Publicat de: Ovidiu Creanga | 28 August 2010

Romani din afara Rmaniei

Iata-l fara poze!!!!

Timpul

1.

30 Iulie 2010

ROMâNII DIN JURUL ROMâNIEI

Aromânul, frate cu românul

Primele informaţii despre aromâni le-am cules din cărţile despre ei, care nu-s puţine. Dar abia la 15 august 2007, de ziua Sfintei Maria, la Hramul oraşului albanez Corcea, actuala capitală a aromânilor albanezi, am reuşit să-i văd şi să-i aud pe viu. De atunci am avut multe ocazii să mă întâlnesc cu mulţi dintre ei, la diverse manifestări cu participarea oamenilor de cultură aromâni în diferite localităţi aromâneşti din Albania, Macedonia ex-iugoslavă, Grecia, Bulgaria, Serbia şi chiar din capitala României, Bucureşti. În zilele de 10-13 iulie curent, mi s-a oferit posibilitatea să mă întâlnesc cu ei la un frumos Festival folcloric al aromânilor din Balcani, la muntele Ponikva din apropierea oraşului macedonean Kociani. La mijlocul lunii august, voi participa la un alt festival folcloric în faimosul şi istoricul orăşel aromânesc Moskopole din Albania. Cu toate acestea, risc să spun că nu mă mai satur de ei vreodată, pentru că istoria şi cultura lor sunt atât de incitante, încât nu am această şansă.

Oamenii de ştiinţă din domeniu n-au ajuns la o concluzie unică privind corelaţia români-aromâni.

Cei din Bucureşti, în majoritatea lor, îi consideră români care vorbesc dialectul aromânesc al limbii dacoromâne, autorităţile punându-le condiţia neafişată că le vor acorda sprijin, inclusiv financiar, în aspiraţiile lor culturale şi naţionale, dacă recunosc că sunt români şi că vorbesc un dialect al limbii române.
Aici ar fi cazul să le amintesc cititorilor, dar şi autorităţilor de la Bucureşti, de anul 1948, când conducerea kominternistă a României, ocupată de ruşi, a oprit finanţarea şcolilor româneşti din Balcani, deschise cu mari greutăţi de Cuza Vodă, idee sprijinită şi de regele Carol I al României. Pretextul invocat de komintern era aşa-zisul pericol din partea aromânilor din Balcani asupra securităţii statului socialist român. În realitate, riscul era altul: kominterniştii bucureşteni se temeau ca dracul de tămâie de aromâni, care deţineau turme de zeci şi sute de mii de oi şi păşune de mii şi zeci de mii de hectare în Balcani, dar care nu acceptau ideile idioate marxist-leninist-kominterniste despre proprietatea socialistă şi despre dictatura proletariatului. Nu în zadar se spune în Balcani despre lumea afacerilor că acolo unde activează un aromân, nu au ce face zece evrei… Ca rezultat al acestei politici criminale, aromânii nici până astăzi nu au instituţii de învăţământ şi nici măcar nu sunt recunoscuţi drept minoritate naţională în ţările lor istorice – Grecia, Albania, Serbia, Bulgaria, excepţie făcând doar Republica Macedonia. Şi asta se întâmplă în pofida rolului aromânilor în eliberarea şi cucerirea independenţei de către aceste state balcanice, în pofida ponderii considerabile a aromânilor în dezvoltarea economiei şi a culturii statelor balcanice, unde ei locuiesc.

Iată doar câteva personalităţi marcante de origine aromână, spicuite din diverse izvoare: Alexandru Macedon, Mihai Viteazul, Vasile Lupu, Maica Tereza (Agnesa Boiangiu), Nicolae Milescu Spătarul, Gheorghe Asachi, Nicolae Iorga, Emanuil Gojdu, Gala Galaction, Petre Ţuţea, Lucian Blaga, Toma Caragiu, Matilda Caragiu-Marioţeanu, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Caramitru, Gigi Becali, Gheorghe Hagi, Vanga Mihanj-Sterju, fraţii Manakia şi mulţi-mulţi alţii. Era aromân şi baronul Barbu Bellu, latifundiarul şi mecenatul, al cărui nume îl poartă cimitirul-necropolă din Bucureşti, înfiinţat pe locul donat de el oraşului în anul 1853. Nu exclud că sunt şi nişte inexactităţi în această scurtă listă, dar aceasta nu înseamnă ca e o ruşine să te numeşti sau să-l numeşti pe cineva aromân. Pentru că aromânul este frate cu românul, cu adevăratul român, şi nu cu cel ce doar se acoperă cu acest sfânt nume!

La rândul lor, specialiştii din statele unde locuiesc aromânii, încă dinainte de Burebista, Decebal şi Traian, în marea lor majoritate o ţin morţiş că aromânii reprezintă o etnie aparte şi vorbesc o limbă diferită de cea română. Am avut şi eu cel puţin un caz grăitor în acest sens: în cea de-a doua expediţie la aromânii din Macedonia (august 2008), la prezentarea albumului Românii din jurul României în imagini la Bitola, intrând în sala de şedinţe a Societăţii culturale a aromânilor din oraş, la salutul meu – Bună sera, fraţilor!, răspunsul a fost categoric, dar nu m-a supărat deloc, aşa cum nu mă supără nişte neiniţiaţi de-ai noştri când spun că-s moldoveni, nu români: „Ei, da, nu mai suntem noi chiar fraţi…”. „Dar dacă vă zic veri, acceptaţi?”. Şi răspunsul lor a fost unul pozitiv, care mi-a permis să stau de vorbă cu aceşti fraţi de sânge până după miezul nopţii, mai continuând şi a doua zi…

Neavând pregătire specială, nu voi intra în aceste discuţii care, după părerea mea, până acum n-au adus niciun folos pentru înlăturarea pericolului asimilării definitive a aromânilor de către populaţiile majoritare din ţările lor de baştină.

Ca să se convingă de aceste adevăruri, le recomand specialiştilor de la Bucureşti să trăiască un an-doi într-un orăşel din munţii Pind sau Rodopi şi să se declare acolo români sau, cel puţin, aromâni, ca să se convingă în ce condiţii grele, infernale chiar, trăiesc fraţii sau verii noştri de un sânge. Va accepta acest curajos o viaţă de şomer, fără vreo sursă de venituri, nemaivorbind de vreo participare la viaţa publică? Acest bucureştean curajos ar putea supravieţui acolo doar zicând că este grec sau, cel mult, că este grec latinofon şi nimic mai mult! Iar pe aromânii din Balcani i-aş sfătui mai întâi să-şi capete drepturile de minoritate naţională de la statele în care locuiesc, bineînţeles cu sprijinul UE, şi apoi să ceară de la oficialităţile bucureştene recunoaşterea statutului de minoritate naţională pentru aromânii din România. Mult mai utilă îmi pare consolidarea acţiunilor ambelor părţi implicate în discuţii pentru rezolvarea problemelor culturale stringente ale acestei populaţii pedepsite pe nedrept de şovinismul care persistă în unele state balcanice, unele chiar făcând parte din Uniunea Europeană.
Trebuie să recunoaştem că cel mai mult sunt asupriţi aromânii în Grecia… La acest capitol chiar şi ruşii, şi ucrainenii, şi sârbii par a fi nişte îngeri păzitori ai naţiunii române/aromâne în comparaţie cu grecii… Uneori, mă bate gândul dacă nu cumva cei ce conduc lumea au pedepsit Grecia cu dezastrul politico-economic de azi pentru naţionalismul lor, combinat cu şovinismul deocheat faţă de minorităţile conlocuitoare. Îi înţeleg pe cei cu banii: ei vor să intre mai adânc în inima economică a grecului, dar de ce să sufere atât de mult bietul cioban aromân, care nu poartă nicio vină pentru naţional-şovinismul grecilor, care nici măcar nu recunosc minoritatea aromână… Sau de ce naţional-şoviniştii greci n-ar recunoaşte minoritatea aromână şi i-ar acorda o uşoară autonomie culturală, câştigând încrederea aromânilor, care le-ar fi mult prea de folos în lupta grecilor cu companiile internaţionale, companii ce vor să pună mâna pe tot ce mişcă economic acolo…
Despre patriotismul şi eroismul aromânilor în păstrarea lor ca neam elocvent ne vorbeşte şi cutremurătorul lor Imn Naţional, „Părinteasca Dimândare (Blestemare)”, compus de marele luptător pentru drepturile aromânilor din Balcani, Constantin Belimace. Iată doar patru rânduri din acest Imn (traducere liberă):

„…Blestem mare să aibă-n casă
Cel de limba lui se lasă,
Care-şi uită limba lui –
Arză-l para focului…”.

E cazul să amintim aici că şi pe noi, românii basarabeni, ne-a trezit „din somnul cel de moarte” o poezie despre limba maternă – Limba noastră a lui Alexie Mateevici, care mai târziu a devenit Imnul celui de-al doilea stat românesc, R. Moldova.

Poetul Constantin Belimace s-a dovedit a fi un mare vizionar, pentru că, după mai bine de 120 de ani, „Părinteasca Dimândare” vorbeşte mai tare şi mai actual ca niciodată, melodia imnului fiind foarte mobilizatoare şi foarte frumoasă…

Dar mai e ceva de zis despre aromâni: la ei, din vremuri străvechi, există un obicei: flăcăul aromân se însoară doar cu o fată de aceeaşi origine. Şi aceasta – în condiţiile în care aromânii încă nu au niciun fel de autonomie teritorială sau măcar culturală, fiind permanent ameninţaţi de pericolul asimilării totale şi al pierderii averilor din cauza neascultării lor de naţiunea majoritară…

 Vasile Şoimaru
<!–[if !supportLineBreakNewLine]–>
<!–[endif]–>

 2. Timpul

La 27 August 2010, ora 05:49

ROMâNII DIN JURUL ROMâNIEI

Balticii noştri

De la început, nu intra în planurile mele să-i vizitez şi pe fraţii noştri din cele trei ţări baltice – Estonia, Letonia şi Lituania, foste republici sovietice, fraţi de suferinţă în fostul imperiu al răului, numit URSS.

Nu credeam că voi putea aduna aici un capitol distinct într-o viitoare ediţie a Albumului despre românii din lume sau a site-ului meu cu aceeaşi temă. M-a convins să mă aventurez în acest drum ziaristul Vlad Pohilă, un veritabil enciclopedist al culturilor celor trei popoare baltice, şi basarabeanca noastră Raisa Vieru-Pampe, cetăţeancă a Letoniei independente, care a şi sponsorizat această călătorie. Tot ea a organizat o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai românilor (moldovenilor) din toate comunităţile româneşti din cele trei ţări baltice, din care fac parte originari din R. Moldova, din Ucraina, dar şi din România de azi.

Prima constatare pe care am făcut-o este că, din păcate, în rândurile conaţionalilor noştri nu există o unitate, dar asta, de fapt, nu-i o noutate absolută… Neocominterniştii care au guvernat R. Moldova circa nouă ani de zile au reuşit să dezmembreze de-a binelea rândurile lor, transformând societăţile române în unele moldoveneşti, născând peste noapte şi unele societăţi „de alternativă”… Dar liderii celor trei comunităţi culturale: Lucia Bartkiene-Andrievschi (Societatea „Dacia” din Lituania), Gheorghe Tofan (Societatea „Dacia” din Letonia) şi Vasile Porcul (Societatea „Luceafărul” din Estonia) sunt nişte veritabili români, oameni la locul lor, adevăraţi patrioţi ai neamului pe care îl reprezintă cu cinste departe de Patria lor istorică. La întâlnirea de la Vilnius a participat şi cunoscuta luptătoare pentru idealurile noastre, Lica Zalakeviciene-Pozdniakovas (Melnic), fondatoarea Societăţii culturale a românilor din Lituania, venită special de la Helsinki, unde locuieşte în prezent.
Adevărate revelaţii au fost întâlnirile pe care le-am avut cu unii reprezentanţi ai popoarelor baltice, mari admiratori şi propagatori ai culturii române în ţările lor. La Riga – cu letonul Leons Briedis, mai român ca mulţi din Bucureşti, un traducător din română. Are 40 de cărţi traducere din autori români, inclusiv din Grigore Vieru, Spiridon Vangheli, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu şi mulţi alţii, dar ICR-ul român se face că nu-l observă pe acest om de litere…

… Şi când te gândeşti cine şi pentru ce merite s-a învrednicit de „Steaua României” (şi „Ordinul Republicii” noastre independente), dar iată că acest harnic erudit din Letonia n-a meritat nici un titlu, nici o medalie…

Pentru mine personal, cea mai frumoasă întâlnire a fost cea de la Klaipeda, Lituania, cu Jonas Vaupşas şi Danuti Vaupşene, pe care i-am revăzut după 27 de ani şi de la care am învăţat cândva ce înseamnă dragostea de neam şi de limba maternă, demnitatea şi mândria naţională, dar şi ce înseamnă ura faţă de ocupantul sovietic… Discuţiile şi amintirile noastre au durat o zi şi o noapte, după care, somnoroşi, am plecat lângă oraşul Şilialis, pe nemaivăzuta şi nemaiîntâlnita pe glob Colină a Crucilor, unde au fost instalate sute de mii de cruci de către reprezentanţi ai creştinilor din majoritatea ţărilor creştine de pe glob…Văzând panorama, te minunezi de ce au fost capabili lituanienii, chiar dacă ocupanţii ateişti sovietici de mai multe ori le-au distrus prin ardere… Interesant, oare mitropolitul nostru moscovit, Vladimir, şi amicul său Valeriu Pasat au vizitat această minune a lumii? Un astfel de monument al creştinismului la noi ar înlocui toate Bazele Ortodoxismului lui Pasat, care vor fi predate de către unii popi care nici n-au apucat bine a citi „Albinuţa” lui Grigore Vieru…

Sau întâlnirea de suflet de la Tallinn cu nonogenarul scriitor Ralf Parve, soţul regretatei scriitoare estone Lilli Promet, autoare de cărţi de circulaţie mondială, ambii autori ai cutremurătorului eseu De ce iubim noi România. Aceasta s-a întâmplat imediat după cutremurul din Ţară, din anul 1977… Iar la Chişinău, unele gazete, tirane şi subterane, şi azi mai scriu de ce noi, românii basarabeni, nu trebuie să ne iubim România…

În penultima zi a aflării noastre în Ţările Baltice, am ţinut morţiş să ajungem în oraşul estonian Tartu. Cu adevărat sufletească, precum ar fi cu un om viu, a fost această întâlnire cu faimosul, atât de drag nouă, oraş, al doilea oraş după mărime din Estonia, cu 100 de mii de locuitori. În centrul oraşului există încă din perioada sovietică un monument cu cifra 100.000 pe soclu, ceea ce însemna că populaţia oraşului dat nu putea depăşi cifra de o sută de mii de locuitori… Astfel, Estonia şi-a salvat istoricul oraş de invazia veneticilor din Estul rusesc. Dar cum s-a întâmplat la noi cu oraşele Tiraspol, Tighina, Bălţi, Râbniţa şi chiar Chişinău? Aici, la Tartu, am fost la Universitate (fondată la 1632), unde au învăţat mulţi basarabeni, în perioada ţaristă, care au făurit Marea Unire de la 1918 – Pan Halippa, Ion Inculeţ, Ioan Pelivan, Nicolae Bivol şi alţii. Pentru că universitarii erau în vacanţă, n-am putut vizita muzeul personalităţilor marcante care au studiat aici, unde, posibil, mai există un stand dedicat activităţii lui Pan Halippa, cu inscripţia: scriitor şi om politic român.

Am constatat că şi aici, în Ţările Baltice, ca şi în Kazahstan, conaţionalii noştri au multe probleme consulare, de deschidere a vizelor pentru cei ce încă nu şi-au dobândit cetăţenia europeană… Scriau comuniştilor, dar scriu şi actualilor democraţi de la guvernare, dar carul tot pe loc stă şi problemele lor rămân nerezolvate…, chiar dacă majoritatea conaţionalilor noştri sunt respectaţi pentru că sunt harnici, corecţi şi nu se opun legilor, obiceiurilor locale, precum o fac la noi venetici de-alde Klimenko…

Vasile Şoimaru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: