Publicat de: Ovidiu Creanga | 3 August 2010

Ah tî Gheracle !!

Înainte de a începe să povestesc ce am de gând, vă previn că se poate spune că este o înâmplare puţin cam picantă, dar îmi iau inima în dinţi ţi îi dau drumul.

Īn fiecare an, în toamnã, aveau loc şedinţe comune cu partenerii de cliring (nu ştiam pe vremea aia cã se scrie clearing), adicã erau tratative comerciale cu partenerii noştri din „lagãrul socialist”, adicã mai pe şleau, ţãrile vasale URSS-ului. Afacerile comerciale cu aceste ţãri se desfaşurau având ca valutã de operare rubla, spre deosebire de toate celelale ţãri de pe alte „relaţii” unde aveam ca valutã operaţionalã, „leul valutã” care era o „struţo-cãmilã” o noţiune artificiala care se numea „leu valutã” şi care avea valoare de patru lei valutã erau egali cu un dolar american. Leul de pe piaţã cu care noi cumpãram (când gãseam) roşii, spanac, castraveţi, brânzã telemea de vacã, era denumit „leu tramvai”. Leul tramvai varia în funcţie de procentul de inflaţie şi prin 1980 era de cca. 40 de lei tramvai un dolar US. În fiecare an aveau loc tratative comerciale şi se stabilea lista de mãrfuri la export şi la import cu ţara resectivã, se tragea jos o linie orizontalã cu ce se realizase la import şi la export şi dacã se constatau diferenţe se transferau pe urmatorul an şi asta noi numiam cliring. Cei mai mari parteneri de afaceri din lagarul socialist era URSS şi China comunistã (nu Taiwan). De obicei la tratativele ce aveau loc la Moscova cu cel mai important partener al nostru, Soiuzchimexport, şeful delegaţiei eram eu ca director de import al Chimimport-ului. Subiectul care trateazã în special modul în care se duceau tratativele comerciale la Moscova este tratat în alt capitol al acestui volum. Īn capitolul de faţã voi dezvãlui un aspect cu totul particular pe care numai un nebun ca mine are curajul sã-l dea în vileag. „Geniul Carpaţilor” vãzând cã nevestele sovietice pe care şi le aduceau cei ce fãceau studii în URSS erau spioane în favoarea tãrii lor de baştinã, erau un fel de „coloana a 5-a” destul de puternicã având în vedere marele lor numãr, a dat un „ukaz” ca tovarãşii ce din diferite motive se gãsesc pe teritoriul URSS sã nu aibã nici un contact cu femei sovietice. Acest ordin a afectat puternic studenţii ce petreceau ani întregi în URSS încât unii s-au apucat sã practice masturbaţia sau homosexualismul. Cu toate acestea deoarece rusoaicele erau foarte atrãgãtoare şi provocatoare  regula lui Ceauşescu era deseori cãlcatã. Īntr-adevãr unele rusoaice erau deosebit de frumoase, probabil amestecul de diverse rase şi seminţii era pricina. Am vãzut într-o zi pe o stradã în centru o fatã de 20-22 de ani de o frumoseţe rarã, era putin mãslinie la faţã cu un pãr negru pana corbului şi cu nişte ochi verzi ce te bãgau în rãcori. Avea şi un corp de ziceai ferice da mama care o fãcuse. Aveam şedinţe la Soiuzchimexport dar aveam şi mult timp liber. Ca director de import aveam geamantanul plin de mostre de cosmetice de la Chanel, Cristian Dior, Elisabeth Arden, şi alte firme celebre, adicã aveam nişte „argumente” foarte „convingãtoare” pentru orice femee, chiar şi nesovieticã. Īn „bastionul pãcii” nu existau cosmentice strãine ci numai un „odicolon” cu care se nãclãiau toţi şi care îţi fãcea greaţã.

Dar fiindcã veni vorba de „odicolon” am sã vã spun secretul clebrei industrii cosmetice franceze. Īn timp ce  gloriosul Napoleon Bonaparte cucerea una dupã alta ţãrile europene, a ajuns şi în Germania. Īn oraşul Colonia era o puternicã industrie a parfumurilor, practicatã mai mult de cãlugãri (şmecheri cãlugãrii ãştea, ei au descoperit şi whisky-ul, „elixirul vieţii”). Napoleon ca orice invingãtor s-a pus pe jaf, şi a „preluat” (noi zicem furat) reţetele de fãcut parfumuri. Astfel Franţa a devenit prima ţarã în fabricarea de „Eau de Cologne” adicã „odicolon” cum îi zice toatã lumea care nu ştie cã numele ãsta vine de la „Apã de Colonia”. Totuşi cãlugãrii nemţi au reuşit sã ascundã o reţetã care este celebra apa de colonie şi parfum denumit „4711” ce se gãseşte şi acum în comerţ, are o sticluţã octogonalã cu etichetã verde. Mãrturisesc, cã mi-a placut în viaţã tot ce-i frumos, florile, o muzicã care eu zic cã-i bunã, sã citesc şi acum la bãtrâneţe sã şi scriu, am fost şi sunt leşinat dupã copiii şi nepoţii mei, dar amarnic mi-au plãcut şi fetele. Desigur preferam femeile frumoase dar dacã aveau „ghinionul” sã fie şi tinere, nu mã supãram de loc. Şi acum de fapt începe povestea pe care încerc sã vi-o spun dar tot mã ia gura pe dinainte. Deci eram la Moscova, aveam timp berechet, frigider ZIL îmi cumparasem şi un „pâlisos”, aspirator, CIAIKA deasemeni. Cînd bãgai CIAIKA în prizã parcã zbura o excadrilã de avioane cu reacţie, în schimb îţi scotea şi cuiele din duşumea. Mã întâlnesc cu prietenul meu din Bucureşti Puiu Dragomirescu, de meseria lui doctor de copii. Nu ştiu ce învârtea prin „Bastionul Pãcii”, unde noi aveam o colonie de cîteva sute de „lucratori” din Comerţul Exterior şi din MAE, adicã Ministerul Afacerilor Externe. Era un fel de piţifelnic care ardea gazul de pomanã, era fãrã nevastã, ea cred cã era în ţarã avînd o boalã incurabilã probabil concer.

Ovidiule, eu am o „prietena”o azerbaidjancã de vre-o 30 de ani, de meserie regizoare, vrei sã o rog sã-ţi facã şi ţie rost de o prietenã de a ei ca sã nu te plictiseşti  cât oi sta la Moscova ?.

Mãnânci calule orz? Desigur bãtrâne, cã şi Dumnezeu în neţãrmurita lui înţelepciune spune :„ Creşteţi, de vã înmulţiţi şi stãpâniţi pãmântul”. (În poză Maia Plisețkaia la 80 de ani).

Peste douã zile eram în vizitã la Puiu, avea un apartament central de trei camere, când cineva bate la uşe. Kto tam ? (cine-i acolo ?) întreabã Puiu,   – Mî (noi) rãspund fetele şi doua fete frumoase, şi tinere intrã înãuntru, una era Elena fata lui Puiu, şi cealalta blondã cu ochi ca cicoarea era Larisa, „fata mea”. Elena, azerbaidjanca, era ca la ea acsã, Larisa era timidã şi destul de jenatã de situaţie. Amândouã erau între 28 şi 30 de ani dar nişte „exemplare” de înaltã clasã. Larisa fusese balerinã în ansamblul teatrului BOLŞOI şi acum avea o grãdiniţã de fetiţe care urmau şcoala de balet. (Scenă dintr-un balet de la Bolșoi Teatre) Fetele erau reţinute şi pãreau foarte bine crescute. Se cunoştea cã nu sunt douã „paraşute”. Pe scurt sã vã spun povestea acestor douã fete pe care am aflat-o şi eu de la ele cu mult mai târziu. Elena s-a mãritat încã din facultate cu un coleg rus de pe lângã Urali. Chiar de la început cãznicia lor a început sã scârţâie, Oleg, era beţiv agresiv, şi când se îmbãta şi asta destul de des, o lovea pe Elena cã era gelos şi biata fatã era o nenorocitã. Īnainte de a împlini un an au divorţat, el a decãzut complect. Larisa s-a mãritat cu Serghei, pilot de super sonice când avea 19 ani. Dragoste mare, apare şi un malcik, Alioşa şi totul pãrea perfect. Dar odatã când Serghei era plecat la nişte exerciţii, Larisa vede cã nu se mai întoarce. Aşteaptã o sãptãmânã, aşteaptã o lunã, doua, trei, Serghei a intrat în pãmânt Aflã cã şi-a întemeiat o altã familie în Sverdlovsk. Asta era o practicã foarte uzualã în URSS în acea perioadã.

Ne-am purtat ca nişte domni, la venire le-am sãrutat respectuoşi mâna, eu le-am oferit nişte cosmetice franţuzeşti şi ele au fost încântate. Pe furişi mã uitam când la una când la alta, (cred cã asta fãceau şi ele), mi-a plãcut Larisa care era „fata mea”. Avea totuşi ceva trist, fiindcã  fusese pãrãsitã şi avea un bãieţaş Alioşa de vre-o 6 anişori de care tatãl lui nu avea nici o grije, toatã greutatea cãzând pe umerii lui Larisa. Elena nu avea nici un copil. Amândouã erau reţinute şi vorbeau numai întrebate, în special Larisa. Mã gândeam dacã şi ea m-a plãcut. Puiu mi-a spus ca rusoaicele sunt foarte credincioase în cãsãtorie, cei surghiuniţi în Siberia erau însosiţi voluntar de nevestele lor care ştiau ce înseamnã Siberia. Dacã erau abandonate atunci îşi gãseau un partener. Rusa mea este foarte sãracã, totuşi am reuşit sã mã înţeleg cu Larisa. Biata fatã spunea cã nu putea sa aibã un „prieten” cã cei care i s-ar fi potrivit ei erau decimaţi de rãzboi, de Stalin şi cei ce mai erau „disponibili” erau mitocani şi alcoolici. Cu „puţoii” adicã cu bãieţii tineri nu putea sã se încurce cã ei strigau în gura mare cã s-a culcat cu tine şi gaşca lui vroia sa te facã „poştã”.

Mi-am dat seama cã „am trecut examenul” şi Larisa mã place. Ea sãrmana pânã la urmã s-a îndragostit de mine şi la plecarea mea a suferit şi ca sã fiu sincer şi eu am început sã ţin la ea şi nu mi-a fost uşor când am plecat din Moscova. Īn ziua respectivã am fost domni, Puiu a procurat nişte bãuturi fine pentru cocoane, caviar, care in Rusia se gaseşte cu multã uşurinţã şi alte specialitãţi. Fetele au fost încântate cã le-am tratat ca pe nişte adevãrate doamne, ca de fapt şi meritau. A rãmas stabilit ca Larisa sa vinã la mine la „Gastiniţa Pekin”. Puiu care era uns cu toate alifiile ne-a spus cum se procedeazã. Īn toate hotelelurile la fiecare etaj existã câte o „ginitoare” la fiecare colţ de culuar.

Vizitatorul (vizitatoarea) se duce la „regulerovca” şi spune ca merge la camera cutare cã serbeze  ziua onomasticã a locatarului camerei respective. Īn acelaşi moment laşi o sticla de vodcã, în mâna persoanei care stã la pupitru, Cu acest „catalizator” totul e în regulã. Sunt convins cã în mod sigur camera era „bucşitã” cu „plojniţe” adicã microfoane. Deci „organele” ştiau ce fac eu şi Larisa, dar noi nu fãceam nimic care sã lezeze mãreaţa Uniune SovSieticã.  Larisa era de o pudicitate exagerata, şi de o sensibilitate sufleteascã rar întâlnitã. Ne-am înţeles cum am putut, dar fata pur şi simplu mã iubea, simţeam acest lucru şi sincer vorbind mã flata. Actul sexual dintre o femeie şi un barbat poate fi ceva sublim sau poate fi prostituţie sau viol. Eu consider dacã partenerii nu se iubesc, nu se respectã, actul lor este ce am spus mai sus. (În poza alăturată scenă dintr-un balet rus. Larisa semana leit cu fata asta, poate o fi fost chiar ea).

Cu Larisa mã simţeam extrem de bine şi cred ca şi ea cu mine. Ea avea obiceiul sã pronunţe ceva în ruseşte atunci când era în extaz, şi am auzit clar cum în câteva rânduri striga  din toatã inima: Ah tî Gheracle ! Ah tî Gheracle ! Ce-o fi zicând fata asta ? Ah, tî ar fi Ah tu dar ce e Gheracle, nu puteam să-mi dau seama. Şi deodatã mi-a strãfulgerat prin cap că noi luiHercule îi mai ziceam şi Heracle. Deci Larisa îmi spunea ce nu-mi spusese nici o femeie pânã atunci, ( şi nici de atunci) adicã Ah tu Hercule.Mãrturisesc, eu nu am fost un campion la acest capitol, însã aprecierea lui Larisa m-a uns la suflet.

Au trecut zeci de ani de atunci, am uitat multe însã ce mi-ai spus tu Larisa nu am sã uit nici odatã:

–                     Ah tî Larisa !!

31 August, 2005 la Chişinãu pe alea clasicilor se serbeazã ZIUA LIMBII ROMANE !

Vivat, Crescat, Floreat, Limba Românã

(şi eu mã gândesc şi la Larisa).

Ovidiu Creangã (fost Gheracle).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: