Publicat de: Ovidiu Creanga | 7 August 2010

Despre Basarabia

M-am nascut pe 14 feb. 1921 pe stil nou, în satul Vărzărești, plasa Nisporeni, județul Lăpușna la cca. 80-100 de km. de Chișinău capitala Basarabiei. Adică m-am născut la cca. trei ani după ce Basarabia se alipise la Patria Mama, România.  Am stat în Basarabia pâna în Iunie 1940 când hoardele salbatice ale lui Stalin au răpit din nou Basarabia de la trupul mamei sale. Deci cunosc destul de bine acest ținut, care este ținutul copilăriei și adolescenței mele.

În acea perioadă Chișinăul era al doilea oraș al României cu o populatie între 100 și 200.000 de locuitori. Al doilea ca mărime în Basarabia era Bălți cu câteva zeci de mii de locuitori. Marea majoritate a basarabenilor erau țărani, adica agricultori Ei își ziceau „moldoveni” așa cum în Ardeal romanii localnici își zic ardeleni sau în Oltenia își zic olteni. Caracaterul moldovenilor era foarte îngăduitor, ei fiind oameni primitori și buni la suflet. Acesta este și motivul că în Basarabia s-au aciuat foarte mulți străini, care au găsit un adapost fiind alungați sau fugind de persecuție din alte țări. Așa au venit foarte mulți evrei din Rusia unde aveau loc dese pogromuri, care erau un fel de asasinate în masa împotriva evreilor când rușii, de cele mai multe ori cu acordul autorităților țariste omorau fără nici o deosebire femei, bătrâni, copii. Bieții oameni, cei care scapau, își luau lumea în cap și se opreau în Basarabia unde găseau adapost și o bucată de pâine. Așa veneu și din Galiția, motiv pentru care în Basarbia, la orașe era un procent ridicat de populație evreiascș. La țară, în sate elemntul evreiesc era reprezentat prin cârciumari și proprietarii de băcănii, un fel de prăvălii cu „de toate” . În Basarabia  erau foarte puțini ruși, și aceștea erau concentrați mai ales în Chișinău, fiind rămași de pe timpul dominației țariste când erau funcționari la stat, ofițeri, profesori la școli secundare adică licee. România după ce s-a unit cu Basarabia a fost foarte îngăduitoare cu rușii ce nu se retrăsese în Rusia, astfel că ofițerilor li s-a păstrat pâna și gradele ce le avusese în armata țaristă, și li sau dat pensii similare cu ale ofițerilor români. Profesorul nostru de desen de la Ion Creangă din Balti, Ribalcu, era colonel în rezervă și la concentrari venea cu o unifoarmă impunătore pe când directorul liceului Marc Valuta, căruia noi îi ziceam Papașa și care era român, era numai sergent.

Pamântul Basarabiei era alcătuit din ciornoziom, un pamânt „gras”, foarte bun pentru agricultură. Pe atunci nu se știa de îngrășăminte chimice, țăranii aruncau pe ogoarele lor gunoiul din grajduri, format în principal din bălegarul de la vaci și boi. Se cultiva mai ales floarea soarelui, „răsărita” cum îi ziceau țăranii. Apropape fiecare sat afară de moara avea și o „oloiniță” adică o fabrică de ulei de floarea soarelui unde semințele de răsărită se presau, de unde rezultau niște turte rotunde ce se dădeau la vite și „oloiul” care era un ulei nerafinat de culoare maro închis. Toți moldovenii aveau un „cuptior” de copt „pâne”, ei nu mâncau mamaligă decât ocazional și râdeau de „regățeni” adica cei din „Vechiul Regat” Muntenia, și Oltenia, numindu-i „mămăligari” căci mâncau mai multă mămăligă. Cultivau grâu, de doua feluri, unul pe care-l semănau de cu toamnă, și altul îl semănau primăvara. Mâncarea lor de baza era „panea”. Bucătăriile erau mari căci acolo mai ales iarna se petrecea toată ziua și noaptea toată familia dormea „pi cuptior”. Toate bucătariile aveau o plită  în care se ardea lemne și iarna „tizic”, care era un amestec de băligar de vacă amestecat cu paie și presat un calupuri de cca. 2-5 Kg. și uscat vara la soare. Tizicul ardea mocnit și ținea plita caldă toată noaptea astfel era cald și pe cuptior care era o suprafață de cițiva metri patrați sub care treceau „fumurile” de la plită și se facea o recuperare foarte eficientă a căldurii din combustibilul ce era ars în plită. Plita de fapt era o placă de fontă (tuci) cu patru ochiuri pe care se găteaau bucatele. Basarbencele erau neântrecute la făcut placinte cu poalele în brâu, vărzări, pasca cu brânză de vaci, tochitura la ciaun etc. de fapt în Basarabia era și cred că mai este și acum, aceiași bucătărie ca și în Moldova din dreapta Prutului. Aproape toți modovenii aveau câte o bucățică de vie, de cele mai multe ori cu viță nealtoită, care scoatea un vin negru zis „primău”, care era ceva mai slab ca vinul obținut din vițe nobile altoite, avea cca. 8 grade in loc de 11-12 cât are vinul obtinul din vițe nobile. În tindă era pus pe un taburet o cofă de vin primău și o ulcică de lut alăturea și toată lumea în loc de apa bea „jin”. Copiii aveau niște mustăți mari negre pe lângă nas, urmele de la ulcica cu „jin”. Din cauză că vinul era pe toate drumurile cam toți modovenii trăgeau cu nădejde la măsea. Acest narav s-a lipit și de tata, Dumnezeu să-l ierte, podoaba de care n-a mai scapat toată viața. Bautura de baza era „jinul” cum ziceau ei la vin, și nu țuica ce se bea  în „Vechiul Regat”. Vinul era atât de ieftin, încât la podgoriile mari cu vinuri de calitate era cinci lei un „pân’ce” adica un pântece de vin. Intrai în pivniță și beai cât putei, puteai sta și toată ziua. În Basarabia se producea celebrul vin „negru de Purcari” renumit în toată lumea. Basarabia mai era bogată și în pomi fructiferi de tot soiul, meri, peri, caiși, zarzări, corcodusi, nuci, alune, gutui, zmeură, agrișe, etc. era un rai pe pamânt, unul din motivele pentru care Rusia a răpit-o în 1812 și nu mai vrea să o lase din mână. Basarbia avea un litoral întins de la gurile Dunării până la Limanul Nistrului unde era Cetatea Alba, cu o cetate de aparare de pe timpul lui Ștefan Cel Mare. Veneția Basarabiei era satul Vâlcov de pe brațul Chilia al Dunării. Sat pescaresc așezat pe mai multe canale, circulația între gospodșrii făcându-se cu lotca (barca).Vâlcovul era supranumit „Veneția României” era populat de lipoveni, ruși fugiți din Rusia pe timpul lui Petru cel Mare ca să nu le taie bărbile.

Limba vorbită în popor era „limba moldovenească” care este un dialect al limbei române așa cum este dialectul ardelenesc, oltenesc, maramureșan. Este identic cu moldoveneasca ce se vorbeste în dreapta Prutului. În tendința autorităților țariste și apoi bolșevice de a spune că moldoveneasca este o limbă diferită de limba română face parte din campania de desnaționalizare a basarabenilor și de ura furibundă împotriva a tot ce este românesc. Sunt în Canada de 21 de ani, dar încă nu am auzit pe cineva să spună că aici se vorbește „limba canadiana” cine ar spune așa ar fi considerat nebun, aici se vorbește limba engleză, cu toate că sunt unele deosebiri dialectale. În Texas se vorbește o engleză de abia o înțelegi, totuși texanii vorbesc limba engleză. Nu mai zic de australieni. Moldovenii după cum am mai spus sunt oameni primitori și cu credință în religia strabună ortodoxă. Duminica toți sătenii se îmbracau cu ce aveau mai bun și se duceau la biserică.. În timpul cît a stat sub boșevici bisericile au fost transformate în grajduri, depozite de materiale sau pur și simplu au fost darâmate. Dar credința oamenilor nu a dispărut și ei pe ascuns țineau datinile creștinești. Grădinița am facut-o la Chișinău, și ce-mi aduc aminte de atunci este că la sfârșitul de an s-a dat o serbare care a fost urmată de un ospăț pe cinste la care au participat copiii și părinții lor. Și acum îmi aduc aminte că am mâncat cele mai bune chifteluțe. Apoi tata a fost mutat cu slujba lui de la Serviciul Județean de Poduri și Șosele în diferite sate din județul Lăpușna, cel mai mult stând în comuna Bardăr. Locuiam la un canton izolat de sat la vre-o câțiva kilometri și trebuia să trec printr-o pădurice când mă duceam la școală. Paduricea ceia m-a făcut ca toată viața am fost îndrăgostit de natură și am protejat toate vietățile, toate gâzele și gângâăaniile. Pe timpul acela aveam vre-o șase câini cu care hoinaream toate coclaurile dinprejur. Iarna câinii lătrau îndirjit la lupii ce erau de partea cealalta a gardului. În gospodaria noastră aveam găini, porumbei, într-o groapa aveam iepuri „de muscă” . În școala de la Bardar, nu știu cine a venit cu râie și m-am umplut și eu și i-am umplut și pe tata și pe mama. Abia am scapat frecându-ne cu pucioasă pisată amestecată cu untură de porc. Apoi altul a adus păduchi de cap, și iarași ne-am umplut toți copiii. Iarași eu i-am blagoslovit pe tata și mama. De podoaba asta am scăpat pieptănându-ne cu un pieptene des de corn de bou cumparat de la niste țigani și spălându-ne cu leșie de ciocălău de păpușoi. Eu stăteam în bancă cu fata primarului care chpurile era mai spalată decit ceilalți copii de țărani. Cât am facut primara am avut colegi numai modoveni. Clasa a patra am facut-o într-o școală de cartier.in Chișinău Apoi am dat examen de admitere la liceul Bogdan Petriceicu Hajdeu unde am facut clasa întâia și a doua. La muzică avem un popa, Berezovschi. Avea Berzorvschi o voce de bas de dârdâiau ferestrele când cânta la Sobor, catedrala din centrul Chișinăului. Clasa a treia am facut-o la liceul Bogdan Hajdeu din Buzău, în particular, apoi de la a patra până am terminat a șaptea am învățat la Liceul Ion Creanga din Bălți în Basarabia. Exact când am terminat a șaptea, pe 28 Iunie 1940 au năvălit hoardele lui Stalin, am fugit cu ce aveam pe mine și de atunci nu am mai călcat în Basarabia, adica de 62 de ani. Noi băieții de la Ion Creangă eram în amjoritate români dar aveam și foarte mulți colegi evrei. Stam în bancă lângă David Gherșcovici care era un băiat grăsuț și cuminte. Cei mai buni din clasa eru frații Iosif și Iacob Feldman (când eram într-a șaptea științifică, într-a șaptea literară era Boris Cazacu). Cel mai bun prieten al meu era Marc Trahtenbroit. Alți evrei erau Niuma Berenștein, era un baiat elegant și parfumat căci tat-su avea o drogherie și parfumerie, și Cuperman care era cel mai prost din clasa. Era lung cu niște urechi mari și blege însă băiat bun și bun coleg. Dintre romani îmi amitesc de Vlad Bejan, Colea Dreab, Tolea Ignatenoc, Miron Urâtu Ion, Perjul fecior de colonel, Ion Donțov, Costică Sobacinschi, băiatul altui colonel, Beizdea. Fratele lui era cel mai mare golan din oraș, avea o bandă de derbedei care facea tot felul de potlogării.. A venit pe la mijlocul anului și unu, fandosit care se lăuda că tac-su învățate la celebra scoala miltara din Franta, Saint Cyr din care cauza el se intitula,  Mircea Flamaropol de Saint Cyr. Noua ne spunea „fii dă cârpaci”, avea un puternic accent bucureștean. Deodată a început să dispară din clasa ba una ba alta și mie mi-a dispărut genta, care era o genta bună din piele de vită nu de porc. Cine o fi hoțul ?. Și culme l-au prins, era Mircea Flamaropol de Saint Cyr. Am avut noroc că mi-a dat geanta înapoi. Între noi copiii exista un sentiment de prietenie și solidaritate, indiferent dacă eram evrei sau creștini, nu exista nici un fel de discriminare. Noi îi invidiam că ei lipseau de la lecția de religie și pe ei nu-i ducea cu deasila la biserică în fiecare duminică sau sarbatoare religioasă. Bisericile din Basarabia, ca dealtfel din toată România nu au scaune și trebuie să stai în picioare cel puțin doua ore și să mai stai și în genunchi atunci când o cere slujba. Evreii, fii de oameni cu dare de mana, nu ca noi care eram în majoritate fii de oameni mai necăjiți, totdeuna veneu la școală cu pachete de mâncare pregatite de acasa. Din pachetele lor exala mirosuri irezistibile de șuncă de aia bună, cașcaval sau alte delicatese. Noi rar aveam câte un coltuc de pâine cu te miri ce înăuntru. Și Michiduță care nu costruește biserici ci se ține de potlogării, ne-a șoptit la ureche să șterpelim pachețelul cu mâncare al colegilor nștri evrei. Ei s-au prins, dar băieți cu bun simț nu ne-au reclamat dar uite ce a făcut Niuma Berenștein, băiatul  stăpânului parfumeriei și drogueriei din oraș. A pregatit un sandviș pe cinste și în el a pus un purgativ puternic. Noroc că nu eu am șterpelit mâncarea lui Niuma ci alt coleg, cred ca Colea Dreab. Niuma a abservat, însă ca deobicei nu a făcut gălăgie. După un timp, Colea și-a cerut voie afară că făcea pe el. Atunci s-a vazut cine șterpelește mâncarea altora și s-a facut mare haz pe tema asta.

Așa cum a fost viața noastră a fost frumoasă dar a fost mutilată sălbatic de hoardele roșii.

Ovidiu Creangă

04 Aprile 2002

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: