Publicat de: Ovidiu Creanga | 7 August 2010

Ghiciţi cine mi-a pus mâna în cap ?

Cred cã aveam vreo şase ani, mama mã purta cu pantaloni scurţi, şi fiindcã ar fi dorit sã aibã o fetiţã, mã purta cu o frezã a la „Micul Lord”, am şi o pozã de pe atunci, stând ţeapãn pe o bicicletã cu trei roate (a fotografului), a din faţã cu mult mai mare, uitându-mã deznãdãjduit la…. „uite, acuma apare pãsãrica”.

Eram un bãeţasi la locul meu, toatã ziulica mã jucam poarca și ţurca, şi pânã a cade bine noaptea, ieşam în ogradã, şi cu o praştie (noi îi ziceam rohatca) din sfoarã de cânepã fãcutã de tata, ca cea cu care David l-a lãsat lat pe Goliat, bombardam casele de prin prejur, cu pietroae cam cât pumnul, pe care mi le strângeam cu grije de cu ziuã, pânã când auzeam zornãind vre-o fereastrã. Atunci repejor, intram smerit în casã. Mama striga supãratã la mine: „pe unde-ai umblat pânã acuma înpeliţatule, marşi! de te spală pe labele dinapoi, c-ai fãcut cerarceaful ãla ca dracu’ hai mişcã cã acusi o ei pe coaje”. Eu mofluz bãgam „labele dinapoi” în lighianul cu apã rece, şi cãscând de-mi pârâiau falcile, le frecam puţin unul de altul, atât cât sã moi colbul. Apoi aşa cu ele ude mã zvârleam în pat şi adormeam buştean cât ai clipi din ochi cu sufletul plin de mângâiere și de vise minunate.

Am uitat sã vã spun, că toatã tãrãșenia asta se întâmpla în mahalaua Visternicenilor din Chișinãu, târgul copilãriei mele, de care mã leagã amintiri pe care le vãd limpede în faţa ochilor ca şi când s-ar fi întâmplat ieri.

Într-una din zile, mi-aduc aminte cã era varã, vine mama la mine val vârtej, şi-mi spune: „hai sa mergem repede la Sobor (catedrala din Chişinãu lângã care este şi statuia lui Ştefan Vodã stând falnic cu Crucea în mânã, înãlţatã în vãzduh cãtre cer), vine Regina Mamã cu Marele Voievod de Alba Iulia. Treaba asta pe mine mã lãsa rece, „ce treabã am eu cu el, cît o fi el de Mare Voievod de Alba Iulia, sã fie sãnãtos și sã mã lase în pace.” Dar ce am scãpat de mama? M-a îmbrăcat cu ce aveam mai bun, m-a pieptãnat și mi-a mai aranjat cu scuipat nişte bucle rebele pe frunte, m-a înşfãcat de o mânã și fuga la Sobor.

La Sobor era moarte de om. Mama a început sã înoate prin oceanul de oameni cu mine disperat ancorat în derivã de aproape îmi smulgea mâna din umeri. Eu stergeam cu nasul fudul la toţi cei pe care-i cãlca mama vitejește în picioare. Unele cucoane mai miloase strigau la mama: „nu ţ-âi ghini cucuonã hãi, o sâ ucizi copchilu aista, eşti chioarâ, nu vez că-ş dã duhu’?” şi aveau dreptate, „copchilu”, era pe ducã, dar mama nu s-a lãsat pânã nu a ajuns în faţă spre ura și dispreţul tuturor celor pe care îi zdrobise fãrã nici o cruţare.

Culmea, tocmai atunci trecea prin faţa noastrã „Regina Mamã” târând de o aripã pe cine credeţi? pe Marele Voievod de Alba Iulia”, care era o mogâldeaţã cam cât mine, dolofan şi bosumflat. Era şi el în pantaloni scurţi, şi era şi el tuns a la „Micul Lord”.  Ãstã e „Marele Voievod”? mi-am zis eu, „pentru ãsta m-a târit mama cu nasul pe la fundul oamenilor tixiţi ca la pomanã? Pentru ãsta era sã-mi smulgã mâna din umeri?. Şi fãrã sã stau mult pe gânduri, m-am rãzbunat pe el cum m-am priceput, i-am scos o limbã cât am putut de tare, el a rãspuns pe moment, şi mi-a scos una și mai lungã. Înfuriat, trebuia reacţionat prompt şi decisiv.  Eram gata să-i lansez un caimac la precizie drept între felinare de sã mã ţinã minte, sau şi mai categoric, ca sã-i iau dintr-o datã piuitu’, mai bine îi rad scurt o copitã la ţurloaie de îl umplu de caca.

Noroc cã mama disperatã vãzând ce „dialog” port eu cu „Marele Voievod”, m-a smucit de mi-au clãnţãnit dinţii.

Atunci cu un aer blând, matern, Regina Mamã, bãnuind ce chelfãnealã am sã primesc de la mama, pentru comportamentul meu foarte puţin potrivit faţã de un înalt  membru al famliei regale, s-a aplecat spre mine şi m-a mângâiat delicat pe creştet. Şi a mai fãcut ceva nemaipomenit, a zâmbit prietenos la mama (ca de la mamã la mamã!). Gest care pe mama a dat-o gata, motiv pentru care m-a iertat, dar nu numai atât, pentru ea am devenit un erou mai abitir ca cel ce stătea falnic cu Crucea în mânã înãlţatã în vãzduh cãtre cer.

Fapta mea „eroicã”, a fost povestitã și rãspovestitã cu multã mândrie și mare lux de amãnunte, de cãtre maicã-mea la tot cocoşnetul din mahalaua Visternicenilor, în timp ce eu murem de ciudã cã n-am apucat sã-l pictez pe „Marele Voievod” cu ce v-am spus mai înainte, sau sã-i las amintire niste vânãtãi pe ţurloaie.

Acum ştiţi cine mi-a pus mâna în cap.

Sã fac o precizare, „Marele Voievod” este  leat cu mine, adicã e contingentul ’43, adicãtelea a vãzut lumina zilei în ‘921. În orice caz, el m-a tãiat: a fãcut ce a fãcut de a adus pe lume cinci fete fãra sã aibã nici un „rebut”, adicã sã aducã vre-un bãiat. Eu mor de ruşine, nu am adus decât douã fete, deh, el e mai ceva, el era „Mare Voievod ”, pe când  eu nu-s decât un pârlit de inginer.

În sfârsit mi s-a fãcut somn, mã duc sã mã culc, noroc cã nu trebuie sã mã spãl  pe „labele dinapoi” cã azi nu am umblat descult.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: