Publicat de: Ovidiu Creanga | 27 August 2010

Lasati vaporul AUSCHWITZ sa se scufunde

Cauta

delete
bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark

LĂSAŢI VAPORUL AUSCHWITZ SĂ SE SCUFUNDE!Publicat de Ion Coja in Textele altora pe 25.08.2010 | 6 comentarii

– Conferinţa istoricului David Irving –

Reproducem din buletinul “Institut for Historical Review”, numărul din iarna 1990/91, articolul istoricului englez David Irving, apărut sub titlul de mai sus, care este de altfel o conferinţă ţinută la Congresul Istoricilor Revizionişti:

“Doamnelor şi Domnilor,
Sunt sigur că în prima parte a monologului meu nimeni din audienţă nu mă va acuza că arăt prea mult respect pentru ceea ce este de bon ton, acceptat de toată lumea. Unul din lucrurile ne-menţionate de moderator e cariera mea criminalistică din ultimele 12 luni.
A început acum aproape un an, la 30 octombrie 1989, în Berlin. Fusesem invitat să merg la Berlin de către cea mai mare staţie guvernamentală de televiziune “SENDER FREIES BERLIN”, pentru a lua parte într-o discuţie de masă rotundă cu principalii istorici ai Germaniei, privind un subiect istoric ale cărui detalii exacte le-am uitat, într-un
program de televiziune intitulat “Berliner Salon”. Organizatorul programului mi-a telefonat la Londra spunând:
“-D-le Irving, dau o importanţă cu totul deosebită venirii dumneavoastră pentru a lua parte la acest program. Am fost întotdeauna un mare admirator al lucrărilor dumneavoastră şi de ani de zile am aşteptat să vă am ca participant la o emisiune. Vă invit la discuţia noastră săptămânală, la o masă rotundă.” I-am răspuns : ”-Cine va mai fi prezent?”. Mi-a răspuns: ”-Oh, Eberhard Jaecker de la Universitatea din Stuttgart şi prof. Arnd Mayer de la Universitatea din Princeton.” Şi a continuat cu o serie de nume. L-am întrerupt întrebând:
“-Scuzaţi că vă întreb, dar ştiu aceşti domni că şi eu am fost invitat?”
“-Nici un fel de problemă.”
“-Bine.” Apoi a spus :
“-Veţi sta la Hotelul Kempinsky. Dorim să zburaţi la Berlin cu British Airways şi puteţi sta acolo câteva zile. Totul este aranjat.”
Am făcut deci rezervarea la Hotel Kempinsky. O săptămână mai târziu, scurt timp înainte de data programului, primesc un telefon năucitor de la Senders Freiers Berlin, în care mi se spune:
“-Ne pare rău, d-le Irving, dar trebuie să anulăm invita ia. Toţi istoricii germani invitaţi au refuzat să participe la discuţia de masă rotundă cu dumneavoastră…” Natural, acesta nu e un fenomen nou. Ei ştiu că nu pot dezbate. Fiind pe aceeaşi lungime de undă, toţi repetă aceleaşi minciuni. Nu sunt însă pregătiţi să dezbată cu cineva care vine din afara mafiei căreia îi aparţin. Am spus, deci, d-lui de la Senders Freies Berlin: “- Bine, regret foarte mult; în ceea ce mă priveşte am cumpărat bilet de avion, am făcut rezervarea la Hotel Kempinsky şi, deci, voi fi acolo.” Mi-a răspuns: “- Nu, nu, d-le Irving, nu a i înţeles, nu vă invităm să participaţi la acest program!” Le răspund: “- All right, nu trebuie să vă îngrijoraţi despre asta. Nu voi fi în studioul dumneavoastră.”
“- Dar unde veţi fi atunci?” I-am răspuns: “- În afara studioului dumneavoastră.”
Şi aşa am produs o demonstraţie în Berlin, pe Masurenallee, în faţa staţiei Senders Freies Berlin, cu câţiva din prietenii mei. D-l Ernst Zuendel i-a găsit si mobilizat pe acesti prieteni pentru mine, nu-i cunoşteam înainte, şi am mărşăluit împreună în sus şi în jos prin faţa staţiei, ca presa germană să vadă bine plancardele, în engleză şi germană, care spuneau: Istoricii germani sunt mincinoşi şi laşi! Mesajele erau în aşa fel concepute încât i cel mai neinstruit german să le înţeleagă. Spun aceasta pentru a mă legitima ca profet, deoarece era ziua de 30 octombrie 1989 şi nu 30 octombrie 1990. În acea zi, pentru a pune mai multă sare pe rănile profesiunii de istoric german, am aranjat o conferinţă de presă la Hotel Kempinsky în Berlin, invitând toată presa, televiziunea şi radioul, la care au apărut 30-40 de ziarişti.
Şi aşa, cu jurnaliştii şezând în jurul meu la o masă, nu ştiu ce mi-a venit, am încercat să-i pun în încurcătură şi le-am spus : “-Ştiţi, nu mă veţi crede în ceea ce vă spun, dar în 12 luni de acum înainte Germania va fi reunificată”. Ştiam că pentru aceşti jurnalişti nu există idee care să-i deranjeze mai mult decât ideea ca Germania să fie unificată din nou şi să fie iarăşi mare, şi le-am spus din nou: “În 12 luni de acum Germania va fi reunită.”
Câteva zile mai târziu circulam prin Austria şi ultimele angajamente de a vorbi erau la Salzburg şi Innsbruk. Pe atunci poliţia austriacă mă urmărea. Jos la hotel, la recepţie, aştepta poliţia, aşa că am reuşit să ies din hotel prin uşa din dos. Am organizat un meeting, dar nu în Salzburg, ci peste frontieră, la Freilassing. Dar mai nimeni nu a venit. Asta, realmente, m-a mirat. Motivul a fost însă că în acea seară era 9 noiembrie (anul trecut) şi toată lumea stătea acasă lipită de televizor, urmărind cum zidul Berlinului era dat jos. Câteva săptămâni după aceea, ziarul DAILY TELEGRAPH din Londra dădea ştirea, pentru prima dată, de ceea ce afirmasem eu în 30 octombrie la conferinţa de presă: ”D-l Irving a fost singura persoană are a afirmat, la o conferinţă de presă din 30 octombrie 1989, că Germania, probabil, va fi unificată în 12 luni. La acel timp, nimeni nu vorbea de reunificarea Germaniei.” Daily Telegraph m-a întrebat:
“D-le Irving, de ce nici unul din ziarele germane de atunci nu a citat ce aţi afirmat dumneavoastră privind reunificarea?” I-am răspuns: ”Jurnaliştii de pretutindeni au aceeaşi meteahnă caracteristică: orizontul lor nu se extinde peste orizontul unui capac de closet. Ei nu pot vedea prea departe. Ei nu pot vedea ceea ce văd istoricii…” Cred că asta demonstrează ceea ce am susţinut totdeauna că, dacă stai cu nasul în arhive, cu nasul lipit de documente, ai mai multe şanse să fii corect în aprecieri. Imaginaţi-vă, acum şapte ani, în 1983, sunt la o conferinţă de presă organizată de revista vest-germană Stern, în Hamburg. Revista Bild-Zeitung, care e organul de opoziţie în Germania, m-a adus deghizat ca reporter al lor. Eu sunt foarte familiarizat cu cazul lui Hitler. Am studiat 20 de ani istoria lui Adolf Hitler. Am construit o întreagă cartotecă cu viaţa lui (30.000 de subiecte) şi, când mi-au spus că vor publica jurnalul lui, ştiam că e un fals. Deci Bild-Zeitung m-a întrebat: ”Sunteţi dispus să apăreţi deghizat ca un corespondent de presă al nostru şi să le dărâmaţi toată conferinţa de presă?” Am fost de acord. Am fost primul la microfon şi am fost primul care a putut pune anumite întrebări celor de la “Der Stern”. Le-am spus deschis: “Jurnalul lui Hitler este un fals! Au cheltuit 9 milioane D-Mark pentru el. Toţi istoricii germani au spus că este autentic. Eberhard Jaecker a spus şi el că e autentic şi, deci, trebuie să fie autentic.” Dar nu era autentic.

Am aceleaşi sentimente asupra holocaustului. Voi vorbi şi de cazul Rommel. E însă acelaşi gen de istorie, deoarece, când ne uităm la istoria Feld-Mareşalului Rommel şi la legenda că a fost membru al mişcării de rezistenţă contra lui Hitler, că a fost un erou al lui 20 iulie 1944, o istorie ce am auzit-o de 40 de ani, de la al doilea război mondial încoace, constat că nimeni nu s-a ostenit să verifice documentele, toţi au crezut ceea ce au scris alţii despre el, dar numai atunci când te referi la documente vezi că adevărul este în altă parte.
Cam aşa au fost lucrurile şi în Toronto acum 2 ani. Am fost chemat ca expert în istorie la procesul lui Ernst Zuendel, la care apărătorii lui mi-au arătat “Leuchter-Raport”, care e testul de laborator al crematoriului şi al camerelor de gazare. Ca o persoană care am studiat la Universitatea din Londra chimie, fizică şi ştiinţe exacte, ştiam că am în faţă un rezultat exact. Nu există o altă interpretare posibilă. Şi, deodată, tot ce am citit în arhivă a devenit de înţeles şi clar. Trebuie să accepţi că, dacă nicăieri în arhive nu este vreo consemnare că au avut loc gazări, dacă nu există nici un singur document german care să se refere la gazare de fiinţe umane şi dacă nu există nici o referinţă nicăieri în arhivele germane la vreun ordin dat de cineva pentru gazare de oameni şi dacă, pe de altă parte, testele FORENSIC de laborator ale crematoriului şi ale camerelor de gazare de la Auschwitz nu arată nici un reziduu semnificativ de component cyanidic, atunci toate acestea nu pot să însemne decât un singur lucru: nu au existat camere de gazare.

Atunci cum ne putem explica faptul că de 45 de ani, de la finele celui de-al doilea război mondial, am fost toţi copleşiţi de această vina comună: ideea că rasa umană s-a făcut responsabilă de lichidarea a 6 milioane de fiinţe umane prin gazare? Răspunsul e acesta: am fost supuşi celei mai mari ofensive propagandistice pe care rasa umană a cunoscut-o. A fost condusă cu atâta fineţe, cu atîta rafinament, cu atâta participare financiară că n-am fost capabili să o recunoaştem ca o ofensivă propagandistică de la început până la sfârşit. Şi acum vedem aceste arme că circulă la orizont – în toată urâţenia lor, iar cea mai importantă dintre arme, în toată această campanie contra adevărului, din 1945 încoace, a fost bineîn eles vaporul Auschwitz! Şi ne-am găsit în sfârşit şi noi, istoricii de profesie, şi în particular ai profesiunii de revizuire a istoriei, care
să fie însărcinarea noastră majoră: “SCUFUNDAŢI VAPORUL AUSCHWITZ !”.
V-am prevenit în prima parte a acestui monolog că nu voi arăta respect pentru ceea ce e de bon-ton i pe unii i-a contrariat când am declarat: Scufundaţi vasul Auschwitz! Dar noi nu mai avem nevoie să scufundăm vasul Auschwitz, deoarece ehipajul lui Auschwitz, ca Beate Klarsfeld, Wiesenthal, Elie Wiesel şi restul s-au luat la
bătaie între ei, lovindu-se cu pumnii, se înjură, iar vasul, ajuns acum între iceberguri, deja l-au părăsit şi ei. Au început să coboare steagul de luptă de pe vasul Auschwitz.
Au dat jos planca memorială care vorbea de patru milioane de victime şi au mai lăsat din pret , punând o placă nouă, cu numai un milion de victime.
Evident că acesta nu este finalul poveştii. Sunt convins că e doar un “memorial intermediar”. Cred că e de carton placa, deoarece nu are sens să iroseşti bani pe una de marmură când ştii că peste câteva luni iarăşi trebuie schimbat pre ul. Va trebui să-l schimbe, evident . Nu afirm că numai un milion, nu sunt dispus să dau nici un număr de morţi la Auschwitz. Nu ştim numărul de morţi exact. Ruşii ne-au ajutat. Ei au publicat în
septembrie anul trecut registrele mortuare de la lagăr. Aceasta a fost o lovitură fatală pentru vasul de război Auschwitz, pentru echipajul său, deoarece ruşii, prin publicarea registrelor mortuare ale lagărului Auschwitz care acoperă 1942 complet,1943 aproape complet, anul 1944 incomplet, au arătat prin aceste 46 de registre, că la Auschwitz au fost cu totul 74.000 de morţi (74.000 de morţi din felurite cauze).

Acum profesorul Arno Mayer, pe care îl respect, este unul dintre cei ce au reuşit să participe la programul de televiziune organizat de Sender Freies Berlin, el nu a fost dez-invitat ca mine. Deci e un om sigur, O.K. Se poate conta pe el. Deci profesorul Arno Mayer de la Universitatea din Princeton ce ne spune în cartea sa atât de ingenios intitulată DE CE NU S-A ÎNTUNECAT CERUL ? Ne spune că, dintre cei ce au murit la Auschwitz şi în alte lagăre de concentrare, probabil mai mult de jumătate au murit din cauze naturale, din ceea ce poţi numi cauze naturale pe timp de război. Însă aceasta înseamnă că mai puţin de jumătate din cei 74.000 oameni au fost omorâţi; ceea ce înseamnă că mai puţin de jumătate din cei 74.000 au fost omorâţi la Auschwitz? Să fim generoşi şi să spunem că la Auschwitz au fost omorâţi 40.000 de persoane într-o perioada de trei ani. Un bilanţ foarte trist ! Asta e o gravă crimă! E aproape atât cât am omorât noi, englezii, la Hamburg, într-o singură noapte!…
Asta înseamnă să reduci lucrurile la dimensiunea lor reală! Când nemţii te acuză folosind temutul cuvânt “Relativieren”, ceea ce înseamnă că încerci să compari lucrurile, că încerci să bagatelizezi faptele, răspunsul este: da, reduc legenda la dimensiunile reale, deoarece aceasta este funcţia unui istoric. Winston Churchill, el însuşi, a spus că funcţia unui istoric este să afle ce s-a întâmplat şi de ce s-a întâmplat. Istoricii germani n-
au început nici măcar să se urce pe cea mai joasă treaptă a scării. Ei încă nu au aflat ce s-a întâmplat. Toţi credeau numărul de morţi de la Auschwitz ca fiind de 4 milioane, până când cineva din Israel i-a chemat şi le-a spus:
“- Oh, nu ! Nu 4 milioane, ci numai un milion.”
– “Da, un milion.”
INSTITUT FUR ZEIT GESCHICHTE în Munchen: „Un milion! Noi întotdeauna am pornit de la această premiză. Wir sind immer davon ausgegangen.“ Asta este ce au declarat presei, că ei mereu au pornit de la un milion, dar presa nu i-a auzit. Apoi au uitat să spună acest lucru propriului guvern şi desigur n-au spus nici poporului german, iar acum poporul german se întreabă: -De acord, dar cum rămâne cu cele 6 milioane? Oh, cele 6 milioane ?… Totalul nu se schimbă! Rămân tot 6!
Ca si cum te duci la băcănie să cumperi 6 kg de cartofi şi tot ce primeşti sunt două kg în pungă, dar băcanul vrea plata pentru 6 kg… Asta este ce s-a întâmplat cu populaţia germană: a avut de plătit 150 miliarde DM despăgubiri compensaţii pentru 6 milioane de morţi, ca şi băcanul care spune: “Trebuie să plătiţi pentru 6 kg… indiferent de cât aţi primit.” În acest caz sunteţi îndreptăţiţi să consideraţi asta ca pe o pungăşie… Asta este ce se întâmplă acum în Germania. Ei menţin în continuare totalul de 6 milioane şi populaţia germană este mai departe informată că au fost gazaţi 6 milioane, deşi toată evidenţa merge în sens contrar.
Pentru mine Auschwitz nu mai e important. Sunt bucuros că echipajul l-a părăsit. Dispare. Va fi lăsat ca şi vaporul “Arizona” la Pearl Harbour. Dacă vreodată mergeţi în Hawai şi vă uitaţi la el, cu o parte din el încă deasupra mării, marcând locul unei mari legende. Şi dacă peste 100 de ani oamenii vin şi spun : “Mai jos, acolo, e vaporul Auschwitz, despre care oamenii au auzit cea mai incredibilă legendă timp de 50 de ani
şi pe care până la urmă l-a părăsit echipajul.”

De ce nu trebuie să credem ?

Mai întâi aţi aflat de la LEUCHTER RAPORT. Permiteţi-mi să vă dau câteva motive pentru care nu trebuie să credeţi. Există un istoric oficial guvernamental, prof. F. H. Hinsley. Acest profesor F. H. Hinsley e profesor de istorie la Universitatea din Cambrige şi în timpul celui de-al II-lea război mondial a lucrat la serviciul de informaţii, ocupat cu descifrarea codului duşman GCHQ (Government Communication Headquarters). Vă puteţi întreba ce legătură are această împrejurare cu Auschwitz?
Are o mare legătură! Oamenii au dreptul să ne întrebe: cum putem noi să ştim că germanii n-au distrus toate documentele privind gazările? Să presupunem că au făcut-o, deşi, credeţi-mă, nu le-ar fi fost uşor. Duceţi-vă
odată la Pennsylvania Avenue, la arhiva naţională, şi uitaţi-vă la evidenţele documentelor germane ce sunt acolo, 15, 25, 50.000 kg de documente. Chiar dacă distrugi originalul, mai sunt 5-6 copii la indigo, sunt telegrame, care toate au mers la subalterni. Sunt oameni care au ţinut jurnal de zi. Sunt scrisori scrise celor de acasă. De aceea am spus de 20 de ani: “Plătesc 1000 de lire sterline oricui aduce un singur document de război, din care să decurgă că Adolf Hitler a ştiut de Aushwitz sau de ceva legat de ce se spune că se întâmplă acolo.” Şi am repetat asta la televiziune. Chiar am ţinut la mine în buzunar şi am arătat 1000 de lire sterline, însă nu a apărut nicio dovadă…
Dar să presupunem totuşi că germanii au distrus toate documentele privinda gazare. De acord. Dar la această ipoteză avem un răspuns surprinzător: în timpul războiului noi, englezii, citeam toate mesajele codificate germane. Noi, englezii, aveam o organizaţie numită GCHQ, cu 3000 experţi, care au descifrat codurile duşmane, si au înregistrat fiecare document german telegrafiat şi tot ce era transmis prin radio. Exact asta am făcut. Presupunem că am reuşit din 1942 până la finele lui 1943 să descifrăm întreaga documentaţie prin radio între Auschwitz, Dachau, Buchenwald, Bergen-Helsen şi alte lagăre de concentrare, pe de o parte, pe de alta, cu centrala lagărelor din Berlin, Wirtshaft –und Verwaltunghauptamz, Oswald Pohl.
Exact asta am reuşit, doamnelor şi domnilor. Noi, englezii, am reuşit să descifrăm codul SS-ului i am citit comunicările zilnice între comandamentul de la Auschwitz şi centrala din Berlin, şi la fel de la toate celelalte lagăre de concentrare, şi ştiam încă de atunci exact ce comunică Berlinul şi ce se întâmplă la Auschwitz.
Textele tuturor acestor telegrame se găsesc în arhiva serviciului britanic de informaţii. Nu cunoa tem cuvînt cu cuvînt ce con in acele mesaje, deoarece guvernul britanic, din motive pe care noi numai le putem bănui, a refuzat să facă public textul exact al acestor telegrame. Însă au fost suficient de amabili ca într-un apendix la vol. II al istoriei serviciului secret britanic de informaţii, să ne spună ce putem conclude din aceste telegrame.
În fieare zi în telegramele trimise din lagărele de concentrare la Berlin, se comunica : numărul prizonierilor care au sosit în acea dimineaţă în lagăr, numărul prizonierilor care au părăsit lagărul în acea zi, numărul prizonierilor rămaşi în lagăr la sfârşitul zilei şi, în plus, la categoria a IV-a era rubrica intitulată “Alte pierderi” (Abgange
aller Alt). Serviciul de informaţii a dedus că aceste “Alte pierderi” erau în cea mai mare parte cauzate de moarte. Iată ce declară istoria oficială britanică: “În cazul Auschwitz, majoritatea acestor pierderi se datorau bolilor. Restul erau execuţii, ce sunt descrise ca împuşcare sau spânzurare. Nu e nici o referire la gazare la Auschwitz.”

Ni s-a spus mereu că Auschwitz, marele vapor Auschwitz, această minciună care a navigat în ultimii 45 de ani, a fost un punct terminus pentru milioane de oameni(Endstation). Că trenurile soseau la Auschwitz cu mulţime de bieti oameni neajutora i care, bineînţeles, toţi erau evrei. De acolo erau canalizaţi la gazare. Nici un singur cuvânt însă despre aceste mi cări în mesajele pe care guvernul britanic le-a descifrat în anii 1942 şi 1943. Dar aţi citit în presă vreo referire la vreuna din aceste concluzii ale guvernului britanic?!
Cred că a dovedit mult curaj prof. Hinsley că şi-a permis această periculoasă frază. Putea s-o evite uşor şi să iasă din ananghie fără să fi spus că “nu există nici o referire la gazare la Auschwitz.” Dar a spus-o! Un om brav.
Dar ce să spunem de martorii oculari? Martorii oculari care au văzut cum s-au întâmplat toate ? Am ţinut seama de ei, avem un număr mare de martori oculari care au văzut camere de gazare la Dachau, când astăzi până şi oficialitatea recunoaşte că la Dachau nu au fost camere de gazare. Dar ce să mai spunem de fotografii? Bine, ştiu că sunt câţiva vizitatori din Germania aici, astă seară, în audienţă, aşa că doresc să povestesc un episod care mi-a cauzat o deosebită plăcere în ultimile zile, şi anume :
“La televiziunea germană s-au dat 4 sau 5 filme în luna mai în acest an. Un cuplu deosebit de antipatic, Lea Rousch şi Eberhard Jacker. Lea Rousch e un binecunoscut jurnalist de televiziune evreu în Germania şi numai întâmplător mai urât decât Simon Wisenthal însuşi. Eberhard Jecker a fost istoric consultant şi consilier, iar Lea Rousch a fost persoana ce fără discuţie a pregătit cele 4-5 groteşti spectacole. Avea titlul DER
TOD – EIN MEISTER AUS DEUTSCHLAND (Moartea – un maestru din Germania. Un episod special în a doua parte a filmului de 35 de minute arată o grămadă de evrei din România, încărcaţi într-un tren într-o gară. Evreii sunt fotografia i într-un vagon deschis de cărbuni, iar vocea anunţă : “Iată-i pe evreii transportaţi la lagărele de exterminare de la Treblinka şi Auschwitz”. A trebuit să-i scriu lui Eberhard Jaecker următoarea
scrisoare :
“Dragă profesore Jaecker, drag coleg, Mi s-a atras atenţia că fotografia folosită în film de dvs. nu reprezintă evrei din România, încărcaţi în trenuri de cărbuni şi transportaţi la lagărul de exterminare Auschwitz. Dacă vă uitaţi la arhivele feroviare ale gării centrale din Hamburg, veţi putea vedea că de fapt platforma din gara Hamburg-Hauptbahnhoff în 1946, un an după terminarea războiului, e una şi aceeaşi cu cea din fotografia dvs. şi titlul corect ar fi trebuit să fie : Germanii din Hamburg se suie într-un tren de cărbuni pentru a face o
expediţie de cumpărături în Ruhr”.
Acesta este adevărul. Şi am scris prof. Jaecker :”dacă nu mă credeţi, la proxima vizită ce o faceţi la Hamburg, mergeţi la restaurantul gării Hamburg-Hauptbahnhoff şi veţi vedea acea acea fotografie între cele de pe pereţi, ilustrând cu oarecare nostalgie aspecte din timpul ocupaţiei aliate. Cumva asta v-a fost sursa de informa ii? Îmi permit să vă recomand ca pe viitor să vă restrângeţi cercetările la arhive şi mai puţin la
restaurantele staţiilor feroviare”.
E foarte plăcut să fii istoric. Cum vedeţi, ai momente de amuzament. La recenta vizită la Freiburg luna trecută în septembrie, am văzut un foarte vechi prieten, şeful departamentului de istorie de la Universitatea din Freiburg, în Germania. Toţi aceşti istorici germani sunt prietenii mei. În privat, nu în public. Mă invită şi acasă la o sticlă de vin şi la discuţii până la 2-3 dimineaţa, schimbând note şi comparând texte. În public,
evident, nu vor să apară cu mine nici morţi, însă în privat au nevoie de mine. Şi iubitul prof. Bernd Martin mi-a fost prieten de 20 de ani şi-mi spune :
“Irving, problema cu tine este că n-ai fost la Auschwitz. Eu am fost de 2-3 ori”.
Eu răspund :” Ei, şi ?”
El zice : “Acuma şeful muzeului şi arhivei de la Auschwitz mi-e prieten personal de mulţi ani “.
Îi răspund : “Oh, vorbeai de Frantisek Piper ?”.
El zice : “Oh, da, Frantisek Piper, un foarte intim prieten al meu de mulţi ani ; şi-mi amintesc ultima oară când am fost să văd Auschwitz I; acesta e blocul ce se arată turiştilor. Irving, sunt camere de gazare. Au fost camere de gazare, nu e nici un dubiu.”
Zic :”Auschwitz I, evident, e o problemă. Şi i-am spus aceasta lui Frantisek Piper.”
I-am spus : “Herr Piper, eşti om inteligent, m-am uitat la crematoriu acolo, şi ceea ce arăţi turiştilor drept cameră de gazare, între noi fie vorba, e fals, nu-i aşa ? (Conversaţia aceasta a avut loc efectiv în 3 septembrie din acest an).
Martin mi-a răspuns : “Însă Piper (omul care a ordonat reducerea numărului de la 4 milioane la un milion), a răspuns : “Fie vorba între noi, ai dreptate ! A trebuit să le construim pentru turişti”.

Ce ziceţi de asta, doamnelor şi domnilor? Un istoric german care acceptă că AUSCHWITZ I, “DER
STAMMLAGER AUSCHWITZ, CREMATORIUL ŞI CAMERELE DE GAZARE, CARE SUNT ARĂTATE TURIŞTILOR DIN TOATĂ LUMEA, SUNT FALSURI POST-BELICE PENTRU BENEFICIUL TURISMULUI. E ceva ce dintotdeauna am bănuit, în mod special “un ceva” ce am bănuit de la apariţia acelui “LEUCHTER RAPORT” ce mi-a ajuns în mână.

Însă prof. Martin, istoricul german (Domnul să-l binecuvânteze), a mai spus : “Mr. Irving, evident însă că acesta este adevărat numai în privinţa lui Auschwitz I. La Birkenau (3-5 km distanţă) erau camere de gazare”
Nu s-a gândit la logica întrebare : De ce să arăţi turiştilor falsuri, când există camere de gazare reale la numai 3-5 km distanţă ? Cine sunt acuma proştii-falsii ?

Nu numai camerele de gazare, ci şi turiştii !

Dar trebuie să admit că numai în dimineaţa următoare “mi-a căzut fisa” , când scriam o notă privind conversaţia cu prof. Martin. Brusc mi-am dat seama de cele spuse de el. Aici aveam un istoric german ce acceptă absurda abominaţie că e absolut normal ca să fie arătate turiştilor camere de gazare contrafăcute.
Este o ofensă criminală (un delict) a afirma aşa ceva în Germania de astăzi. Contra mea există o asemenea acuzaţie, pentru că am afirmat aceasta în faţa a o mie de persoane la Loewenbrau în Muenchen. Nu e singurul motiv. Am instigat la demonstraţie plecând de la hotel Hohenzollern din Muenchen – cum sună acuzaţia poliţiei : “David Irving încearcă să facă manifestaţie de stradă pentru a celebra ziua de naştere a lui
Adolf Hitler la 21 aprilie”.
În orice caz, am scris prof. Martin :
“Te rog să-mi confirmi în scris ceea ce mi-ai spus, ca să văd dacă am înţeles corect. Aştept răspuns”.
Nu cred că mă va urma pe platformă. E prea departe.

Cum spun, echipajul fuge de pe vapor. Putem să-l părăsim, se scufundă ca Graf von Spee. Putem continua să-l ţintim cu torpile, dar nu mai e nevoie. Sau, ca să folosesc o altă analogie, îşi dau seama că sunt complet în aer cu istoria lui Auschwitz, şi disperaţi, încearcă să repare avariile. Îşi retrag întreaga armată de mincinoşi de pe câmpul de bătaie în linia a II-a ; devine periculos pentru ei.
Când m-am dus să-l văd pe prof. Martin, m-a întrebat :
“La ce lucrezi acum ?”
Îi spun : Pregătesc biografia lui Goebels, ministrul propagandei naziste.
De fapt vă fac o destăinuire, domnilor şi doamnelor, că am primit de la ruşi – sunt singura persoană care posedă jurnalul lui Goebels pentru tot anul 1938 – 1000 de pagini extraordinare, scrise de mână. Deoarece când citeşti jurnalul lui Goebels înţelegi mai bine caracterul lui Hitler. De exemplu : Câteva zile după Anschluss între Germania şi Austria, Goebels are o plângere. El spune că Heydrich a ordonat să fie executate câteva persoane. Fuehrerul a aflat şi e furios. Interesant. Este exact ceea ce noi am bănuit întotdeauna : garnitura secundă face execuţii, Hitler află de aceasta mai târziu.

Berndt Martin, profesor la Universitatea din Freiburg, spune : “Foarte interesant, d-le Irving, dar ştii cine e înmormântat în cimitirul unei mici biserici de lângă Freiburg ?” “Cine ?” , întreb. “Primul mare amor al lui Goebels. A fost înmormântată aici acum 30 de ani. Au nivelat complet mormântul când au aflat cine e. Aşa sunt lucrurile în Germania. E criminal”.
Eu zic : “Deci e Anke Starhelm ?”
El spune : “Corect. Ea a murit aici acum 30 de ani. Jos în Freiburg trăieşte o femeie bătrână care a fost bună prietenă a lui Anke Starhelm, şi ea i-a lăsat toate scrisorile”.
“Aha !”.
Inutil să vă spun că 24 de ore mai târziu eram mândrul posesor al scrisorilor şi fotografiilor.
Aşa se procedează, doamnelor şi domnilor, deoarece, încă odată, eu nu citesc cărţile altora. Sunt interesat numai ce spun documentele.

Notă: Nici acest text nu m-am grăbit să-l ajut să circule. L-am primit de mult si chiar uitasem de el. Dar sreaua credintă a lui Efraim Zuroff m-a convins că timpul trebuie ajutat să-i facă efectul, adică să zorim clipa adevărului, să nu mai amânăm sansa imanentă a adevărului de a iesi la iveală. Neobrăzarea acestui Efraim Zuroff de a declara că „România a fost o uriasă tabără de ucis evrei” ne absolvă de orice ne-delicate fată de prieteni evrei. Si mai întreb o dată: Chiar nu se mai găseste niciun evreu care să reactioneze ca un om normal la nemernicia semenilor săi de teapa acestui Efraim Zuroff?

Urmăreşte pe Twitter 

6 comentarii la “LĂSAŢI VAPORUL AUSCHWITZ SĂ SE SCUFUNDE!”

  1. maximus spune:

    interesant si cutremurator articol. presupun ca toate povestile legate de incalzirea globala,viata in univers,pericolul islamic,provin din aceeasi clocitoare ca si mitul genocidului impotriva evreilor.
    stam prost,e clar ca aceeasi gaska de smecheri ingroapa romania europa si toata lumea. credeti ca e posibil sa mai iasa cineva din toata mizeria asta altfel decat cu picioarele inainte?

  2. BLAJINARU spune:

    Cati din evreii de astazi mai au atata discernamant si credinta in DUMNEZEU CEL VIU SI ADEVARAT incat relevand adevarul sclavilor sa isi asume faptul de a fi exclusi din cercul ZEILOR lumii moderne,mai ales cand constiinta le este pusa la adapostul celei mai rasiste si xenofobe religii din lume.

  3. avi spune:

    …..” Chiar nu se mai găseste niciun evreu care să reactioneze ca un om normal….”
    din nefericire d.le Coja(si spre fericirea altora)numarul celor care pot depune marturie asupra celor petrecute la Auschwitz sau in Romania acelor timpuri este in continua descrestere.(ce sa-i faci….timpul isi cere drepturile lui).Cei ce inca ar mai putea vorbi prefera de multe ori sa nu-si zgandareasca vechile cosmaruri…iar motivul e lesne de inteles.Personal am discutat cu o mica parte din cea ce s-ar putea numi “ramasitele evreimii romanesti”din acele vremuri si am tras o concluzie personala….suferinta si umilire au fost,legi antievreisti au existat,crime impotriva populatiei evreiesti s-au comis……
    o alta parere(tot personala):in Romania nu a fost holocaust……dar…un progrom ici….unul colea…..departe de a putea fi ridicate la rangul de holocaust si cu toate acestea au fost ucisi evrei pentru simplul motiv de a fi evrei.cati?….nu stiu si de altfel ma indoiesc ca cineva ar putea da o cifra mai mult sau mai putin exacta.
    cu stima

  4. Catalin spune:

    Extraordinar!Multumiri pentru redarea acestui text important si felicitari pentru curajul de a-l publica, pentru verticalitatea si taria demonstrata!

  5. Ion Coja spune:

    Cateva PRECIZARI:
    1. Textul are multe carențe din pricina traducerii. Din pacate formatul care a ajuns la mine nu a permis intervenția pe text, pentru cateva minime corecturi. Sper ca le va face cititorul binevoitor.
    2. Dintre argumentele prezentate de Irving Stone m-a impresionat faptul că în arhivele serviciilor speciale britanice se află stocată toată corespondența radio si telegrafică schimbată intre lagarele de concentrare, inclusiv cel de la Auschwitz și Centrala de la Berlin. Aceasta corespondență reprezintă mesajele interceptat de britanici in timp real, la data respectiva, pe care britanicii le-au descifrat incă de atunci. In aceasta corespondență nu apare nici un element de referință la gazarea cuiva, la exterminări în masă, genocid etc. Aceste documente contrazic toată literatuta Holocaustului. Din cate stiu, la acest argument niciun Zuroff sau Ioanid nu a raspuns pentru a-l respinge cu alte argumente.
    3.Este rămasă fără replică și dezvăluirea făcută de ruși, din arhivele de la Auschwitz. Daca există această replică, o vom găzdui pe acest blog cu toată solicitudinea.
    4. PRECIZAREA CEA MAI IMPORTANTĂ: Cred că orice om normal trebuie să se bucure atunci cand apar dovezi sau argumente ca oamenii nu au fost in stare sa comita o crima atât de inumana ca holocaustul.
    Ideea de holocaust pune pe ființa umană povara unei crime care anulează toată frumusețea spirituală a Omului ca Om. Dacă această crimă se dovedește că nu a fost savarșita, sa ne bucuram, oameni buni! Sa ne bucuram in frunte cu prietenii si fratii nostri evrei! Evrei normali, a căror stirpe nu a pierit, din fericire! Doamne ajuta ca argumentele negaționiștilor sa fie corecte!

  6. doru1943 spune:

    CAMPIONI AI MINCIUNII!!…si pungasi..!

Raspunde

Apasă aici pentru a renunța.

Introdu adresa ta de e-mail:

<!–

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

–>

 

 

Articole aleatoare

 

 

Comentarii recente

  • maximus: pp onisie_bone Ma uimeste modul in care rastalmaciti sens…
  • maximus: interesant si cutremurator articol. presupun ca toate povest…
  • BLAJINARU: Cati din evreii de astazi mai au atata discernamant si credi…
  • BLAJINARU: Sustinatorii Rosiei Montane sunt primii martiri ai Romaniei …
  • Corneliu: Domnule Coja, mă decisesem să nu mai comentez textele d-tal…
  • avi: …..” Chiar nu se mai găseste niciun evreu care să reaction…

 

Link-uri

 

Cautare

 

<!–

–> 

 

Statistici gratuite pentru site-ul tau Ion Coja © 2007 – 2010

 

Categorii

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: