Publicat de: Ovidiu Creanga | 15 Septembrie 2010

Atrocitatile facute de unguri

 

EVOCÂND  30 AUGUST 1940

Mărturii artistice cutremurătoare

 

Autor prof. univ. dr. Cornel T. Durgheu

 

            Prin alcătuirea acestei comunicări mi-am propus să nu fac o „statistică”, o „inventariere” la rece, a evenimentelor istorice, în fond nici nu este apanajul meu, a cercetării faptelor  tragice din Perioada Dictatului de la Viena, anii 1940-1944. Am simţit  şi simt responsabilitatea de-a evoca, de-a omagia, de-a aduce  Înălţare Jertfei  Martirilor Neamului, de-a Preamări Sacrificiul şi Destinul lor tragic  de-a lungul vremurilor. De-a nu neglija şi de-a nu uita rostul meu profesional şi moral, de-a restitui ca trăitor al acestor vremuri prezente, neamului meu românesc, prin virtutea şi roadele  imaginii artistice şi umane, consideraţia şi atenţia ce i se cuvine.

***

            Dictatul de la Viena, ca un singur act monolit, cu urmările sale asupra destinului ardelenesc are două faze în desfăşurarea sa: faza de început august 1940 şi faza  de retragere 1944.

            Mincinoasa „istorie milenară” a celor de pe lângă noi, ce se pretind stăpânii acestor meleaguri inundate de sângele strămoşilor noştri, încearcă şi astăzi „să-şi recapete nedrepte privilegii”, smulse cu brutalitate în vremuri tulburi, cu răbdare şi vicleşuguri în cele de linişte.

            Să fie vreo 850 de ani de când  notarul Anonimus a scris Jurnalul  „Gesta Hungarorum” – „Faptele ungurilor” şi vreo 250 de ani de când a fost „şterpelit” originalul din Biblioteca Imperială din Viena, notar care a scris cu mândrie despre ungurii lui: „căci în vremea aceea, în mintea lor, ungurii nu aveau nimic altceva decât să ocupe ţări şi să subjuge popoare, îndeletnicindu-se cu războiul. De aceea, în acele vremuri, ungurii iubeau aşa de mult să sugă sânge omenesc, precum iubeşte şi lipitoarea. Şi dacă n-ar fi făcut aşa, nu ar fi lăsat urmaşilor lor atâtea ţări frumoase (cap. 44)”.

            „E greu de găsit pe harta Ardealului o singură localitate în care să nu existe, dacă nu o groapă comună, atunci o familie fără morţi”! Oameni ucişi  doar pentru că nu erau unguri şi erau  români! Gropile comune şi mormintele acuză. Crime grave împotriva omenirii. Crime încă nepedepsite!

            Calvarul Bihorului se înscrie în aceleaşi taine ale trecutului ardelenesc, cuprins în miile  de zile răspândite  de-a lungul celor peste 4 ani de Diktat: august 1940-octombrie  1944.

            Dar să ne întoarcem ceva vreme în străfundurile istoriei.

„Apogeul puteri dacilor are loc între (293-313), odată cu declinul Romei. Caius Gelerius Valerius Maximianus (305-311) secondat de nepotul său  Galerius Valerius Maximinus – Dara şi  de comandantul Constantin (Cel MARE –  viitorul împărat) a desfiinţat numele marelui imperiu” şi împreună cu senatul au hotărât să se numească începând cu  anul 305 Imperiul Dac.

„Lactanţiu se plângea că Dacii au ajuns stăpânii lumii. Capitala imperiului s-a mutat la Tesalonic (Salonic), mare centru al Tracilor-Daci. Motivele pentru care Ler (Galeriu), împăratul, a făcut aceste formidabile mutaţii, au fost două:

  1. Majoritatea populaţiei în marele imperiu şi în armată o forma elementul dac, 
  2. Limba care se forma de la un capăt la celălalt capăt al lumii vechi era limba traco-dacă.”

 (Preot istoric Dumitru Bălaşa)

Deci, evenimentele desfăşurate în secolul IV D.C.; împăratul Galerius, voievozii din secolul IX, Menumorut, Gelu Glad şi Salanus, înfruntarea cu Arpad noiembrie 1330, rătăcirea „regelui apostolic” de la Severin, hărţuit de armatele lui Basarab voievod, regele Carol Robert „punând temei pe credinţa perfidă a schismaticului” zice Cronica pictată, „armatele orgoliosului Robert au fost distruse prin luptă la Posada”, încheie autorul Cronicii pictate de al Viena, astfel: „ca nu cumva să se semeţească ungurii de mulţimea izbânzilor (…) ci să înveţe umilinţa”.

………………………………………………………………………………………………………

Din realitatea de mai sus reiese numărul mare de clerici catolici apuseni, participanţi la lupta împotriva „Schismaticului” Basarab Voievod. De ce şi de unde atunci „Teoria Vidului”?!

  1. Faptele lui Mihai Viteazul la 1600
  2. Evenimentele din 1806-1808, „raportul Consulului englez Summere, din 23 aprilie 1807 în care se consemna că – Ipsilanti vodă acum din februarie 1807 aspiră să realizeze visul său măreţ de a uni sub sceptrul său unic Basarabia, Principatele şi Serbia”.  În armata naţională formată din Ipsilanti în prima sa domnie 1802-1806, funcţia de „mare comis”, a fost încredinţată lui Tudor Vladimirescu. Refacerea regatului Dacic nu a convenit imperialilor.
  3. Pe acest cadru istoric se înscrie acţiunea comitetului Naţional din Transilvania condus de Simion Bărnuţiu la 12/14 martie 1848 redactată la Sibiu.

 

***

Pe parcursul acestui studiu gândul m-a dus la „consanguinitatea română-maghiară” şi la „faptul că incidentele ar trebui evitate” şi ar fi nevoie „să se treacă la o convieţuire paşnică”. Vrajba de orice natură ar trebui înlăturată. Dar ai cu cine?!

Documentaţiile la îndemână pentru inspirarea şi alcătuirea acestui studiu nu sunt elemente şi materiale culese şi ajustate în mod circumstanţial întâmplător. Ele sunt o frământare de viaţă, de trăire, sunt responsabilitate de neam. Obârşia mea.

Implicarea emoţională în construcţia şi prezentarea materialului este dominantă, subiectivă dar reală. O relatare reală şi adevărată, justificată de mărturiile indubitabile ale istoriei spaţiului carpatic şi inferior danubian pe parcursul mileniilor.

Particularizând şi coborând în adâncurile memoriei locului prin evenimentele sale, oprindu-ne aici astăzi, pentru noi spaţiul sfânt de oglindit, este Ardealul, în mod special Ardealul de Nord, ciuntit din fruntariile sale istorice, ale marii Românii, înfăptuită la 1918 prin graniţa artificială trasată la ordinul lui Hitler şi Musolini, prin pactul Ribentrop-Molotov.

Prigoana declanşată, încă de a doua zi, 31 august 1940, de autorităţile şi trupele ungureşti, de indivizi criminali-unguri, locuitori ai spaţiului românesc, ardelenesc furat, gen: „Fenomenul Albert Vass” care este doar unul din înfăţişările comportamentului brutal, deviant şi delirant ungar, pe teritoriul Ardealului de nord faţă de români şi evrei, era „Susţinută moral” de „orgoliul cuceritorului”, care, cu satisfacţia oferită de gestul lui Hitler, pentru „cadoul”, prin „miloasa pomană”, din 30 august 1940, „justifica” atrocităţile lor inspirate de un concept antiromânesc şi revizionist, care a declanşat teroare în Ardeal, fapte care au cutremurat Europa veacului XX.

Marele patriot Raoul Şorban în cartea sa Invazie de stafii, ne avertizează, încercând să ne desluşească pericolele ce ne pândesc dacă ne uităm trecutul.

De ani şi ani de zile vin către noi mărturii ale acţiunilor barbare, ale faptelor abominabile din anii ’40. Mai sunt bătrâni ai comunităţilor, martori ai evenimentelor de atunci, intelectuali şi români luminaţi atinşi de „aripa de înger” a grijilor de a nu lăsa pierdute sau uitate mărturii, evenimente şi trăiri importante (dramatice) ale acelor ani sub dictatura fascisto-hortistă.

În perioada dictaturii bolşevico-comunistă, până în anul 1989 istoriografia oficială, din teama de a nu leza etnia maghiară, în mod special în judeţele Harghita şi Covasna, dar şi la noi în Bihor, precum în toată Transilvania, a evitat cu „eleganţă”, orice referire la eroii români. Termenul de „eroii de război” era înlocuit cu acela de „luptători antifascişti pentru libertate şi democraţie”. Abia după revoluţia de la 1989 s-a revenit la tradiţionala Înălţare, aşa cum apare în practica ortodoxă.

Astăzi, contează adevărul, cumplitelor evenimente şi perspectiva nefericită a posibilităţii repetări lor chiar dacă nu în acelaşi mod.

Mă simt obligat să o spun, să o repet şi să  o subliniez, să fac unele aluzii responsabile vis-a-vis de proporţiile criminale la care s-au dedat ocupanţii unguri, din păcate conaţionali de-ai noştri de etnie maghiară.

Amploarea şi răspândirea acestui comportament bestial şi criminal de exterminare a românilor şi evreilor, de către forţele militare şi civile ungureşti extremiste, din teritoriile ardeleneşti ocupate vremelnic, în acei ani ’40, mă sensibilizează să cunosc şi să relev sensul tragic al destinului omenesc, confruntat şi astăzi cu semnele unei epoci turbulente, care afectează echilibrul lăuntric şi demnitatea seminţei mele sub multe aspecte.

Aceste evenimente şi trăsături, au determinat şi au reprezentat în ceea ce mă priveşte, de-a lungul vieţii un principiu de acţiune şi de comportament: a) consolidarea obligaţiei de natură ştiinţifică, pentru cunoaşterea şi analizarea a ceea ce s-a întâmplat în acei ani, b) înrâurirea conştiinţei de neam şi datoria de-a exprima cea mai sinceră recunoştinţă faţă de supremul sacrificiu, şi, c) obligaţia etică elementară faţă de victimele atrocităţilor ungurilor în spaţiul ardelenesc împotriva valahilor, dorinţa şi dreptul de a le apăra memoria în virtutea adevărului istoric.

………………………………………………………………………………………………………

Existenţa unui popor cu descendenţă istorică, umană şi socială, deopotrivă, trebuie respectată. Ea este întemeiată pe o moştenire, pe o tradiţie care se primeşte şi se transmite urmaşilor şi se aplică vieţii lor ereditar: generozitate, toleranţă, respect, bunătate, înţelegere etc, stare care se confundă însăşi cu natura sa.

Complexitatea acţiunilor naţionalist-şovine ungare în Ardeal, cu excrescenţe dezvoltate frustrant în ultimul mileniu, se manifestă mereu prin „programe desfăşurate în cele mai înalte grade ale agresivităţii” în tentativa de a transforma realităţile în fantasme.

Am încercat adeseori să descifrez datele, motivaţiile, determinante ale unui astfel de comportament deviant, corect şi nepărtinitor. Aproape că îmi este imposibilă înţelegerea. Datele şi evenimentele ultime, cele care le trăim şi astăzi, îmi întăresc convingerea că avem multe de luptat pe aceste meleaguri valahe cu tradiţionalul Program antiromânesc al statului Maghiar Ardelean, fie el sub zorii medievali sau moderni, naziste, horthiste sau comuniste, motivate astăzi prin drepturile democratice ale minorităţilor.

Ostil faţă de un astfel de comportament şi de „PROGRAM” antiromânesc, mă aşez alături de luminaţii patrioţi români, contemporani mie, care au luat şi iau atitudine, pentru a „expulza” din spaţiul sfânt daco-român, astfel de „expresii” a unei naţii spulberate în ultimul secol în cele patru vânturi cu faptele sale cu tot: moravuri, atitudini, comportamente, sentimente, himere şi iluzii.

Astăzi, cinstirea eroilor martiri trebuie să constituie prima îndatorire publică ce trebuie să revină autorităţilor instalate vremelnic în primării, consilii locale, prefecturi sau consilii judeţene. Locurile, mormintele unde-şi odihnesc veşnicia martirii şi eroii neamului trebuie respectate cu sfinţenie şi onorate cu „Opere comemorative valoroase, simbolice şi durabile, lucrări de artă pentru eternizarea memoriei sacrificiului lor.

Procesul de vulgarizare a sentimentului naţional în aceste vremuri de democraţie, stă la dispoziţia unor persoane mai mult sau mai puţin îndoielnice, instalate la putere. Suntem într-o perioadă zisă de europenizare, de globalizare, când armele necontrolabile ale bunului plac sunt date pe mâna unor persoane (indivizi) la guvernare, reprezentanţi ai unor formaţiuni politice care îşi „împart democratic” după interese atribuţiile, unde făţărnicia şi indiferenţa domnesc remarcabil, „un produs al schimbării” dar şi „al improvizaţiei” democratice, indivizi erijaţi şi ridicaţi la rangul de „moralişti ai vremurilor”. Sunt dezvoltate veleităţi de odinioară – mărturisite şi nemărturisite – revizioniste, antiromâneşti, chiar de guvernanţi (unguri), pentru „a stăpâni fostele teritorii ale fostei Ungarii mari, forţe care sunt în plină desfăşurare ofensivă, în forme mai evidentă decât oricând după 1920”! În anii Dictatului de la Viena, în decursul a patru ani de stăpânire, „sanştefanistă”, din numărul total al românilor şi evreilor ajunşi „Sub Stăpânirea Regatului Ungar, au dispărut din locurile lor de baştină peste 50%. O astfel de catastrofă umană n-a mai cunoscut Transilvania în toată istoria ei”.

Marea mişcare hungaristă” din vremurile noastre, propaganda sa, politica ungară şi ostilitatea faţă de nemaghiari şi prigonirea naţionalităţilor sunt „efectele unei politici expansioniste”, determinate de argumente înscrise „în limitele unor speculaţii iraţionale”.

Sutele, miile de monumente, ridicate în tot Ardealul, de autorităţile locale, de comunităţile administrative locale şi religioase maghiare, în perioada comunistă dar şi după 1989 în mod special, închinate memoriei soldaţilor, militarilor unguri căzuţi în revoluţiile de la 1848, sau foşti combatanţi în armata austro-ungară sau din trupele horthiste din cel de-al doilea război mondial, în memoria unor criminali de război, sfidează bunul simţ românesc, evidenţiind slăbiciunile şi toleranţa unui popor îngăduitor.

***

Monumente comemorative în Ardeal – înălţate în memoria jertfei cetăţenilor civili români, omorâţi în masacrele din Transilvania de Nord, în anii 1940-1944.

Din nefericire „legendara” toleranţă şi îngăduinţă românească îşi arată „roadele” şi în acest domeniu.

Atrocităţile comise de ungurii horthişti împotriva românilor şi mai apoi a evreilor, în toamna anului 1940, urmare a cedării unei părţi din Ardeal, au continuat până spre sfârşitul anului 1944.

Cele mai mari, brutale şi cunoscute masacre au fost comise în:

–        Masacrul din comuna Treznea, 9 septembrie 1940 (există monument, 93 de morţi)

–        Masacrul din comuna Ip, 13/14 septembrie 1940 (există monument, 157 de morţi)

–        Masacrul de la Sărmaşu, 15 septembrie 1944 (există monument, 126 de evrei morţi şi 18 români)

–        Masacrul din Moisei, 14 octombrie 1944 (există monument, 31 de ţărani omorâţi)

Acestea au fost localităţile care au zguduit lumea civilizată prin oroarea evenimentelor.

În continuare enumerăm aleatoriu, spre neuitare, câteva locuri şi spaţii în care elementele şovine ungureşti şi militari horthişti au comis crime şi atrocităţi inimaginabile, demne de vremea primitivă a lui Attila, împotriva populaţiei româneşti în Ardeal, în toamna anului 1940: Nuşfalău 8 septembrie 1940 (11 morţi), Cerişa 15 septembrie 1940, Marca 15-16 septembrie 1940, Breţcu 16 septembrie 1940, Mureşenii de Câmpie 20 septembrie 1940, Mihai Bravu, Bihor 11 septembrie 1940 (22 ţărani şi 2 copii), sat Ciumărna, Sălaj 8 septembrie 1940 (11 persoane ucise), Tărian, Bihor (15 morţi şi răniţi grav), Aita Seacă, Covasna (între 20-100 ucişi), Câmpia Turzii, Cucerdea, Hâda, Hălmăjd, Hodoş, Huedin, Ianculeşti (judeţul Satu Mare), Săscud, Luduş, Prundu Bârgăului, Zalău, Belini, Poiana Sărată, Zăbală (judeţul Trei Scaune), Miercurea Nirajului (judeţul Mureş), Sântana de Mureş, Şincai, Stânceni, Ungheni, Târgu Mureş, Tirimia, Voiniceni (judeţul Mureş), Vetiş, Carei, Scărişoara nouă, Luna de sus, Baciu; Diosig, Oradea, Oşorhei (Bihor), Văşad, Micula, Odoreu, Aghireş, Bonţida, Floreşti, Dej, Jad, Cheţ, Sălard,  Bicazul Ardelenesc, Joseni (Ciuc), Doba, Ciungi (Satu Mare) ş.a.m.d., exemplele pot continua, mai sunt localizări cu sutele.

***

Precizări asupra monumentelor ridicate în memoria martirilor români ucişi de unguri în anii 1940-1944:

–        Monumentul de la Ip, judeţul Sălaj

–        Monumentul de la Trăznea, judeţul Sălaj

–        Monumentul de la Moisei, judeţul Baia Mare (autor Vida Geza)

–        Monumentul de la Aita Seacă, Covasna (ridicat de către Episcopul Harghitei şi Covasnei, I.P.S. Ioan Selejan, în iunie 2008). Este reprezentat printr-o cruce de marmură albă (informativ aici s-a ridicat de către autorităţile locale de etnie maghiară, un monument în 1994 în memoria celor 13 asasini unguri, care au ucis în septembrie 1944, soldaţi şi ofiţeri români cu topoarele, cu sapele şi cu cazmalele (români ucişi în număr de până la 100 persoane)

–        Complex Muzeal Mureşenii de Câmpie. Complex uriaş inaugurat în 29 august 2010, unde s-a desfăşurat Congresul Naţional al refugiaţilor. La Mureşenii de Câmpie au fost momente înălţătoare unde s-a deschis Muzeul Refugiaţilor din România. A fost primul muzeu închinat refugiaţilor din spaţiul românesc. A fost reconstituită casa în care a fost omorâtă familia preotului Bujor din ordinul lui Vass Albert. (Albert Vass a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului în 1946 la Cluj, a fugit în Ungaria cu fiul său, ajungând în Germania, l-au condamnat la moarte şi autorităţile germane, fuge în America (S.U.A), trăieşte aici şi se sinucide la vârsta de 92 ani. Cenuşa lui este adusă în România, aşezată, în curtea unui castel din Brâncoveneşti – judeţul Mureş. I se ridică mai multe busturi în Transilvania. Băiatul său ajuns ofiţer American cu gradul de general a fost comandant NATO în ultimul război din Irak)informaţii primite de la Constantin Mustaţă.

Nu au fost prezente televiziunile şi mass-media la acest mare eveniment. Participanţii aproximativ 1500 oameni. A fost aleasă conducerea Consiliului Naţional al Refugiaţilor: Adrian Păunescu preşedinte de Onoare, profesorul Bălan de la Gherla, preşedinte executiv, Primarul Vasile Buna vicepreşedinte. Au fost prezenţi primarii din toate localităţile din zonă.

Omagiu O veste bună, un gest nobil al străinilor, s-a editat o carte în memoria lui Raoul Şorban scrisă de un călugăr benedictin Vlasques, în Spania. În 30 august 2010, ora 17 se lansează cartea la Cluj, la Casa Armatei, Sala Festivă

–        Monument Scărişoara Nouă din piatră, 3,5m înălţime (81 morţi), Satu Mare

–        Monumentul Ianculeşti ridicat în 2009 (7 persoane ucise), Satu Mare, ridicat din piatră  (Consiliul Judeţean din Satu Mare este condus de 20 ani de UDMR, partid majoritar aici. În acest judeţ se ridică un număr impresionant de Monumente pentru eroii unguri, chiar dacă au luptat împotriva românilor. Ungurii sunt susţinuţi de cozile de topor din judeţ. Informaţii profesor I. Croneanu. În judeţul Satu Mare Dictatului i se spune Arbitrajul de la Viena)

–         În 24 septembrie 2010 la Satu Mare va fi organizat un simpozion naţional, cel mai mare din ultimii 20 ani, cu informaţii, studii, dezbateri privitoare la urmările Dictatului de la Viena, unde va fi prezent şi colonel dr. Mircea Dogaru – istoric.

–        Monument comuna Horea, Troiţă din lemn

–        Monument la Sărmaşu, localitate situată la 20 km de Luduş, judeţul Mureş. Primul şi singurul monument înălţat până astăzi în memoria martirilor români în acest judeţ. Monumentul a fost dezvelit pe 27 august 2010. Sunt omagiate victimele români şi evrei ai barbariei ungureşti din cel de-al doilea război mondial. Omul care a dinamizat ridicarea monumentului a fost actorul Ovidiu Iuliu Moldovan (tatăl actorului a fost ridicat de horthişti şi dus nu se ştie nici astăzi unde). Monumentul este o lucrare simbolică – Femeia Simbol – autor Ion Vlasiu cu înălţimea de 2m, realizată în martie 1997 în bronz. Ridicată în 2005 şi reajustată pe un soclu de 2,20 m,  vineri 27 august 2010. Este o lucrare realistă, o femeie româncă, în mâna dreaptă având o cunună de lauri, simbol al patriei şi mesaj al păcii şi împăcării, al toleranţei.

–        Placă comemorativă în municipiul Sfântul Gheorghe, Covasna, la 8 septembrie 1994, realizată şi dezvelită de Armata Română la împlinirea a 50 ani de al eveniment – cu acelaşi prilej a fost restaurat Monumentul închinat locotenentului David Păiuş, de la ARCUŞ. Militarul făcuse parte din divizia 1, Vânătorii de munte. A murit în 7 septembrie 1944, omorât de sătenii din Arcuş. (Participarea la evenimentul din 27 august 2010, la festivităţi, a fost extrem de redus).

–        Monumentul Eroilor Români Carei. Ansamblul monumental este amplasat în centrul oraşului – autor Vida Gheza, realizat din piatră de Podeni de dimensiuni mari, o lucrare simbolică şi binecunoscută în sculptura monumentală românească modernă.

–        Monument pentru cinstirea eroilor Gherta Mare. O cruce MARE din marmură neagră, ridicată în anul 1971, în curtea Bisericii la comanda Parohiei ortodoxe, preot Gh. Popescu

–        Gerauşa, 1959, Monument din piatră şi beton mozaicat, 5m înălţime, este placat cu marmură albă. Pe placă e scris textul: Glorie Eternă Eroilor României căzuţi în luptele pentru apărarea patriei de sub jugul fascist, 1944-1945. Monumentul este construit de Balogh Istvan. Sunt eludate crimele din anii ’40, ’41, ’42, ’43, ’44. În memoria martirilor două familii, localnici ridică în anul 1994 un monument din marmură albă având inscripţia: Glorie eternă Eroilor Neamului, 21 octombrie 1994.

–        Satul Ghenci, Monument închinat eroilor din războiul antifascist şi anti hitlerist, ridicat în centrul localităţii prin grija cetăţenilor. Simbolic un Obelisc, în fruntea lui configurarea unei flăcări a recunoştinţei

–        Mădăraş, Monument ridicat eroilor martiri din războiul antifascist ridicat în anul 1958, înălţimea 5m, piatră

–        Moftinu Mare, Monument ridicat în memoria eroilor români, anul 1945

–        Scărişoara, Monument ridicat în memoria eroilor români, în centrul satului, ridicat în 1980. Monumentul este compus din 3 coloane, 3,5 m şi 3,30 m înălţime

–        Tătărăşti, Monument înălţat în anul 1959, realizat din piatră şi gresie, situat în centrul comunei (date culese de la Toduţ Gheorghe consilier la Direcţia de Cultură Satu Mare)

–        (La Cluj, în primăvara lui 2010 s-a ridicat un Monument omagiindu-l pe criminalul Marton Aron, lângă Catedrala Sfântul Mihail. Au fost tăiaţi toţi brazii argintii, iniţial bustul nu se vedea de copaci.)

–        (Nevasta lui Horty, s-a născut într-o localitate de lângă Arad, urmaşii lui Horthy au cerut şi li s-a dat castelul din Comuna Sofronea, de unde era doamna Horty, de fată numele de Horacec)

 

În judeţul Satu Mare erau în 1945 peste 40.000 de evrei, astăzi mai sunt 105.

 

–        Monument comemorativ la Turda, la Podul de Sânge. Aici sunt omorâţi femei, copii, bătrâni, în total 22 de persoane în septembrie 1944 la retragerea trupelor ungureşti. Victimele sunt împuşcate sub un pod de cale ferată de doi unguri din comună. În 5 septembrie 1944 a fost ridicat aici un monument simplu.

–        În Turda pe un deal, luminat zi şi noapte, pentru a aminti de crimele din prima şi a doua invazie (1940-1944), în anul 2008 s-a înălţat un monument comemorativ

–        Monument Omagial la Beliş înălţat în memoria eroilor din Apuseni. Arestaţi românii, executaţi şi aruncaţi într-o groapă comună, morţi şi răniţi, peste ei s-a aruncat jar încins. Unii au ars de vii.

–        Monumentul de la Moisei – Maramureş, operă monumentală realizată de Vida Gheza. Crime ale ungurilor la retragerea din spaţiul românesc, octombrie 1944, la încheierea Dictatului. Au fost executaţi 31 de români şi 2 evrei. Crimele au fost puse pe seama nemţilor care nu aveau nici o legătură cu aceste atrocităţi de la Moisei.

–        (Izvorul Crişului – UDMR local a ridicat un monument în anul 1991 închinat lui Zoltan Vaşvari – omorât în bătălia de la Mărişel de revoluţionarii lui Avram Iancu)

–        (Sucutard, Judeţul Cluj, monument închinat criminalului de război Albert Vass, care a ordonat împuşcarea a două evreice şi doi tineri români, lângă Gherla. I-a aruncat într-o groapă superficială, unul peste altul, în batjocură, mimând actul sexual).

–        (Trăznea. Au revenit moştenitorii, nepoţi şi strănepoţi ai unor criminali de război să ceară averile de la sătenii din Trăznea. Exemplu Bay Francisc – fost portar la A.S.A. Târgu Mureş – fiul criminalului Bay, şi-a anunţat din timp, cu neruşinare, venirea în satul Trăznea, revendicându-şi moştenirea. Primăria a refuzat primirea lui, a venit totuşi, iar satul s-a mobilizat, a încercuit clădirea primăriei, voiau să-l linşeze).

Finalizând, concluzionăm că pentru memoria sutelor de mii de martiri transilvăneni din anii 1940-1944, s-au ridicat în Ardeal doar un umăr de 21 (douăzeci şi una) de monumente comemorative. Puţin, extrem de puţin. Mă întreb unde este Statutul de Demnitate şi Onoare, de Forţă şi de RESPONSABILITATE la noi, la români!?

Anunțuri

Responses

  1. Multumesc ptr subiect!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: