Publicat de: Ovidiu Creanga | 18 Noiembrie 2010

Scrisoarea a-lll-a (Biletul lui Calin) de DAN PURIC

SCRISOAREA a – III – a (Biletul lui Călin), de DAN PURIC

La un semn, deschisă-i calea şi coboară din maşină,
Împărţind bezele-n dreapta şi în stânga, o blondină.
– Tu eşti, şefu? – Da, frumoaso. – Am venit să te mai văd
Şi să stăm la sfat, Traiane, că în ţară e prăpăd.

– Orice gând ai, păpuşico, şi-orice inima-ţi dictează,
Ai ales corect momentul, şezi colea şi croşetează!
Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,
Vezi că, după draperie, ai o mătură şi-un mop!

După ce ştergi bine praful, deapănă-ţi în tihnă sculul,
Însă ia aminte bine la tot ce-ţi zice masculul!
Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreţi
Şi-o să vrei şi altădată experienţa s-o repeţi.

Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne şi distrăm puţin
Şi s-o punem de-o scenetă cu… biletul lui Călin?
Mi-amintesc, cam vag, din şcoală, c-a scris unul o scrisoare
Despre Baiazid şi Mircea. N-o fi fost Vlahuţă, oare?

Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
Şi cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!
Chiar cu riscul de-a mă pune opozanţii mei la zid,
Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid

Şi-o să-ţi demonstrez, drăguţo, că nu este nicio bârfă
Când se spune, de când lumea, că politica-i o târfă!
Aşadar, să bată gongul şi da capo cu scrisoarea,
Eu sunt turcul, tu eşti Mircea, iată mi-am făcut intrarea:

– Tu eşti Mircea? – Da-Împărate. – Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta parcare într-un câmp plin de ciulini!
– Orice gând ai, Împărate, şi orice pofteşti a face,
Să lăsăm ameninţarea şi să discutăm în pace!

Despre treaba cu parcarea, însă, Doamne, să ne ierţi,
Căci, fiind la Primărie, pentru ea primit-ai şperţ,
Ţi-a adus Cocoş, Mărite, sarsanale cu parale,
Să ne dai ceva şi nouă din moşia dumitale.

De-o fi una, de-o fi alta, pentru noi ce este scris,
Bucuroşi le-om face toate, Împărate, cum ai zis…
Dar, când eu ţi-am stat alături la bucurii şi necaz,
Tu te-mpiedici de-o parcare şi faci azi atâta caz?

– O, tu nici visezi, frumoaso, câţi în calea mea s-au pus,
Toată floarea ce vestită a regimului apus,
Mafioţi de pretutindeni, oligarhi, moguli s-adună
Să dea piept cu marinarul suspendat pentru o lună.

Pesedişti pe care ţara nu putea a-i mai încape
Începură, pe la spate şi prin faţă, să mă sape,
Hotărâţi să mă doboare, năvăliră toţi, ca chiorii,
Liberalii lui Patriciu, ungurii, consevatorii,

Oastea lui Vadim Tribunul, risipită pe coclauri,
Ar fi vrut şi ea să smulgă, de pe frunte-mi, mândrii lauri,
Şarpele crescut la sânu-mi, ajuns mare pe la PIN,
Mă-mproşca, de pe ecrane, Guşă, cu al lui venin.

Adunaţi pe Dealul Spirii, vreo treisute douăjdoi,
În a lor nesăbuinţă, îmi declarară război,
Ca bezmeticii, porniră, de la Parlament, asaltul,
Nea Ion, cu trei mandate puse unul peste altul,

Agita, deasupra hoardei, ca pe un stindard, toiagul
Şi, punându-mi sula-n coaste, m-ar fi vrut răpus – moşneagul.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză au copacii,
M-apucară, dintr-o dată, păsărica mea, toţi dracii

Şi-am jurat ca, peste dânşii, să trec falnic, fără păs,
Cum trecui odinioară peste Roman şi Duvăz.
N-am avut decât cu mâna sau cu ochiu-a face semn,
Şi-apăru Boc, la comandă, pe căluţul lui de lemn,

Stolojan, cu mercenarii, a picat şi el la ţanc,
Lovind hoardele din spate şi-mpungându-le din flanc,
Vorbă mi-a trimis Becali că-i şi el la Golden Blitz
Şi m-aşteaptă, după luptă, să ne răcorim c-un şpriţ.

El, „războinicul luminii”? Hahalera de la Steaua
Se gândea la băutură, când mie-mi crăpa măseaua!
La referendum, văzut-ai gloatele cum au venit,
Ca să steie împrejuru-mi, ca un zid de neclintit?

Explicaţia e simplă, căci acest stupid norod
M-a văzut, cu muncitorii, la Mărăcineni, pe pod,
M-a văzut cum, în mulţime, baie fac mai des ca-n cadă
Şi să fac cu dânşii poze, puradeii vin grămadă,

Iar ţăranii, peste care a trecut din nou potopul,
Îşi pun voturile-n urnă, cum scot eu, la sticlă, dopul.
Chiar de-aş da şi foc Cetăţii, precum legendarul Nero,
S-or găsi să mă aclame mulţi la kilometrul zero,

De-asta n-am eu a mă teme de aceste mici lichele
Ce se pun de-a curmezişul la ambiţiile mele.
Dumitrescu şi o haită (cum să zic?) de… piţifelnici,
Prin studiouri mă latră zi de zi. Nişte nemernici

Ce-şi închipuie că, poate, mă apucă tremuriciul
Dacă vor da iar pe sticlă filmuleţul lui Patriciu.
Analişti cu ochii umezi şi cerniţi în cerul gurii,
Pe la cele trei Antene, zilnic, îşi tocesc condurii

Şi încearcă, în talk-sow-ul nu ştiu cărui găozar,
Toţi să scormone trecutu-mi de ministru şi primar.
Între noi rămână vorba, fără foc nici fum nu iese,
Dar nu ai fi vrut, păpuşă, de-ale  lor vorbe să-mi pese,

C-am semnat, la Capitală, precum primarul (pardon!)
Şi terenuri, vile, parcuri le-am dat unora plocon.
Multe am făcut în viaţă, dar cea mai de preţ ispravă
E că, din întreaga flotă, n-am păstrat nicio epavă,

Dar, când nu petrec prin crâşme, nopţile dorm fără frică,
Pentru c-am urmat întocmai strategia lui Petrică
Şi, văzând şi eu în nave un morman de fiare vechi,
Am vândut, pe mai nimica, vasele, perechi, perechi.

Dar, văd că nu stai degeaba şi croşetezi cu mult sârg,
Până termini căciuliţa, toarnă-mi ce mai e prin târg!
– Doamne, n-aş vrea să te supăr sub niciun motiv, parol,
Dar să ştii că în sondaje am ajuns să stăm nasol,

A luat-o Boc la vale, ca purtat de avalanşă,
Şi, dacă-l mai ţii în braţe, nu mai avem nicio şansă
Nici în Parlament, în toamnă, la putere nici atât,
C-a ajuns piticu` ăsta să le stea la mulţi în gât.

Dascălii îşi pierd răbdarea, nu mai stau în banca lor,
Iar funcţionarii publici ne cam iau peste picior,
Cântăreţii şi actorii nu vor să-şi plătească birul
Pus pe capul lor, Mărite, de Mihai Şeitan, vizirul,

Medicii-şi găsesc de lucru prin întreaga Europă,
De-or să rămână-n spitale doar bolnavii şi vreun popă
Care să le fie-aproape când aceştia îşi dau duhul,
Despre pruncii arşi în august ni s-a dus în lume buhul,

Rezerviştii lui Dogaru încep şi ei să se-agite
Căci nu vor să li se taie pensiile nesimţite.
Cică au răbdat în viaţă tot felul de servituţi,
Iar tu îi tratezi, Mărite, ca pe ultimii recruţi,

Ba, vor, de Ziua Armatei, să vină cu toţi, în păr,
Şi să-ţi strige, sub ferestre, zic ei, crudul adevăr.
– Uite ce e, păpuşico, te-aş ruga să nu insişti,
Că simt că m-apucă greaţa, când aud de apevişti!

Nu i-am pus eu să devină, ca tâmpiţii, militari,
Când ţara avea nevoie de frezori şi ospătari.
Îţi zic eu, păpuşă scumpă, c-aveau drepturi căcălău,
Ca activi, chiar şi-n rezervă. Ia să mă scutească, zău!

După câte ţin eu minte, primeau gratis şi izmene,
Chiar din mâinile lui Oprea, cel cu clipitul din gene.
Cât au stat prin aplicaţii, n-au avut nimic a pierde,
Căci au stat, pe banii ţării, la aer şi iarbă verde,

Dac-au mers, când a fost cazul, şi la niscai inundaţii,
Au primit mâncare gratis, la gamelă, ca soldaţii,
Au primit grade la termen, unii chiar şi decoraţii,
Aşa că s-o lase moale cu tot felul de-aberaţii!

Fesul ăla tot nu-i gata, ca să pot să îl probez?
Dă din andrele mai iute, că-ncep să mă enervez!
Cât împleteşti tu acolo, unul pe dos, trei pe faţă,
Ia să-mi chem aghiotantul, că-n pahar mai am doar gheaţă

Şi-aş avea, după aceea, o dorinţă, dar expresă,
Vreau să aflu de la tine ce mai zic ăia prin presă!
– Să nu-ţi dea prin gând, Mărite, c-aş fi eu prăpăstioasă,
Dar să ştii că treaba asta cu imaginea e groasă,

Ziariştii şi-analiştii au înebunit cu toţii
Şi strigă prin studiouri, zi şi noapte, „Hoţii, hoţii…”,
Alta neavând ce face, stau cu toţii la taclale
Şi se iau, fără ruşine, de neamul Măriei Tale.

Ca să vezi ce îndrăzneală la unul ciufut, Ciuvică,
Să se ia de armamentul traficat de Mirciulică,
Ca să nu mai zic de faptul că ziariştii, în goana
După câte-o ştire-bombă, s-au legat şi de Ioana,

Cum că ar fi primit casa şi biroul de serviciu,
Drept plocon pentru matale, de la Puiu Popoviciu.
Bârfe, Doamne, numai bârfe, doar asta ţi-i dat s-auzi,
Bine-ar fi să ieşi pe sticlă, la B-1, să-i acuzi

Pe nemernicii aceştia care nu mai ştiu de frică
Şi-au luat-o în tărbacă până şi pe aia mică,
De-a ajuns, biata, s-o lase cât mai moale şi cu clubul
Şi cu casele de modă, fiindcă s-a cam strâns şurubul

Şi netrebnicii din presă dau tot felul de-nţelesuri
Năzuinţei ei, ca-n viaţă, să aibă numai succesuri.
– Vezi că ţi-au scăpat trei ochiuri, ai grijă să le repari!
Dă-i în mă-sa de nemernici, de moguli şi găozari!

Dacă văd că latră-ntruna şi nu înţeleg să tacă,
Le dau, ca lu` ăla micu`, una scurtă peste moacă
Şi-o să ştie toţi rataţii şi tâmpiţii ce e frica,
Să nu se mai ia de mine, ca Chitic, la Cireşica.

Şi cu astea fiind zise, lecţia e încheiată!
Sper c-ai înţeles destule din a mele vorbe, fată.
Apropos, de-o fi să fie să avem remaniere,
Eşti dispusă, păpuşico, să-ţi mai dau trei ministere?

Şi abia tăcu-Împăratul, ce mai zbucium, ce mai freamăt,
Se-auzeau prelungi suspine şi un mult prea dulce geamăt.
SPP-işti, copii de suflet ai jandarmului Pahonţu,
Alergau pe coridoare ca, scăpat din puşcă, glonţu`.Neştiind acele
stranii zgomote de unde vin,

Nici nu bănuiau sărmanii că biletul lui Călin,
Bine pitulat la sânu-i de pârdalnica Elenă,
Penetrase obiectivul şi-acum, fără pic de jenă,
Fostul comandant al navei botezată „Biruinţa”,

Din sutienul blondinei, să-l scoată îşi da silinţa.
Când, într-un târziu, spahii pricepură cum stă treaba,
O lăsară pe-altădată cu-alergatul lor degeaba,
Revenind, tăcuţi, la posturi, negândind la vreo Isoldă,
Ci la banii de chirie şi la ciopârţita soldă…


Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe
locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

                    DAN PURIC

 

Anunțuri

Responses

  1. Bună ziua, domnule Ovidiu Creangă,

    Tocmai se limpeziseră puțin apele în legătură cu autorul parodiei după ”Scrisoarea III” de Mihai Eminescu și iată că au început iarăși să se tulbure, prin postarea acesteia pe blogul dumneavoastră. Dar, fiindcă acesta este ”un blog de atitudine în căutarea Adevărului”, nutresc speranța că, după ce veți citi mesajul meu, veți restabili ADEVĂRUL.
    Cu riscul de a vă supăra pentru că abuzez de timpul dumneavoastră, permiteți-mi, vă rog, o mică paranteză! Există printre genurile rebusiste unul care se cheamă GOLF DE CUVINTE, constând în a ajunge de la un cuvânt la altul, trecând printr-o serie de alte cuvinte, fiecare reprezentând metagrama celui dinainte. Dacă nu aş şti cum stau lucrurile în cazul de faţă, aş putea crede că un amator de astfel de jocuri a renunţat după prima încercare, ajungând astfel să-l transforme pe Dan Puric din ACTOR în AUTOR. Nu contest faptul că actorul Dan Puric este şi autorul unor texte remarcabile, poate chiar al unor parodii, dar, în niciun caz, nu este autorul parodiei după „Scrisoarea III” de Mihai Eminescu, postată de dumneavoastră în data de 18 noiembrie. De unde ştiu? Pentru că eu am scris-o! Dacă vreţi să vă convingeţi, şi chiar vă rog să o faceţi, intraţi pe GOOGLE, scrieţi primele două versuri din parodia cu pricina (folosind diacriticele), daţi căutare şi veţi găsi un blog care se cheamă „În pregătire viitorul ziar al SCMD”. Ei bine, pe acest blog a fost postată, pe data de 2 septembrie a.c., parodia în cauză, de către adevăratul autor. Celelalte postări de pe alte bloguri, unele purtând tot felul de semnături, sunt ulterioare acestei date.
    Actorului Dan Puric nu am să-i reproşez nimic în legătură cu faptul că parodia a apărut pe o serie de bloguri sub semnătura domniei sale, deoarece nu are nicio vină. Vinovată de această încurcătură se face acea persoană care, preluând parodia pe blogul său, şi-a permis (neinspirată intervenţie) să adauge la final, după semnătura adevăratului autor, un citat din Dan Puric.
    Pentru că şi alţi posesori de bloguri vor fi tentaţi să preia parodia în forma postată de dumneavoastră, vă rog să faceţi cuvenita rectificare, adică să schimbaţi ACTORUL cu AUTORUL. O rezolvare foarte simplă. Mult mai simplă decât la un GOLF DE CUVINTE.
    Curespect,
    Ilie Bâtcă

    • Stimate Domnule ILIE Batca,

      Este foarte posibil ca sa mai gresesc uneori, „errare humanum est” Sa va spun incer inca nu stiu cum „sa manuiesc” blogul pe care mi l-a facut un prieten mai dotat ca mine.

      In general eu vreua sa postez articole care cred ca vor interesa eventualii mei cititori, si este foarte posibil ca uneori sa gresesc. Am sa incerc sa repar gresala cu „actorul – autorul”.

      In orice caz va multumesc ca vizitati blogul meu. Eu stiu ca sunt „imparatul gafelor” si nu ma supar cind cineva imi atrage atentiaasupra anumitor greseli, din contra ii multumesc,

      Cit ce priveste parerea mea despre autorul-actorul Dan Puric este foarte buna, este inteligent, spontan, erudit si are ce nu au multi autori, are si curaj sa spuna lucrurilor pe nume.

      Va salut cu respect,

      Ovidiu Creanga

  2. Stimate domnule Creangă,
    Au trecut cîteva zile de când v-am semnalat încurcătura cu semnătura la parodia după „Scrisoarea III”, dar, după cum observ, nu aţi reparat încă greşeala. Probabil că nu aţi avut timp sau nu aţi putut beneficia de serviciile prietenului care v-a ajutat cu blogul peresonal, pentru a scrie, în loc de Dan Puric, numele adevăratului autor, adică Ilie Bâtcă. Şi într-un caz şi în altul, vă înţeleg, pentru că şi eu mă găsesc deseori în astfel de situaţii. Fie că nu-mi mai ajunge timpul, fie că „îmi prind urechile” încercînd să navighez pe Internet.
    Dar, chiar şi aşa novice cum sunt, să ştiţi că am descoperit parodia respectivă, exact aşa cum a fost postată de dumneavoastră, pe un alt blog, tocmai de prin Republica Moldova, care, culmea!, indică drept sursă blogul dumneavoastră.
    Asta nu poate decât să vă bucure, domnule Creangă, ştiind că aveţi cititori şi de dincolo de Prut. M-aş fi bucurat şi eu odată cu dumneavoastră, ştiind că parodia pe care am scris-o este citită de cât mai mulţi, dar nu pot, pentru că şi pe blogul din R. Moldova parodia apare tot sub semnătura actorului Dan Puric care, între noi fie vorba, nu a contribuit nici măcar cu o virgulă la scrierea acesteia.
    Apropos de oportunităţile oferite de Internet. Să ştiţi că am găsit parodia şi pe un blog al comunităţii românilor din Belgia. Tot aşa, semnată Dan Puric. Dar, persoana cu care am dialogat m-a înţeles şi a reparat urgent greşeala care nici măcar nu-i aparţinea.
    A! era să uit. Unde credeţi că am mai găsit postată parodia? Pe un blog care acordă un spaţiu destul de mare actorului Dan Puric, publicând interviuri cu acesta, ştiri despre spectacolele din ţară sau străinătate, recenzia unei cărţi de eseuri pe care a publicat-o recent şi multe alte materiale despre viaţa şi opera artistului. Şi cum credeţi că este semnată parodia? Aţi ghicit! Tot… Dan Puric.
    Chiar, de ce or fi vrând unii oameni să-l facă şi mai celebru decât este pe actorul Dan Puric, iar mie, care am trudit ceva timp la scrierea parodiei, mi se refuză dreptul de a mă bucura de roadele muncii mele?
    Cu stimă,
    Ilie Bâtcă

    • Distinse Domn, Ilie Bâtcă,

      Ca sa mă înțelegeți am sa asterm mai jost epigrama pe care am „comis-o” mai zilele trecute ( e și pe blog.

      Am ajuns celebru la 90 de ani

      Am computer, am mașină, și mai am și cellular Dar cu ele cum se umbla, va spun sincer n-am habar Mai deunazi, dintro joaca, m-am trezit și cu un blog Deci acuma sunt celebru, un celebru…boșorog

      Am incercat sa repar gresala dar nu am reusit, vedeti marturisirea mea.

      Mai fac si alte greșeli pe care nu pot să le repar, nu din reavoință ci din neștiință.

      Ce să fac ?? ”Calul bătrân nu se mai învață să meargă în buestru”.

      Daca mă învățați cum să fac vă voi fi reunoscător,

      Vă salut cu respect,

      Ovidiu Creanga


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: