Publicat de: Ovidiu Creanga | 21 Octombrie 2010

Europa si pactul Ribbentrop-Molotov

Europa si pactul Ribbentrop-Molotov

de MIHAI CIUBOTARU

În ultimul timp s-au produs mai multe întâlniri importante.  La Ekaterinburg în cadrul unei întâlniri a Angelei Merkel, cancelarul german cu  preşedintele rus Medvedev,  a fost anuntata ideea ca Uniunea Europeană ar putea renunta sa ceara vize cetatenilor rusi, dacă Rusia se retrage din Transnistria. Merkel a repetat oferta, declarând că Bruxelles-ul va crea un consiliu comun cu Moscova care să se ocupe de chestiunile de politică externă şi de securitate, iar Germania va ajuta în schimb Rusia să scape de regimul obligatoriu al vizelor în UE, ceea ce ar însemna că cetăţenii ruşi vor putea să intre liberi în Uniunea Europeană. Pentru toate astea, Moscova nu trebuie decât să-şi retragă armata din Transnistria. Colaborarea dintre Germania si Rusia a revenit in forta, amintind de vremurile de glorie ale lui Ribentropp si Molotov cand cele doua puteri imparteau teritorii si desparteau popoare. Ce se ascunde oare  după sugestia cancelarului german Angela Merkel de  la Bucureşti : „În ceea ce priveşte vecinătatea imediată, obiectivul nostru este să rezolvăm conflictul dintre Moldova şi Transnistria. Cred că România poate juca aici un rol important. De asemenea, ştiu că se fac eforturi pentru semnarea unui tratat de frontieră de către România şi Moldova, cred că aceasta este direcţia în care trebuie să continuăm”,  după o discuţie cu premierul Emil Boc. La rândul său, premierul Boc a declarat că mizează pe susţinerea diplomatică a părţii germane pentru proiecte importante pentru România, precum sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova. 

În articolul “Merkel invită Transnistria în UE, iar Rusia în NATO” apărut pe portalul de ştiri

UNIMEDIA.md se anunţă că « Soarta republicii nerecunoscute transnistrene va fi decisă pe 17-18 octombrie, în cadrul reuniunii dintre Angela Merkel, Nicolas Sarkozy şi Dmitri Medvedev. ”Uniunea Europeană intenţionează să abordeze serios conflictul îngheţat din Transnistria,” a declarat directorul Centrului Berthold Beitz de pe lângă Consiliul German pentru Relaţii Externe, Alexander Rahr.

”Merkel și Sarkozy vor propune Rusiei să cedeze Transnistria Uniunii Europene, promiţând totodată Republicii Moldova deblocarea drumului spre UE în viitorul apropiat,” a mai declarat Rahr.

Iniţiativa germano-franceză îşi propune ferm să rezolve conflictul transnistrean, faptul care va aduce mai multă stabilitate Europei la Est.

Potrivit analistului german, Rusiei i se va propune un nou mecanism, şi anume crearea Consiliului UE-Rusia, care se va desfăşura în paralel cu Consiliul NATO-Rusia. Această inovaţie este avantajoasă pentru Rusia, deoarece în cadrul Consiliului UE-Rusia vor fi create condiţiile propice pentru un dialog productiv între Rusia şi Europa pe probleme de securitate europene.

Rahr consideră că problema transnistreană nu va fi rezolvată în modul în care şi-o doreşte Europa. Rusia va fi împotriva unei soluţii europene, în primul rând din cauza factorului românesc. Factorul românesc este cu mult mai serios decât se pare europenilor. Rusia, de asemenea, o înţelege şi nu dorește în Europa crearea României Mari.

Rusia ar putea accepta divizarea Moldovei, în urma căreia Transnistria s-ar uni cu Ucraina. UE este, de asemenea, împotriva unirii Republicii Moldova şi României. Europenii nu-şi doresc să creeze pe teritoriul său, un stat naţional puternic. Dar UE consideră că, pentru a preveni unirea Republicii Moldova cu România, este necesară consolidarea statului moldovenesc.

Germania se simte obligată să soluţioneze acest conflict, deoarece perioada mişcărilor lente în această direcţie a trecut. Moldova, spre deosebire de Georgia, Azerbaidjan sau Armenia, se află pe continentul european. Prin urmare, europenii sunt mult mai puţin îngrijoraţi de conflictele din Caucaz, decât de conflictul din Transnistria. » Ce ni se pregăteşte oare nouă basarabenilor ?

Romanian Global News ne avertizează că  “ Germania pregateste un plan Kozac cosmetizat contra plecarii trupelor ruse din regiunea transnistreana.Merita federalizarea  Basarabiei pretul plecarii trupelor ruse de pe teritoriul sau? Care va fi impactul pe termen mediu asupra intereselor romanesti. Nu exista si alte solutii  care sa inlature calul troian al federalizarii in spatiul romanesc?

Poate ca exista dar Romania trebuie sa fie mult mai agresiva in apararea intereselor romanesti la Bruxelles si la Washington. Pretul il plateste zilnic in Afganistan si l-a platit in Irak sau in alte teatre de operatii. Asa cum interesele germane au fost satisfacute si acceptate de UE si interesele romanesti trebuie sa fie luate in considerare si acceptate.

Bruxellesul va propune Rusiei ca Transnistria să fie cedată Uniunii Europene /UE/, promiţând astfel să deschidă curând drumul unei Republici Moldova unificate spre spaţiul comunitar, scrie Nezavisimaia Gazeta în ediţia de joi citata de jurnal.md, preluat de Romanian Global News.

Zilele trecute, reprezentantul permanent al UE în Republica Moldova, Kalman Mizsei, a declarat că Rusia trebuie să-şi încheie operaţiunea de menţinere a păcii în Transnistria. El a pledat pentru modificarea formatului de negocieri pentru soluţionarea conflictului transnistrean ’5+2′, astfel încât UE şi SUA, care participă la negocieri cu statutul de observatori, corespunzând cifrei ’2′, să li se acorde statutul de mediatori. Din 1992, mediatori sunt Rusia, Ucraina şi OSCE. Asupra acestei modificări de statut insistă Chişinăul, iar Bruxellesul şi Washingtonul nu ar fi deranjate. Mai mult, UE se declară, în ultima vreme, un actor activ în aplanarea conflictului dintre Chişinău şi Tiraspol, acţionând mai ofensiv decât Rusia, comentează publicaţia moscovită.

‘UE discută cum să soluţioneze conflictele îngheţate din Europa. Germania a devenit membru al Consiliului de Securitate al ONU şi se va ocupa şi în acest cadru de soluţionarea diferendelor teritoriale. În acest context se înscrie şi propunerea Angelei Merkel adresată lui Medvedev de a rezolva prin eforturi comune problema transnistreană’, a afirmat analistul politic german Alexander Rahr.»

Dar  istoria Europei cunoaşte un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, semnat la Moscova, la 23 august 1939 de ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov şi ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop, în prezenţa lui Stalin,.Pactul Ribbentrop-Molotov, numit şi Pactul Stalin-Hitler. Şi mai cunoaştem că România a rămas fără Basarabia. Iar astăzi ni se propune un stat-tampon, R. Moldova contra Consiliul UE-Rusia, care se va desfăşura în paralel cu Consiliul NATO-Rusia. Această inovaţie este avantajoasă pentru Rusia, deoarece în cadrul Consiliului UE-Rusia vor fi create condiţiile propice pentru un dialog productiv între Rusia şi Europa pe probleme de securitate europene.

Ce oare ne învaţă istoria că PACTUL RIBBENTROP – MOLOTOV a fost o ALIANTA IMPOTRIVA DEMOCRATIEI, va scrie George Daniel Ripa în România Liberă.

«În urmă cu şapte decenii, Pactul Ribbentrop – Molotov a deschis calea celui de-al Doilea Război Mondial. Documentul pus la cale de Adolf Hitler şi Iosif Stalin, în urmă cu 70 de ani, produce şi acum scântei în relaţia dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă.

Pactul de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, semnat la 23 august 1939, reprezintă poate cea mai mare „surpriză“ geo-politică din istoria modernă. Două regimuri totalitare, a căror existenţă se justifica prin înfrângerea celuilalt, îşi strângeau mâinile deasupra unei Europe pentru care vestea a căzut ca o „lovitură de măciucă“, după cum avea să noteze Carol al II-lea în jurnalul său, în iunie 1940, când sovieticii au revendicat Basarabia.

Până la 23 august 1939, propaganda de uz intern din cele două ţări arăta că cealaltă parte reprezintă principalul duşman care pune în discuţie existenţa statului. Întregul sistem de alianţe la nivel european şi mondial pleca de la premisa că cele două regimuri totalitare nu ar putea fi niciodată aliate.

Actul semnat de cele două state era unul clasic de neagresiune, care prevedea posibilitatea ca respectivele regimuri să se consulte în cazul în care apăreau disensiuni şi să nu se recurgă la forţă militară. Un alt punct important era acela că, dacă una dintre cele două părţi semnatare era în război cu o a treia parte, cealaltă trebuia să-şi proclame neutralitatea. Totodată, niciuna dintre semnatare nu putea fi parte a unei alianţe ce era „îndreptată în mod direct sau indirect împotriva celeilalte“.

Rămas în istorie sub denumirea de Pactul Ribbentrop – Molotov, documentul a fost, însă în realitate un pact între Hitler şi Stalin. Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov conduceau la acel moment diplomaţia celor două state. Semnarea tratatului la sfârşitul lunii august a fost o surpriză imensă pentru guvernele occidentale.

Informaţii false

Moscova şi Berlinul anunţaseră încă din aprilie că negociază un tratat economic, însă serviciile secrete occidentale aflaseră că în realitate cele două puteri antagonice nu duc niciun fel de negocieri. În mai, Stalin l-a înlocuit pe Maxim Litvinov, un evreu prooccidental, cu Viaceslav Molotov, un apropiat al liderului rus. Negocierile politice au început abia la începutul lunii august, însă au înaintat extrem de repede. Punctul de plecare nu a fost identificarea unui element de coeziune, ci a unui duşman comun: capitalismul.

Ruşii negociau în paralel şi cu anglo-francezii, însă discuţiile au fost întrerupte la 21 august, după ce Varşovia a refuzat să accepte ca trupele sovietice să tranziteze teritoriul polonez, în cazul în care Germania ar fi atacat în Vest.

Pactul divide şi astăzi Europa

Nici la 70 de ani de la semnarea documentului, Europa nu a reuşit să se împace cu trecutul. Astfel, orice încercare de condamnare a pactului, într-o ţară occidentală, primeşte imediat o replică dură din partea Moscovei. Mai mulţi europarlamentari europeni au susţinut la sfârşitul legislaturii trecute un proiect care milita pentru stabilirea zilei de 23 august ca zi de comemorare a victimelor nazismului şi comunismului în Europa.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a votat recent o rezoluţie prin care pune semnul egalităţii între regimul nazist şi cel comunist. Evident, ruşii au reacţionat dur, acuzând o „jignire la adresa istoriei“. Rezoluţia susţine iniţiativa Parlamentului European de a proclama ziua de 23 august drept „Ziua memoriei victimelor stalinismului şi nazismului“.

Documentul subliniază că, în secolul XX, ţările Europei s-au confruntat cu două puternice regimuri totalitariste – nazist şi stalinist, în timpul cărora au avut loc genocide, s-au încălcat drepturile şi libertăţile omului, au fost săvârşite crime de război şi crime împotriva umanităţii.

În replică, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a constituit o comisiei specială care are rolul de a lupta împotriva „falsificatorilor“ istoriei Rusiei. Comisia îşi doreşte să combată „tentativele de falsificare a istoriei care aduc prejudicii intereselor Federaţiei Ruse“.

România, victimă a Pactului

România era, la sfârşitul anului 1939, unul dintre puţinele state est-europene în care mai exista încă, măcar parţial, un regim democratic. Sistemul politic din România se afla sub asaltul regelui Carol al II-lea, care dorea să instaureze un regim autoritar.

Pe plan extern, România avea relaţii foarte bune cu Marea Britanie şi cu Franţa, însă foarte proaste cu Germania nazistă şi cu Uniunea Sovietică. Între Carol al II-lea şi Adolf Hitler exista o antipatie vizibilă, demonstrată la întâlnirea din iulie 1940, de la Berghof. Germania acuza în acea perioadă România că întreţinuse relaţii foarte bune, în ultimele două decenii, cu toţi duşmanii Reichului. Relaţiile cu URSS erau de asemenea foarte proaste, ruşii nerenunţând niciodată la ideea reanexării Basarabiei.

Decizie „conform firii românilor“

Majoritatea istoricilor români consideră că Pactul Ribbentrop-Molotov nu trebuie să iasă din conştiinţa publicului şi din dezbaterile publice. „În fiecare an trebuie să comemorăm acest pact şi să ne amintim de victimele nazismului şi ale comunismului“, consideră istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe.

„Pactul dintre Hitler şi Stalin a reprezentat la acea vreme o alianţă a regimurilor totalitare împotriva democraţiilor. Înţelegerea dintre cele două regimuri totalitare a avut un efect nefast asupra întregii Europe, deci şi asupra României“, este de părere Cioroianu.

În iunie 1940, ruşii au adresat României un ultimatum în care solicitau înapoierea Basarabiei şi cedarea părţii de nord a Bucovinei. Era prima pierdere teritorială a României, survenită în urma înţelegerii dintre Stalin şi Hitler. „Nu cred că regele putea face atunci mai mult, şi asta pentru că el cunoştea firea poporului român. Carol al II-lea a acţionat conform cu firea poporului“, crede Cioroianu.

În lunile următoare, România avea să mai piardă teritorii în favoarea Ungariei (Ardealul de Nord) şi a Bulgariei (Cadrilaterul), două state ale căror relaţie cu Germania nazistă era mult mai bună. La Tratatele de Pace de la Paris, din 1947, ce consfinţeau încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, România şi-a recuperat nord-vestul Transilvaniei, nu însă şi Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. În prezent, nordul Bucovinei face parte din Ucraina, la fel şi Herţa, care este raion în regiunea Cernăuţi. După destrămarea URSS, România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova .

A deschis calea războiului

Încheierea unui pact cu ruşii i-a permis lui Hitler să atace nestingherit Polonia, fără teama că ar putea fi implicat într-un război pe două fronturi. Asta, deşi Otto von Bismark, cancelarul prusac din secolul al XIX-lea care a realizat unificarea Germaniei, scria în testamentul său politic că Germania va putea fi învinsă doar dacă va deschide un război pe două fronturi.

La 1 septembrie 1939, la numai o săptămână de la semnarea pactului, armata germană intra în Polonia, unde era aşteptată de unităţi de cavalerie, mult inferioare. La 17 septembrie, Armata Roşie invada şi ea Polonia dinspre est.

Germania nazistă şi Uniunea Sovietică îşi împărţeau teritoriul polonez sub privile unei Europe şocate. La 3 septembrie, Anglia şi Franţa declarau război Germaniei naziste, conform angajamentelor luate, cu doar câteva zile înainte, de a garanta independenţa unor state central şi est-europene. Există voci care susţin că la decizia anglo-francezilor ar fi contribuit decisiv chiar ambasadorul român la Londra, Viorel Tilea.

Polonia a fost prima victimă a Tratatului Ribbentrop-Molotov, fiind împărţită între Germania, URSS, Lituania şi Slovacia. Armata germană şi cea rusă au participat chiar la o paradă militară comună, dedicată „marii“ victorii.

Unii istorici susţin că Hitler nu era conştient la acea vreme că dezmembrarea Poloniei va duce la un conflict global. Liderul german a mizat până în ultima clipă că tratativele cu anglo-francezii vor reuşi. În cel de-al Doilea Război Mondial au murit aproximativ 20 de milioane de militari şi aproximativ 40 de milioane de civili.

Împărţirea sferelor de influenţă

Conform înţelegerii, Finlanda, Estonia şi Letonia erau plasate în sfera de influenţă sovietică. După ocuparea Poloniei, şi Lituania a fost inclusă în sfera de influenţă rusă, după ce iniţial făcea parte din zona de care era interesată Germania. Tratatul avea însă şi clauze secrete, ce au devenit publice după 1945. Astfel, Basarabia urma a fi anexată de ruşi, fără ca Germania să intervină.

Împărţirea pe hartă a fost făcută cu un creion, astfel că, „din greşeală“, ruşii au anexat şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. În iunie 1940, când ruşii au revendicat teritoriile, guvernul german a explicat Bucureştiului că trebuie să se conformeze şi că nu va primi niciun fel de asistenţă din partea Berlinului. Hitler era interesat ca România să nu devină un teatru de război, armata celui de-al treilea Reich având nevoie de hidrocarburile din ţara noastră.

Sântem în 2010, dar  nu ducem lipsă de scenarii noi.  Iată că, va scrie Romania Libera în « ROMANIA, PARTE IN PLANUL DE “FINLANDIZARE” A EUROPEI » că« articolul “Toti pentru unul, unul pentru toti‘‘ al Tratatului Atlanticului de Nord, pus la indoiala.

Patru fosti oficiali militari germani au semnat in Der Spiegel o scrisoare deschisa in care pledeaza pentru integrarea Rusiei in NATO, in pofida opozitiei statelor est-europene.

Demersul – bine primit in Vest – contrazice noua doctrina militara rusa, care descrie NATO drept principala amenintare la adresa securitatii Rusiei, dar este consistenta cu politica Berlinului de stabilire a unui parteneriat ruso-german. Un rezultat al acestui parteneriat il constituie gazoductul Nord Stream, care va lega Rusia de Germania ocolind Ucraina si Polonia si care a fost descris de Varsovia drept reeditarea Pactului Ribbentrop-Molotov.

Un alt rezultat este revenirea la politica sferelor de influenta, incepand cu Summitul NATO de la Bucuresti, cand Germania si Franta au blocat acordarea Planului de Actiune pentru Aderare (MAP) Ucrainei si Georgiei. Ronald Asmus scrie in cartea sa “Micul razboi care a zdruncinat lumea: Georgia, Rusia si viitorul Occidentului‘‘ ca la Bucuresti s-a pecetluit soarta Georgiei. Daca despre o posibila finlandizare a celor doua tari – mentinerea lor in sfera de influenta a Rusiei in timp ce isi pastreaza suveranitatea formala – s-a vorbit inca dinainte, asa cum remarca Vladimir Socor in martie 2008, dupa summit Moscova a inteles mesajul si a invadat Georgia. La scurta vreme, presedintele Medvedev a facut publica o noua strategie in care a afirmat dreptul Rusiei la sfere de influenta. Astazi, dupa alegerile din Ucraina castigate de Viktor Ianukovici, Europa accepta finlandizarea celor doua tari ca un fapt inevitabil.( Finlandizarea (suomettuminen în limba finlandeză, Finnlandisierung în limba germană) se referă la influenţa pe care o are o ţară puternică asupra politicii unei ţări învecinate mai mici.

Acest termen, considerat în unele medii peiorativ, îşi are originile în dezbaterile politice vest-germane din deceniul al şaptelea şi al al optulea al secolului trecut. Termenul a fost folosit în Germania şi alte ţări membre ale NATO, exprimând procesul transformării într-o ţară neutră a unei ţări care, deşi îşi menţine suveranitatea naţională, în politica externă este obligată să acţioneze de aşa natură încât să nu deranjeze vecinul mult mai puternic. În principal, termenul se referă la poziţia Finlandei vis-à-vis de Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, dar se poate aplica la fel de bine şi altor relaţii internaţionale similare, precum cea a atitudinii Danemarcei faţă de Germania între 1871 și 1940.) Problema este ca nu exista nici o garantie ca acest proces se va opri aici. Rusia a promovat proiectul gazoductului South Stream la care a reusit sa coopteze Turcia si, mai recent, Franta. Chiar si Bucurestiul, aparator constant al Nabucco, pare mai indulgent cu proiectul rus. Aceeasi Franta este pe cale sa vanda Rusiei nave de razboi Mistral. Daca Rusia se inarmeaza, bugetul militar al NATO inregistreaza deficite de sute de milioane de euro. Tot mai multe tari europene par favorabile propunerii lui Medvedev privind o noua arhitectura de securitate europeana fara NATO. Presedintia spaniola a UE a trecut printre prioritati dialogul strategic cu Rusia, iar PE a incercat sa o asocieze la discutiile despre scutul antiracheta.

Secretarul american al Apararii, Robert Gates, a reactionat avertizand ca devotamentul elitelor politice europene fata de dezarmare si pacifism pune la indoiala angajamentul acestor tari fata de principiul NATO din articolul 5 – “Toti pentru unul, unul pentru toti”.

Finlandizarea nu trebuie sa se opreasca insa la granitele UE si NATO. Un raport realizat anul trecut atragea atentia asupra faptului ca oligarhizarea vietii politice si economice si coruptia generalizata risca sa scoata Bulgaria de pe orbita europeana si sa o arunce in sfera de influenta rusa. Aceeasi concluzie este valabila pentru Romania. Tendinta de finlandizare a Europei de Est ameninta doua dintre prioritatile de politica externa ale Romaniei: scoaterea Moldovei din sfera Moscovei si integrarea ei in Uniunea Europeana si garantarea securitatii rutelor energetice de la Marea Neagra, imposibila in lipsa unei Georgii suverane, ancorata in Occident. »

În una dintre lucrarile sale”PATA OARBA A MEMORIEI EUROPENE / 23 AUGUST 1939: ALIANTA SOVIETO-NAZISTA, va scrie Adrian Bucurescu în articolul « Stephane courtois si memoria europeana, », publicata  de Centrul International de Studii asupra Comunismului, din cadrul Fundatiei  Academia Civica, in traducerea Denisei Oprea, în “Introducere”, autorul explica limpede de la ce eveniment istoric a pornit in dezbaterea sa: “La 23 august 1939, Germania nazista si U.R.S.S. anunta semnarea unui pact de neagresiune. Chiar daca Rusia bolsevica intretinuse multa vreme relatii privilegiate cu Germania anilor 1920, acest lucru i-a surprins pe majoritatea observatorilor, caci opozitia ideologica dintre nazism si comunismul sovietic parea ireductibila. Alianta dintre cei doi mari dictatori totalitari, Hitler si Stalin, urma sa aiba consecinte nefaste, vizibile si astazi in sanul Europei reunite”.

In capitolul “Originile aliantei sovieto-naziste”, Stephane Courtois atrage atentia ca pericolul asupra Europei se profila cu destul timp inainte de “pactul Ribbentrop-Molotov”: “Relatiile dintre liderii bolsevici si Germania au debutat intr-un mod aparte: in aprilie 1917, pentru a grabi destramarea armatei ruse, serviciile secrete germane au decis sa faciliteze intoarcerea in Rusia a catorva zeci de revolutionari, printre care un anumit Vladimir Ilici Ulianov, alias Lenin. Urmarea se cunoaste: venirea la putere a bolsevicilor, la 7 noiembrie 1917, apoi tratatul leonin de la Brest-Litovsk, din martie 1918, prin care Lenin ceda Germaniei 800.000 kmp si un sfert din populatia imperiului tarist, razboiul civil si in sfarsit stabilizarea la putere a bolsevicilor”. Se poate spune astfel ca nici nu se incheiase primul razboi mondial si se pusesera deja la cale conditiile izbucnirii celui de-al doilea!  Ca un adevarat istoric ce este, in acelasi timp cu o cinste exemplara, Stephane Courtois urmareste, pas cu pas, cochetaria dintre Germania nazista si Uniunea Sovietica, ale carei urmari lovesc in plin Romania, Polonia, Finlanda si Tarile Baltice. Duplicitatea celor doi calai, Stalin si Hitler, este infatisata pe larg, in lumina documentelor istorice, dintre care unele au fost cunoscute de specialisti si de publicul larg abia dupa destramarea U.R.S.S. Concluzia acestui volum al lui Stephane Courtois este una plina de bun simt: “Prin urmare, atata timp cat dimensiunea criminala a aliantei dintre Stalin si Hitler nu va fi clar stabilita si recunoscuta – mai cu seama de catre Rusia -, cicatricile pe care aceasta le-a semanat pe corpul Europei nu se vor vindeca, iar reunificarea europeana va fi lipsita de un fundament solid: adevarul cu privire la crimele comise impotriva pacii si a umanitatii, singurul care poate asigura reunirea spiritelor si a inimilor”.

Ce mai înseamnă Pactul Ribbentrop-Molotov astăzi?

Şi mult şi puţin. Vedeţi, juridic vorbind, semnificaţiile Pactului sunt reduse. Au intervenit alte acte care l-au „absorbit”, în oarecare măsură sau care l-au făcut inutil: în primul rând Tratatul din 1947, dar şi alte documente bilaterale semnate de România cu URSS. Dar există o miză simbolică şi care l-a tot adus în atenţie. L-au condamnat ruşii, balticii, Parlamentul român, cel de la Chişinău, Regele Mihai când a fost în Rusia, preşedintele Băsescu de vreo câteva ori. De ce? Pentru că, simbolic, de la el începe totul. E un reper. În ce sens? A fost un moment care a revelat cinismul sferelor de influenţă şi faptul că Rusia rămâne Rusia, chiar şi sub flamura steagului roşu, adică în chip de URSS. În al doilea rând, a dat sugestii pentru viitoarea arhitectură geopolită a continentului. De acolo s-au inspirat cei care, prin 1944-1945, au redesenat hărţile la finele războiului mondial, adică ruşii, englezii şi americanii. În al treilea rând, ideologia absurdă din spatele Pactului nu a murit. »

Astăzi, in loc ca cei doi actori politici Germania şi Rusia să lichideze consecinţele acestui pact odios, ei vor încerca să permanentizeze nedreptatea istorică făcută sub forma de R. Moldova, stat-tampon, între Vest şi Est, în care administratia va fi una moldo-rusa, va fi profanată limba română în continuare, deputaţii şi miniştri nu vor fi obligaţi să cunoască limba română, propaganda moldovenismului stalinisto-sovietic mai departe va deznaţionaliza populaţia băştinaşă, se va consoliga statul multinaţional Nelichidarea consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov, în permanenţă ne va aduce aminte că trebuiie să fim vigilenţi, iar reunificarea europeana va fi lipsita de un fundament solid: adevarul cu privire la crimele comise impotriva pacii si a umanitatii, singurul care poate asigura reunirea spiritelor si a inimilor”.

Până când Europa se va gândi să condamne la unison şi să lichideze consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov, a venit timpul ca românii basarabeni să-l lichideze ei singuri, refacandu-şi masiv cetăţenia română. R. Moldova e România. Basarabeanul trebuie să ştie ferm că ROMANIA E ŢARA SA! EL ARE TOT DREPTUL LA EA!  Prin noi insine să ne  faurim ROMÂNIA MARE !

Urmăreşte pe Twitter

Raspunde

<!–XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

–>

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: