Publicat de: Ovidiu Creanga | 16 Decembrie 2010

Moștenirea fraților CAPȘA

 

 

MOŞTENIREA FRAŢILOR CAPŞA

 

 

Venera DUMITRESCU-STAIA, Canada

Pe Calea Victoriei nr.36, vis-à-vis de Cercul Militar, colţ cu Str. Edgar Quinet, se află o veche clădire cu un etaj , construită în anul 1852, care a aparţinut vornicului Slătineanu, în anul 1854 intrând în posesia celebrilor fraţi Grigore şi Constantin Capşa, foşti elevi ai binecunoscutului cofetar francez Belissaire Boissier, care a fondat la Paris în anul 1827 cofetăria denumită Maison Boissier pe Boulevard des Capucines. În Octombrie al acestui an 2007 s-au sărbătorit 180 ani de la existenţa primei cofetării renumite din Paris, Belissaire Boissier lansând renumitele cu glazură de ciocolată, castane glasate si alte dulciuri îmbietoare. Familia Capşa, de origine macedo-română, urmaşi ai cojocarului Dumitru Capşa, au sosit în Ţara Românească după dramaticele episoade ale istoriei aromâneşti din Balcani, când a fost distrus din temelii de catre artileria otomană oraşul Moscopole în anul 1788, minunata capitală a aromânilor.
Supravieţuitorii acelui genocid s-au risipit în cele patru colţuri ale Europei, mulţi dintre ei venind în Ţările Române. La început, Dumitru Capşa, cojocar de meserie, s-a refugiat în oraşul Braşov, unde s-a şi căsătorit, mai târziu mutându-se în Bucureşti, având moştenitori 4 băieţi, Constantin, mezinul familiei fiind singurul care a preluat meseria tatălui, devenind cojocar recunoscut pe „piaţa Bucurescilor”.
Constantin Capşa s-a căsătorit cu o tânară din Ploieşti, cu care a avut 12 copii, patru dintre ei, anume Vasile, Anton, Constantin şi Grigore, pe la mijlocul secolului XIX au înfiinţat Casa Capşa, cu un interior foarte elegant, scaune şi fotolii tapisate cu catifea roşie, măsuţe placate cu marmoră importată din Italia, oglinzi veneţiene, draperii din catifea etc., devenind astfel celebră în toată Europa, protipendada Bucureştiului si nu numai, reunindu-se acolo, pentru a discuta artă, politică, can-can-urile timpului, etc. Această clădire, în timp a fost transformată de Grigore Capşa în hotel, restaurant, cafenea, (cafeneaua fiind singurul loc unde se putea fuma), care pe

 

Foto stânga: Grigore Capşa (centru) împreună cu 4 şefi de atelier francezi. (Foto 1872). Foto dreapta Casa Capşa veche

lângă bunătăţile ce erau servite, se puteau citi gazetele timpului, gazete care pentru a nu fi deteriorate, erau aşezate pe nişte suporturi din lemn de dimensiunile ziarului, astfel ca paginile să nu fie îndoite.
Grigore Capşa, şcolit la Paris la Maison Boissier, a fost cel care a impus standardele occidentale în privinţa calităţii, transformând bucătăria în artă, în acelaşi timp completând modelul francez cu elemente din artă culinară românească, într-o societate care în acele timpuri era încă dominată de influenţele orientale, fraţii Capşa înlocuind treptat dulciurile orientale, precum rahatul, baclavalele şi sarailiile, bine îndulcite cu miere, care se zicea că „îngreunează trupul şi mintea”, cu ciocolata, bomboane fondante şi alte preparate cu bază din cremă de ciocolată şi glazurată.
În perioada anilor 1852 exista o concurenţă pe Calea Victoriei, lumea însă descoperind Cofetăria Capsa, pe lângă celelalte, „Cofetăria Palatului”, „Cofetăria Riegler”, „Fialkowski”, aceştia fiind nevoiţi să-şi mute sediile, întrucât Cofetăria Capşa devenise cea mai celebră şi frecventată din Bucureşti.
Fraţii Capşa călătorind mult peste hotare au adus alături de bomboanele fondante şi alte produse din ciocolată, precum ouăle de Paşti, bomboanele englezeşti, ambalaje din cutii de lemn şi metal produse la Karlsbad, Viena, cu imagini minunate pe capac, de asemenea „hârtia dantelată” , „coli de hârtie aurite şi argintate”, panglici, staniol, toate pentru decorare, atractive şi îmbietoare la cumpărare. De-a lungul anilor, începând cu anul 1869, la „cârma” cofetariei se aflau Constantin şi Grigore Capşa. Grigore, şcolit la Maison Boissier din Paris şi-a însuşit atât de bine arta cofetăriei, încât i s-a îngăduit să participe la Expoziţia din Paris. La înapoierea în ţară, afacerea a continuat, dar în 1876 Constantin s-a retras din afacere, ramânând singur Grigore.
În 1869, Casa Capşa devenise furnizorul Curţii princiare a României, iar în 1882 al Casei Regale. În 1873, i s-a acordat „Medalia de aur” cu ocazia Expoziţiei de la Viena şi 1881 a primit „Medalia de Aur” cu ocazia Expoziţiei de la Bucureşti, iar în 1889, „Marea Medalie de aur” a „Expoziţiei Universale”. De asemenea, în anul 1882, a primit Brevetul de furnizor al Casei principelui Milan Obrenovici al Serbiei şi în 1908 pe cel al Principelui Ferdinand al Bulgariei. În perioada după primul Război Mondial, printre alţi oaspeţi de vază din tara si strainatate, au venit în România preşedintele Franţei Raymond Poincaré, care a scris celebrul volum intitulat ? apărut în 1927, Sarah Bernard, Josephine Baker, Enrico Carusso, Pietro Mascagni, compozitor italian, tenorul Josef Schmidt, actorul Harry Baur şi nu în cele din urmă George Enescu, la care, bineînţeles, „last, but not least” vizita generalului Joseph Joffre (1852- 1931), mareşal al Franţei în 1916, iar în 1918 ales membru al Academiei franceze.
În anul 1920, Generalul Joffre (foto), a fost primit de Regele Ferdinand şi Regina Maria, decorând pe Regele Ferdinand cu „Medalia militară franceză” şi „Crucea de Război” a oraşului Bucureşti. Fraţii Capşa, cu ocazia acestei vizite somptuoase, s-au gândit că în onoarea generalului să lanseze o nouă prajitură de ciocolată, în forma cilindrică de petit-four, exclusiv din cremă şi glazură de ciocolată. Componenţa era hotarâtă, însă fraţii Capşa nu ştiau ce denumire nouă să-i dea, întrucât celelalte aveau denumirea de palete, cornete, bezele etc. Ideea le-a venit spontan… şi au lansat petit-four-ul purtând chiar numele generalului… deci Joffre, în cinstea acestuia, denumire purtată şi în zilele acestui secol, la care s-a adăugat şi tortul cu cremă Joffre.
Tot fraţii Capşa au fost primii care au introdus fabricarea îngheţatei în România la Bucureşti, care se servea la Capşa în cupe speciale din cristal, cu picior, deasupra frişcă şi petit-four denumite, care se implantau în frişca proaspăt bătută.
în perioada după primul razboi şi începutul celui de-al doilea război mondial, până la naţionalizarea din 1947 a marilor fabrici şi uzine, la Bucureşti exista Fabrica de îngheţată „Frigul”, care se află pe Strada Lânăriei, unde se putea comanda şi pe cale telefonică cantitatea de îngheţată dorită, care era în cutii cerate, cu continut de 1,2,3 kg, îngheţată asortată sau nu (precum găsim astăzi în marketuri), care era adusă la domiciliu cu maşini frigorifice, plata facându-se locco – am trăit epoca…
Îmi permit să adaug la acest capitol, că pe timpuri… alimentele de bază pentru gospodărie, produse proaspete, precum peştele, crustaceele etc., păsări vii, pâinea caldă, produsele lactate, zarzavaturile, chiar şi materialele din stofe şi mătăsuri, erau aduse de furnizori la domiciliu în mijloace de transport cu tracţiune animală, în special pâinea în transport închis, care păstra pâinea şi alte produse din faină, proaspete şi calde.
Dupa 1948, au urmat marile transformări politice şi sociale, dupa abolirea Monarhiei, celebra „instituţie a fratilor Capşa”, a trecut cu toată zestrea materială în subordinea Societăţii Comerciale de Stat. Exploatarea de restaurante şi hoteluri a preluat, volens-nolens şi acest local cu veche şi frumoasă tradiţie românească, schimbând şi firma, în „Restaurant şi Hotel Bucureşti”.

Îmi permit să adaug că după 1948, Capşa a devenit restaurant absolut public, unde se servea şi Menu fix, care costa 8 lei. Nu era rău, dar „minunea” a durat pâna prin anii 1965, când s-a desfiinţat sistemul de servire, devenind un restaurant cu „circuit închis”, adică nu orice muritor de rând avea acces. Îmi amintesc că Maria Tănase, pe când era „Menu fix”, avea o masă rezervată. Din fericire, dupa 1990 s-a revenit la vechea denumire, restaurându-se şi localul, nimeni însă nu a reusit până în prezent să-i redea acel „spirit al Capşei de odinioară”, dispărut odata cu epoca antebelică, iar preţurile nu mai sunt accesibile oricărui muritor de rând, precum înainte de 1965, acum este un local de mare lux, unde în exclusivitate cei cu „monedă forte” pot îndrăzni să se apropie.
O tempora, o mores! S-au schimbat şi firmele si negustorii.
 
Venera DUMITRESCU-STAIA
Canada

 

Casa Capşa în 2006


Obs. mea : unele mici scapari trebuie iertate.

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: