!), să dea socoteală în fața
tuturor, evrei și ne-evrei, pentru milioanele de vieți distruse ori
batjocorite! Zeci, sute de milioane de oameni care au suferit ca
niciodată în istorie! O mai spun o dată: eu și oricare dintre
cititorii acestor rânduri am fi avut o viață mai ușoară, mai frumoasă,
mai îndestulată dacă sioniștii nu ar fi conspirat și acționat pentru
proiectul Israel în Palestina, prin care au stricat tihna și
normalitatea existenței noastre ca români, ca europeni, ca oameni! În
nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs însă, cu viclenie,
inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,
am devenit vinovați de crimele plănuite și înfăptuite de ei, de
sioniști și de evreii cominterniști!…

…Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din
istoria relațiilor dintre români și evrei. Momentul cel mai dureros…

*

Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se
poate”. A spus-o de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae
Ceaușescu, ca după aceea să constate, cu perplexitate și amărăciune,
că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba asta se potrivește și
pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment, cât
va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al
patrulea …moment, încă neîncheiat, în care trăim și evoluăm noi, cei
de azi!…

Dacă în 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună mâna
pe guvernarea României și să-și facă de cap sub protecția ocupantului
sovietic, după 1990 România a ajuns din nou sub controlul unor
structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca acestea să se bucure
de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,
principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion
Iliescu,  Petre Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de
„valul revoluției”(!!!) în fruntea evenimentelor, aparțin fostelor
structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre Roman ca urmașii cuminți
ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți sovietici,
iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului
cominternist abătut asupra României după august 1944. Petre Roman și
Silviu Brucan evrei cu acte în regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate
ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu și, probabil, ceva român.
Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți românește. De
ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…

Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian
Băsescu, nu au o apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o
lămurească. După știința mea, mama lui Emil Constantinescu este
evreică și se trage dintr-o familie de evrei anarhiști, izgoniți din
Elveția și pripășiți în Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai exact.
Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în
Israel, unde ar mai fi și azi în viață; mama evreică, tata evreu…

Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass
media. În mod semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a
apărut public să-și arate bucuria pentru ascensiunea fiului. Orice
presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră, ar fi găsit
interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui
Ștefan cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți
efectiv anormali, care se rușinează să spună cine le sunt părinții!…
Se rușinează să apară în public cu propria lor mamă. Nici nu-și
pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet
biografia celor trei președinți români de după 1990, și s-o compare cu
biografia, tot oficială, a lui Nicholas Sarkozy, președintele Franței.
Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește împotriva celor ce l-au
ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio legătură
între originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte
al Franței în folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune
și noi, despre președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990.
Niște…

Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu
resping nicicum ideea ca în fruntea statului sau guvernului român să
ajungă un alogen. Am mai avut regi și domnitori străini. Toate
popoarele europene au cunoscut această situație și nu o blamăm sau
incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de
normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a
căror depășire nu poate fi trecută cu vederea în numele toleranței și
al combaterii gesturilor de discriminare etnică. Iată, pe această
temă, câteva considerente și observații:

Persoana în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice înalte, se
cuvine să nu-și ascundă originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și
ceva umor, dacă se poate. Exemplu de urmat, exemplu de normalitate,
Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa armenească.
Frecvența cu care apar alogenii în asemenea funcții trebuie să
respecte oarecum „algoritmul” demografic. Regula nu poate fi decât
una: în mod obișnuit, în asemenea funcții ajung cel mai des
reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu origine
românească incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând
numai pe jumătate români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare!
Iar când cealaltă jumătate este la toți trei aceeași, adică evreiască
(sau patagoneză!, ar fi fost totuna), suspiciunea că ni se ascunde
ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se ascunde?
Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar pe
cealaltă parte evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau
măcar am fi avut o evoluție obișnuită, în limitele normalității,
atunci totul putea intra sub beneficiul coincidenței întâmplătoare, al
aleatorului. Am fi consemnat această coincidență la rubrica de
curiozități. Împrejurarea însă că în această perioadă de douăzeci de
ani România a cunoscut cea mai rapidă și mai severă involuție din
istoria sa, o veritabilă prăbușire!, ne obligă să căutăm o legătură
între acest dezastru și componenta alogenă a etniei celor vinovați de
acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau
amestec evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu
o asemenea întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama
imbecilii, ci facem un gest de auto-apărare! Nimic mai mult!
Faptul că în trecut, un trecut nu prea îndepărtat, în anii 1944-64,
România a suferit de pe urma unor alogeni evrei, care au activat fățiș
în slujba unor puteri străine și vrăjmașe, întărește motivele pentru
care să ni se pară nefirească, chiar suspectă evreitatea atât de
excesivă, de debordantă statistic vorbind, a conducătorilor noștri de
azi, a clasei politice.
Deja știm că ni se ascunde un fenomen demografic extrem de
îngrijorător: numărul mare de evrei care au primit cetățenie română
fără nicio problemă, sub acoperirea falsă că li se face un act de
justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul Tismăneanu),
cum că românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea
cetățeniei românești a fost un abuz al autorităților din România. În
realitate, evreii care au plecat în Israel au făcut-o de bună voie,
beneficiind de un privilegiu refuzat celorlalți cetățeni din România.
Dacă evreii au fost în vreun fel obligați să plece din România și să
renunțe la cetățenia română – și au fost obligați!, presiunea a venit
din partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10 ani, erau circa o
jumătate de milion de evrei care căpătaseră cetățenie română în mare
secret, fără nici un semnal în presă. (E drept, în acest fel se mai dă
o lovitură: cei în cauză căpătă astfel și cetățenie europeană…)
Paralel cu acest “spor demografic” bine mascat de autorități, ni se
vorbește mereu de o comunitate evreiască pe cale de a se stinge în
România. Nu mai sunt decât vreo 5-6.000 de evrei! Să le plângi de
milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se acordă cetățenie română
pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o obțină!…)
Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății
imobiliare. Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al
României a fost să legifereze dreptul străinilor de a deveni
proprietari de terenuri de orice fel în România. Am motive să cred că
și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de unde, de către cine?) să legifereze
această prevedere criminală față de viitorul României. Ion Iliescu
însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat prea tare
și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a
eșuat. Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai
mult de formă. (Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu,
bunicul și unchiul lor, am declanșat în Parlament opoziția la
proiectul de a acorda străinilor dreptul de a deveni deținători de
terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai putut face nimic atunci
când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu, președintele celor mai
nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu statele
vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în
ciuda prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea
pentru străini de a deveni proprietari funciari.
În 2003, odată cu impunerea noii constituții, s-a introdus și în
Constituție dreptul străinilor de a deveni deținători de terenuri în
România.
Nota bene: Am spus de mai multe ori, fără niciun ecou în mass media:
la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a obținut voturile
necesare pentru a câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost declarat
câștigător și, deci, președinte al României. Președinte fraudulos,
care a debutat prin susținerea unui proiect de lege care încălca
Constituția. Dar nici proiectul de modificare a Constituției nu a
primit votul poporului român. Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la
ilegalitățile cele mai flagrante pentru a declara constituția votată.
Printre altele, caz unic, când a văzut că rezultatul referendului este
de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore votarea. Dacă
Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de patrioți,
trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin
modificările operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din
2003 este, și azi, ne-legitimă. Mai grav este că întreaga clasă
politică, mass media și autoritățile europene au acceptat frauda și
abuzurile guvernului Năstase. Erau abuzuri prin care se ușura sarcina
celor preocupați de distrugerea României…
Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe marginea
legiferării vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul
palestinizare, ca un avertisment că prin modificarea promovată de Emil
Constantinescu se creează cadrul legal pentru desfășurarea scenariului
care în 1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la situația de
a putea fi declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea
de terenuri în Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe
cea mai întinsă suprafață din Palestina. Argument decisiv în
constituirea statului Israel, deși nul în drept!… (În această ordine
de idei apreciez că Ion Iliescu, față de Constantinescu și Băsescu, a
fost mai reținut în a promova interesele Israelului în România. Poate
că mă înșel…)
O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe deplin îndreptățite ne-o
aduce constatarea că în clasa politică numărul de evrei este
disproporționat de mare în raport cu numărul etnicilor evrei din
România, din structura demografică a României. În primul parlament al
României, 1990-92, după un calcul pe care personal nu l-am putut
verifica, dar mi-a fost oferit de un fost deputat FSN, etnicii români
erau sub 50%.  Evreii erau așa de mulți încât în 1992, când s-a ales
al doilea parlament post decembrist, Comunitatea Evreiască, știind
bine câți sunt parlamentarii evrei intrați pe listele de partid, s-a
jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa cum îi
permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe
puțin!… Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un
gest care confirmă însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare
de evrei. Situația nu s-a schimbat…
În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească,
principalul proces socio-economic și politic, petrecut în România
democratică, a fost  schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub
pretextul numit privatizare, care părea să însemne trecerea unor
active din proprietatea de stat în proprietatea particulară a
cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o înstrăinare a avuției
naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor, al
alogenilor, cu sau fără statut de cetățeni români. Așa zișii
investitori străini!… Atât cât s-a făcut o investigare juridică sau
gazetărească a cazurilor de mare corupție, s-a putut constata că etnia
cea mai implicată în jaful și distrugerile din România este etnia
evreiască, reprezentată prin etnici evrei nu numai din România, ci și
din alte țări: Israel, Rusia, SUA, Austria etc. Această coincidență,
faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme din stat, la
nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și
la nivelul marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și
înstrăinării economiei românești, ne obligă să tragem o singură
concluzie: România este azi o țară ocupată, iar majoritatea
ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut independența
și suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție, ca
vorbe goale. Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte
fără nicio acoperire… A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon
Peres: România a fost cumpărată de evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu
ce drept? (Recomand în acest sens seria de documente și comentarii
publicate în cărțile excepțional de bine informate ale domnului Dan
Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului împotriva Ronmâniei.)
Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării. Conform
programului după care a guvernat Petre Roman și următorii prim
miniștri, și împotriva oricărei rațiuni economice, inclusiv împotriva
rațiunii profitului, industria românească chiar s-a transformat într-o
grămadă de fier vechi, căci de cele mai multe ori noii proprietari au
distrus utilajele și agregatele de producție, întreaga uzină sau
fabrică a fost demontată și vîndută la fier vechi, inclusiv utilaje de
ultimă generație. A fost astfel redus la jumătate potențialul economic
al României, producția industrială și agrară a României, și au
dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în
cercetare, în domeniile economice care asigurau cândva exportul
românesc. Plus alte ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale
guvernanților, fără egal în istoria României. Rezultatul, despre care
credem că este și scopul urmărit de această politică economică
aberantă: câteva milioane de români au luat calea emigrării, au plecat
să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre ei nu se
vor mai întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu
pregătire superioară, buni meseriași, a căror eficiență profesională
creează bunăstare națională pe alte meridiane. S-a produs astfel cea
mai gravă depopulare a Țării din toată istoria noastră. În mod evident
această depopulare a Țării prin emigrare este provocată de guvernanți
prin politica economică promovată. La această emigrare se adaugă
declinul demografic provocat de autorități prin propaganda
contraceptivă efectuată îndeosebi la sate, prin măsurile care
descurajează viața de familie, cu copii etc. La un loc, pentru tot ce
ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire întru
totul exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem
parte după 1990, atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și
logică dacă le raportăm la rezultat: de-românizarea României este un
proces riguros controlat, plănuit de multă vreme, nicidecum spontan
sau întâmplător. Iar acest proces este parte din programul
transformării României într-un Israel de rezervă!

Repet: România, un Israel de rezervă!

Desfășurarea acestui program ni se ascunde, ceea ce, din partea
politicienilor trădători de Țară nu e de mirare. După 1990 cuvîntul
transparență a dispărut din vocabularul clasei politice. Funcționarea
democrației în România, a jocului de-a partidele politice, este
riguros controlată. A fost din vreme pregătită în cele mai mici
detalii. Nu e greu să-ți dai seama. Din păcate, oamenii de rând sunt
împiedicați să priceapă ceea ce se întâmplă cu ei, cu Țara. Presa,
radioul și mai ales televiziunea, cu zeci de posturi de emisie, unul
mai nociv decât altul, mai mincinos, mai destrăbălat, manipulează în
chip profesionist preocupările și gândurile alegătorilor, oferindu-le
zilnic știri de senzație, de scandal etc., care se succed într-un ritm
zăpăcitor pentru percepția omului cu o inteligență obișnuită. Apar în
presă și la televiziune numai comentatori agreați de establishmentul
instalat după 1990. Comentatori bine pregătiți în arta minciunii, a
ocolirii adevărului și a problemelor importante, vitale. Din păcate,
mulți dintre aceștia sunt foarte tineri… Toți au o singură preocupare:
să nu vorbească nimic despre adevăratele probleme ale României, ale
românilor.

*

Cele de mai sus ne obligă să punem o întrebare, pe care să n-o lăsăm
fără răspuns:

de ce are nevoie evreimea mondială de un „Israel de rezervă”?

Îl rog pe cititorul acestor pagini să facă un exercițiu de imaginație
și să se închipuie pentru câteva minute că ar trăi în Israel, ba chiar
că ar fi un important lider sionist, eventual unul dintre cei șapte
înțelepți ai Sionului, preocupat profund de soarta evreilor, a
Israelului. Cu minime cunoștințe despre viața din Israel, îți dai
totuși seama că acest stat nu are nici pe departe un viitor asigurat.
Acest viitor este dependent aproape în totalitate de sprijinul SUA și,
oarecum, al Europei Occidentale. Acest sprijin, ca orice lucru
omenesc, nu are asigurată perenitatea. E mult mai sigură, mai sigur
…perenă, adversitatea plină de resentimente a lumii arabe. În
confruntările armate de până acum, Israelul a ieșit biruitor, ceea ce
nu a fost fatal ori catastrofal pentru nici un stat arab. Dar ziua
când a 7-a sau a 70-a confruntare militară se va încheia cu
înfrângerea Israelului de către arabi, acea zi va fi fatală pentru
Israel! Cu consecințe, foarte probabil, ireparabile…

Când am fost senator (1992-96), în comisia de politică externă din
care făceam parte s-a dat avizul pentru un acord între statul român și
statul israelit, prin care noi acceptam să găzduim, într-un caz de
forță majoră, circa 300.000 de evrei, bătrâni, femei și copii. Ni s-a
dat și explicația: 300.000 este capacitatea de găzduire a hotelurilor
de pe litoral sau din România. A fost primul pas. Nu a fost mediatizat
acest acord, dar eu nu am făcut din asta un secret. Precizez: în
comisie eu am fost de acord cu acest aranjament, menționând că, de va
fi cazul, aceeași să fie disponibilitatea noastră și pentru ceilalți
beligeranți. Azi, dacă aș mai participa la o astfel de dezbatere, aș
pune o condiție: statul evreu să-și ceară mai întâi scuze pentru
minciunile referitoare la așa zisul holocaust din România! Și să aducă
mulțumiri publice pentru politica lui Ion Antonescu față de evrei!
După aceea, dar numai după aceea, mai vedem cum facem și cu acordul
respectiv…

Așadar, încă de pe atunci se lua în calcul un scenariu catastrofic
pentru Israel. Nu este decât firesc pentru niște guvernanți dedicați
funcției lor să ia în calcul orice eventualitate.

Un alt motiv de îngrijorare pentru un voitor de bine al Israelului
este, se pare, prognoza meteo – dacă o putem numi așa, pe următoarele
decenii, secole chiar. Pare a fi îngrijorătoare pentru toată planeta.
Condițiile climaterice de trai se vor deteriora grav, se vor reduce
zonele în care, de bine, de rău, găsești cele necesare vieții. În
Israel, în ciuda eforturilor, deșertul va câștiga bătălia cu
inteligența și abnegația oamenilor și se va extinde. Se pare că
România, deși va fi afectată și ea, va rămâne totuși una din puținele
zone în care se va putea trăi în condiții dintre cele mai bune,
privind îndestularea cu apă, cu ploi roditoare, cu o temperatură
prielnică confortului etc. Prin politica de de-românizare a României
este evident că se produce un vid demografic de care cineva de pe
planetă va profita, mai devreme sau mai târziu. Cel mai logic este să
profite de acest vid demografic cei care l-au creat… Adică evreii. Mai
ales că nu ar fi prima dată când prezența masivă a evreilor în România
se încearcă a fi explicată ca efect firesc al densității demografice
din România, sub media mondială și europeană…

S-au produs alți pași mai departe, în aceeași direcție și în mare
taină, printre care și încetățenirea a sute de mii de evrei. Aceștia,
sute de mii de evrei, azi nu mai au nevoie de niciun acord bilateral
ca să descindă în România și nici de cazarea oferită de guvernul
român. Guvernul român le-a oferit acestor evrei posibilitatea să-și
cumpere care un apartament, care o vilă, care mai multe… Unii zeci de
hectare de teren, alții sute sau chiar mii de hectare… Ei sunt acasă
aici, în România, fără ca noi să știm, fără să fim întrebați, fără să
ni se ceară voie! Și mai ales fără să știm exact câți evrei sunt în
România! În nicio țară numărul exact al evreilor nu este cunoscut. În
România interbelică se vorbea de câteva sute de mii de evrei, dar se
pare că erau două milioane, după aprecierea celui mai important evreu,
Mihail Sebastian, și a românului cel mai important, Corneliu Zelea
Codreanu.

Din informațiile mele, primite neoficial dintr-o sursă prezidențială,
într-o primă etapă vor fi un milion de evrei, încetățeniți în România
și Moldova. Iar dacă “facem ciocu’ mic”, drept răsplată vom fi lăsați
să ne unim cu basarabenii și cu toții să le fim în eternitate
recunoscători evreilor, autori ai unirii cu frații noștri de peste
Prut… Ei, alde Petre Roman și Ion Iliescu, au împiedicat Unirea
noastră în 1990-92, tot ei, o vor patrona ca stăpâni ai celor două
state fost românești!…

Evident – vorba lui Nikita Hrușciov, evreii nu vor veni în România ca
să muncească în mină sau la strung! Am aflat de la un evreu din Canada
că evreii care acceptă să se întoarcă în România primesc câteva sute
de mii de euro ca primă de instalare… Vor veni cu bani mulți ca să se
poată face stăpâni!

Desigur, acelor un milion de evrei le va fi mai ușor să controleze și
să domine viața din România dacă câteva milioane dintre cei mai activi
români vor fi plecați din Țară pentru totdeauna! Și dacă clasa
politică, cumpărată și șantajată, se va lăsa în continuare la remorca
intereselor evreiești. Interese fals evreiești aș zice, cu gândul la
eternitatea lumii, a neamurilor. Cum fals evreiești s-au arătat și
interesele pentru care s-au comis atâtea nelegiuiri sioniste. Căci
măsura în care evreii sioniști lucrează acum la proiectul România –
stat rezervă pentru Israel este și măsura în care (se tem sau constată
că) eșuează proiectul Israel în Palestina.

E timpul ca evreii normali să facă ce este de făcut! Și în primul rând
să denunțe nebunia și minciunile sionismului! Să se dezică de
schizofrenia acestora! Să se delimiteze de sionism! Și să prezinte
scuze întregii omeniri!

Nu-mi dau seama care evrei, cei normali sau sioniștii, se află în
spatele dezbaterilor din lumea evreiască pe tema diasporismului. Este
o discuție despre care nu se spune nimic în România, deși ne privește
în modul cel mai direct. Am aflat de ea dintr-un roman al lui Phillip
Roth. Una peste alta, în ultimele trei-patru decenii lumea evreiască
este preocupată de câteva întrebări care, la un loc, alcătuiesc o
singură problemă. Se întreabă evreii ce este de făcut pentru a ajunge
la un modus vivendi cu palestinienii. Situația actuală nu poate fi
eternizată. Se pare că singura alternativă la dispariția statului
Israel este acceptarea retragerii în interiorul granițelor din 1948…
Și mulți evrei o consideră acceptabilă! Și corectă, aș adăuga eu.

În acest caz, un mare număr de evrei vor trebui să părăsească
Israelul. Ipoteza diasporistă consideră că evreii cei mai apți, mai
potriviți să rămână în Israel, sunt evreii proveniți din țările arabe,
care cunosc mentalitatea arabă și știu să se suporte unii pe alții cu
arabii! Ceilalți evrei, veniți cam toți din Europa de Est, la loc
comanda! Să facă stânga împrejur și să se întoarcă de unde au venit ei
sau părinții lor!… Pe scurt, în lumea evreiască de ceva vreme se
discută și se fac planuri privitoare la revenirea evreilor în România,
în Ungaria, în Polonia etc. Mari bogătași precum Estee Lauder își pun
averea în slujba acestui proiect de …părăsire a Israelului. Sau –
soluție inedită, dar deja pusă în aplicare, un mare număr de evrei
urmează să capete a doua cetățenie în țările din Est Europa, de care
să nu se folosească deocamdată prea mult. Până la noi ordine… Ale cui?

E timpul să conștientizăm acest pericol: evreii plecați în Israel vor
să se întoarcă… Liderii evreimii mondiale au declanșat deja acest
proiect, devenit deja proces în plină desfășurare. Totul se petrece
însă cu mare discreție, propriu zis în secret, cu concursul trădător
de țară al autorităților, al clasei politice în frunte cu președinții
Țării de care am avut parte după 1990.

Minciuna cu holocaustul din România se pare că își află locul
strategic în această acțiune: culpabilizați pentru crimele părinților,
românii se vor simți fericiți că evreilor le trece supărarea pe noi și
se întorc!… O mai spunem o dată: în România nu a fost nici urmă de
holocaust sau de pogrom! Pentru cele întâmplate pe vremea guvernării
mareșalului Ion Antonescu evreii au mari datorii de recunoștință față
de români! Dacă nu și le recunosc, treaba lor! Dar este de-a dreptul
un gest ordinar, de oameni fără niciun Dumnezeu, să-i acuzi de crimă
pe cei care te-au salvat de la moarte! Între oameni – repet: normali,
așa ceva este de neimaginat! De neconceput atâta lipsă de onoare!

*

Așadar, după 150 de ani de la declanșarea sa, planul ISRAEL  ÎN
ROMÂNIA este mai aproape ca oricând de realizare. Aproape că te umpli
de admirație pentru abnegația, ingeniozitatea și stăruința autorilor.
Și știu că se găsesc printre noi nătărăii capabili să privească
lucrurile din acest unghi de vedere și să se minuneze de inteligența
și perseverența sionistă… Nimeni nu a zis că Diavolul este lipsit de
idei ori că ar fi un prostănac. Se pare că exact de aici vine
nefericirea sa: are prea multe idei și nu toate-s bune!…

Or, dacă există, ca la toate popoarele, o componentă diabolică a
evreimii, diferența față de alte popoare constă în faptul că evreii
diabolici au reușit să se organizeze ca nimeni alții, transformând
ideea de nație în organizație! S-au impus față de evreii normali sau
chiar  angelici și îi terorizează într-un mod greu de imaginat de noi,
goimii! La niciun popor nu există o viață dublă atât de accentuată ca
la evrei: una la vedere, pentru goimi, alta secretă, radical diferită
de prima, organizată după reguli și canoane necunoscute în lumea
ne-evreilor. Reguli și canoane care nici pe departe nu fac viața mai
frumoasă și nici nu-l apropie pe individ mai mult de Dumnezeu!
Dimpotrivă…

Firește, aceste pagini nu sunt scrise de grija evreilor. Nu insist în
încercarea de a-i înțelege, deși manifestarea lor ca adversari
îndârjiți ai intereselor noastre ne impune, ca reacție de răspuns, să
ne cunoaștem mai bine adversarul pentru a-i putea contracara
acțiunile. Pentru mine e prea târziu să încerc să-i înțeleg printr-un
efort susținut și bine organizat. Las celor mai tineri dintre
naționaliști să acopere acest punct din programul de salvare
națională: avem nevoie de o bună cunoaștere a lumii evreiești, a
sionismului, a dimensiunii secrete, oculte din modul lor de
organizare, din mentalitatea autentic iudaică. Vom avea de învățat de
la evrei și multe lucruri utile, plăcute și sub aspect moral.  Și vom
putea, probabil, contribui cât de cât la emanciparea evreilor. Repet:
emanciparea evreilor față de structurile de putere și coerciție
moștenite de evrei din negura vremurilor. Dacă există o problemă
evreiască pentru lumea în care trăim ‒ și există!, această problemă nu
se va rezolva decât prin emanciparea evreilor față de structurile
medievale evreiești, de natură ocultă sau discretă, care îi țin sub
oarbă ascultare pe evrei.

Evreii au fost pretutindeni în fruntea luptei pentru demolarea
structurilor medievale „închistate”, a tradițiilor, a valorilor
patriarhale etc., în numele modernizării cu orice chip. Dar în ascuns,
valorile tradiției iudaice le-au păstrat cu o grijă habotnică, fără să
supună nici una din aceste valori unui examen critic, deși sunt ca
nimeni alții de pricepuți în a coborî orice și pe oricine în
derizoriu. Au implantat comunismul în zeci de țări, dar s-au ferit s-o
facă și în țara lor!

Evreii au făcut mult bine omenirii, mai exact spus: unii evrei. Dar
evreii au făcut și mult rău omenirii. Mai exact spus: unii evrei! Și
vor mai face! Soluția pentru ameliorarea acestui aport evreiesc la
dulceața și frumusețea vieții pe pământ este una singură: emanciparea
evreilor normali, sprijin internațional pentru transparență în lumea
mozaismului, pentru abandonarea structurilor oculte, care practică
tirania cea mai despotică, deseori paranoică, intimidând, descurajând
și pedepsind neiertător orice tentativă a evreilor normali de a intra
în rândul lumii, de a abandona practica standardelor duble, atât de
răvășitoare pentru sănătatea sufletească.

Pe termen scurt însă, putem lăsa deoparte grija pentru evrei. Situația
noastră, a românilor, este mult mai critică, mai periclitată azi ca
oricând. Suntem în pragul unui colaps național care, dacă se va
produce, va fi fără nicio șansă de redresare, deoarece forțe
impresionante ale Răului planetar lucrează de vreme îndelungată la
distrugerea Neamului și a Țării! Nu mai avem mult timp la dispoziție
pentru a găsi soluția de redresare. Și chiar dacă vom afla soluția,
vom avea puterea de a o pune în aplicare?

Ion  Coja

Post scriptum: Aștept de la cititori observații și sugestii de
completare în vederea ameliorării textelor.

Post was not sent – check your email addresses!
Email check failed, please try again
Sorry, your blog cannot share posts by email.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: